Arhiva categoriei: Calatorii

In sfarsit, Murano

Dupa noua ani suntem din nou in Venetia; ca si atunci, am ales sa ne cazam in Padova; ajungem putin pana in pranz in Venetia, dupa parcursul de fix o ora cu trenul. Venetia ca Venetia, dar planul este ca de data asta sa ajungem si in Murano si Burano. Dar stiti ce se spune despre cum il faci pe Dumnezeu sa rada, nu? Vorbindu-i depre planurile tale…IMG_2986

Gara da drept spre Canal Grande; ne luam bilete la vaporetto pentru toata ziua, identificam pontonul de unde ar trebui sa se plece spre Murano si… asteptam. Dupa aproape o ora de stat in caldura, timp in care nu vedem din Venetia decat respectivul ponton si bulibaseala care e atat de mare incat nu mi-e clar daca in respectivul interval a venit vreun vaporetto pentru Murano sau nu, cineva cedeaza nervos si afirma cu toata hotararea ceva urat si despre Murano si despre banii deja dati pe bilete si o ia pe jos spre Piata San Marco; restul, ce sa facem? Si noi.  Dupa noua ani de asteptare si o ora deja petrecuta la coada nu ne pica tocmai bine, atmosfera se tensioneaza, am inceput prost.IMG_2873

IMG_2851Aglomeratia e parca mai mare decat la prima descindere, parca nici vitrinele nu mai sunt atat de stralucitoare, sau poate e de la nervi… Ceea ce ma intristeaza suplimentar este sa descopar la un moment dat cladirea unui vechi teatru, Teatro Italia, transformata in supermarket. Da, poti spune ca mai bine asa, cu frumoasa cladire renovata si „in viata”decat parasita, dar vederea vitrinelor frigorifice sub vechile fresce si locul trist unde se vede ca a fost candva scena ma seaca. Toata experienta e clar simbolica – societatea de consum care devoreaza traditii, arta, istorie, valori.IMG_2838

In fine  ajungem, pe stradute si poduri, in Piata San Marco, inima Venetiei; aici omorul atinge cotele maxime, pana intr-atat incat, desi ne propuseseram sa revizitam Basilica San Marco si Palla D’Oro iar de data asta sa accedem si in balconul cu celebrii cai bizantini, coada ne taie orice entuziasm; ca sa intri in Palatul Dogilor trebuie nu doar sa stai la coada, dar mai intai trebuie sa-ti depui bagajul intr-o cladire separata – complicat, iar noi ne-am pierdut deja rabdarea in urma cu niste ceasuri.IMG_3384

Dar, ce sa vezi? De la pontonul din Piata San Marco se poate lua vaporetto spre Murano iar aici nu e coada. Sunt deja ceasurile dupa-amiezii, dar ne agatam de ultima sansa si, desi e clar ca Burano ramane si de asta-data pentru mai tarziu, ajungem in sfarsit, dupa un drum prin laguna, fara oprire, in Murano. Drumul in sine pe suprafata nesfarsita a apei, punctata de stalpi de lemn care imi imaginez ca tin loc de felinare la ceas de seara, are in el ceva  linistitor. Undeva in zare, printre multitudinea de suprafete de uscat, intrezaresc la un moment dat un tarm pe care se ghicesc fatade viu colorate – daca e sa ma iau dupa filmuletele difuzate in magazinele de televizoare, cu culorile lor contrastante, probabil acolo este Burano.IMG_3286

IMG_3282Dar ne multumim cu ce avem. Murano este tot un fel de Venetie, cu canale si pontoane, dar nu doar mult mai mica, ci si mai rustica si mai linistita. Practic pe stradutele ce marginesc canalul principal, unde debarcam, suntem la un moment dat doar noi. Dar ce balsam dupa agitatia furibunda din Venetia… E alta lume, e alt ritm. Facem vreo douazeci de fotografii unei egrete care pozeaza in varful unui stalp de lemn si apoi luam la rand cele cateva magazine care vand, evident, (ce altceva?) aproape exclusiv obiecte decorative din sticla de Murano, unele cu adevarat spectaculoase. Pentru Muzeul Sticlei e din pacate prea tarziu.IMG_3313

Si cum ne e teama sa nu ratam ultimul vaporetto si sa ramanem pe-acolo, mai ales ca trebuie sa mai ajungem in final si in Padova, ne intoarcem in Venetia. De data aceasta pe un alt traseu, mult mai lung si cu multe opriri. Pe una din insule oprim langa cimitirul din Venetia, pe care il recunosc din filmul „Aripile Porumbitei” –  inconjurati de ape, cei dusi par inca si mai mult rupti de lumea celor vii.

IMG_3461In Piata San Marco asteapta aceeasi nebunie pe care o lasaseram in urma; brusc imi amintesc de casa, mai exact de statia de metrou de la Piata Unirii dimineata. Inclusiv pe canale se produc ambuteiaje; de unde ultima oara de-abia vazuseram cate o gondola inchiriata, acum ne uitam la gondolieri proptindu-se cu picioarele in peretii caselor si cu spinarile in cate un arc de pod ca sa-si dirijeze ambarcatiunile blocate printre celelalte gondole. Reusim sa ne tragem sufletul la o terasa din piata San Bartolomeo, la umbra statuii lui Carlo Goldoni; la un moment dat incepe sa cante dumnezeieste un tanar artist stradal, iar in timp ce vocea lui se insinueaza pe stradute, incet-incet se lasa seara si in sfarsit, o data cu ea, o pace pe care Venetia nu a avut de unde sa ne-o ofere toata ziua.IMG_3434

IMG_3271Vederea spre Canal Grande de pe Ponte Rialto este cu adevarat magnifica pe timp de noapte, lumea face cu nesat fotografii , iar noi ne indreptam pe stradute intortocheate spre gara, intr-un grup care sporeste la fiecare cotitura caci toata lumea urmeaza aceleasi indicatoare. IMG_3261

Noaptea a coborat peste la Serenissima, terasele ilumineaza din loc in loc piatetele si impreuna cu micile restaurante intime de pe stradutele intunecoase creaza o atmosfera de mister din alte timpuri. De-abia acum parca n-as mai pleca, as sta pana tarziu in noapte pe marginea canalelor doar pe alocuri luminate, de-abia acum simt cu sufletul ca Venezia nu poate fi comparata cu niciun alt loc de pe pamant, e cu totul speciala, e… Venezia. Si imi dau seama ca tanjesc deja sa ma intorc, ca data viitoare, daca vom mai avea parte de inca o data viitoare, visez sa stam chiar acolo, pentru ca Venetia noaptea, la lumina vechilor felinare din fier forjat reflectandu-se in apa micilor canale, iluminand cate un podet, cu pasajele ei intunecate si cladirile cu fatade scorojite ivite doar partial din intuneric, este sfasietor de frumoasa si eu de-abia acum m-am indragostit, si e tarziu, e atat de tarziu…IMG_3225

 

 

La Spezia si Portovenere

IMG_0969Am tot pomenit de La Spezia. La Spezia nu este doar un loc convenabil unde sa te cazezi pentru a ajunge in Cinque Terre, in Portofino sau in diverse locuri din Toscana, este un oras frumos in sine, cu cladirile sale din partea veche coborand in panta catre mare si cu strazile inundate de leandri infloriti, albi si roz. Cu o faleza cu palmieri marginita de o colonada pe sub care umbli la propriu „cu capul pe sus”, admirand arcadele pictate, cu portocali si o artera principala pietonala cu mici magazine si restaurante. Care restaurante sunt arhipline la orele serii, cu cozi la marea majoritate a teraselor. Si unde se servesc aproape exclusiv paste, pizza si fructe de mare; cand una lume a poftit, dupa aproape o saptamana de paste, pizza si fructe de mare, si la o friptura de pui, a constatat cu stupoare ca mai degraba aveai sanse sa gasesti in meniu carne de iepure (oroare pentru o familie care are drept animal de companie, printre altele, un urecheat) sau – soc – de magar (pe bune? habar nu aveam ca bietii magarusi se mananca).IMG_0944

IMG_0870Si nu pot sa nu pomenesc despre cazarea propriu-zisa, care, desi intr-un loc neasteptat – chiar in cladirea garii, la etaj, deasupra unui restaurant McDonald’s – s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fermecatoare locuri in care ne-am cazat vreodata, prin ambianta: decoratiuni alese cu mult gust, armonie, parfum… Iar din punct de vedere practic, nu vad cum o alta locatie ar fi putut fi mai potrivita: cu gara la indemana si chiar in centrul vechi, cu zona de magazine si restaurante incepand chiar de la baza pantei in varful careia se afla gara. Cumva, nici macar nu am simtit trenurile trecand. Nu doar ca am reveni fara ezitare la Affitacamere Casa Dane, dar am face-o chiar cu nerabdare.IMG_0959

Desi aflata la mare, La Spezia nu are plaja; plaja cea mai apropiata pare a fi cea din Portovenere, dar ceea ce se numeste plaja in Portovenere chiar nu merita deplasarea de circa o jumatate de ora cu autobuzul pana acolo: o palmita de loc pe care se inghesuie, evident, toata lumea – culmea e ca mai spre seara se reusise cumva chiar incingerea unei miute pe locul acela de sub pini.

IMG_1012In Portovenere merita mers, in special la ceas de seara, pentru a te plimba pe aleea de la malul marii, marginita de magazine cu suveniruri si restaurante si pentru a te aseza la una dintre terase. Drumul lasa la un moment dat in urma cladirile si, strabatand o portiune stancoasa, urca spre vechea biserica San Pietro, cu zidurile sale de secol XIII, pare-se un loc preferat pentru oficierea de nunti. Am nimerit si noi in timpul unei astfel de ceremonii; un anunt la intrare te ruga sa nu intri, recomandandu-ti insa sa tragi o ocheada printr-o fereastra laterala a bisericii. Nuntasii aveau sa faca ulterior nota clar discordanta printre turistii ce inca se mai preumblau in costum de baie, pentru ca, desi plaja e mica, nu trebuie sa uitam stancile de pe care, ca si in Cinque Terre, multa lume se arunca in mare.IMG_1034

IMG_0998Drumul spre biserica este marcat la un moment dat de o placa de marmura amintind de cea mai mare personalitate legata de aceste locuri: poetul Byron; placa marcheaza grota unde acesta isi gasea – aflam din inscriptie – inspiratia; grota s-a surpat intre timp, dar locul ofera o priveliste impresionanta asupra stancilor si marii de sub ele. Am aflat cu aceasta ocazie ca Byron era si un inotator incredibil, obisnuind sa ii faca vizite inot lui Shelley, acesta din urma aflat in Lerici, localitate situata la o distanta impresionanta de cealalta parte a golfului.IMG_1001

IMG_0989Pe drumul de inapoiere aveam sa vedem din fericire cateva persoane disparand in spatele sirului de cladiri inalte si colorate ce marginesc malul marii, pe langa care trecuseram la venire. Cum ne sta in obicei, ne-am luat dupa ele sa vedem unde se duc. Fara aceasta curiozitate am fi plecat din Portovenere fara a fi vazut partea sa cea mai frumoasa: Via Capellini, o straduta ingusta – cum o arata si numele – cat un fir de par (ei, nu chiar), strinsa intre doua siruri de cladiri medievale inalte, la parter cu magazine pitoresti, unde la caderea serii localnicii ies in fata caselor, unii cu scaune, altii asezati pe prag, stand la taifas grupuri-grupuri. Atmosfera de intimitate a fost cea care m-a marcat cel mai  mult, senzatia unei comuniuni dincolo de valurile mereu schimbatoare ale turistilor.IMG_1069

IMG_1072Dupa o vreme am observat ca pe usile si la ferestrele caselor aparea mereu imaginea unei icoane a Maicii Domnului cu Isus, impodobita de cele mai multe ori cu flori. Intreband despre ce este vorba, am aflat ca rataseram cu doua seri cea mai mare sarbatoare locala, sarbatoarea Madonei Albe:  icoana din imagini, un pergament gasit intr-un cufar purtat de valuri in secolul al XIII-lea si care inca se pastreaza, pergament innegrit de vreme, s-a albit, recapatandu-si stralucirea, prin minune, in seara zilei de 17 august 1399, mainile Sfintei Maria impreunandu-se in rugaciune iar in mainile lui Isus aparand un pergament cu un mesaj ce indeamna la rugaciune; evenimentul a fost urmarit de zeci de martori si certificat de un notar al vremii. Imaginile pe care le-am gasit ulterior pe net, cu Portovenere in seara sarbatorii, sunt magice, cu promontoriul pe care se inalta biserica San Pietro acoperit de lumini si tot oraselul stralucind de torte. Imaginea de  mai jos am gasit-o pe wikipedia.MADONNA_BIANCA_PORTOVENERE_01

IMG_1127Sunt locuri pe care mi-am dorit sa le vad si, odata vazute, sa nu tanjesc sa le revad. Portovenere nu este unul dintre ele: desi luat cu asalt de turisti ca orice loc pe care l-am vizitat in Italia, isi pastreaza sufletul; a carui magie reusesti sa o intrevezi, pentru cateva momente, in lumina tihnita a felinarelor.IMG_1132

Din nou Portofino

IMG_1959A doua zi in Portofino. Reluam drumul prin munti si de data asta realizez un lucru: desi liliacul indian pare sa fie foarte popular in zona, fiind si sezonul lui in august, nimeni nu are prin curti varietatea alba pe care eu am reusit sa o achizitionez din Balcic si cu atat mai putin pe cea grena, pe care am intalnit-o o singura data, in Salonic, si am venit cu ghiveciul intre genunchi tot drumul pana in Bucuresti. Ha!

Si inca un lucru specific zonei – pe toata Riviera se foloseste la greu tehnica trompe l’oeil  in decorarea caselor; stiu si de unde s-a pornit:  administratia genoveza obisnuia sa impoziteze cladirile dupa numarul de ferestre, drept pentru care oamenii au mai astupat din ele dar, ca sa nu strice feng shui-ul, le-au inlocuit cu desene ale unor ferestre. Unele dintre decoratiuni sunt atat de bine realizate incat trebuie sa te uiti cu toata atentia ca sa-ti dai seama ca aparentele stucaturi, ancadramente si chiar basoreliefuri si figurine „sculptate”nu sunt decat niste desene mestesugite.IMG_1653

IMG_1877In timp ce asteptam autobuzul in Santa Margherita observ un semn de circulatie inedit: „atentie, cad fructe de padure”; probabil o duda neagra pe o capota galbena de Lamborghini nu e chiar cea mai dorita experienta. Noi avem din cele cu „atentie, cad bolovani” …

Ei, dar ajungem – din nou – in Portofino. Primul lucru pe lista: baia in golfulet. De sus totul pare mai mult decat idilic, ca si ieri: intrevedem chiar  si o mica terasa cu niste sezlonguri – suna bine. Incepem coborarea pe o scara metalica abrupta si destul de corodata, ajungem jos si… Plaja propriu-zisa este nu doar foarte pietroasa, dar si destul de murdara, cu cioburi de sticla si faianta amestecate printre pietre si apa de la mal plina de resturi vegetale, sezlongurile se dovedesc a apartine vilelor si accesul la ele este interzis, iar prin apa (unde de-abia ne tinem pe picioare pe bolovani in lipsa ciupicilor pe care nu am avut inspiratia sa ii luam cu noi) trec niste conducte – dubios. Apa este altfel limpede, lumea inoata dar… s-a spulberat o iluzie. Si ce iluzie fusese!IMG_1936

Nici fetita mea nu insista sa mai ramanem, iesim din apa, ne cataram pe scara ruginita si mergem in sat. Etapa a doua – excursia cu barca la San Fruttuoso – am in fata ochilor doar descrierea care mi s-a facut a statuii lui Isus scufundata in apa, ridicandu-si din adancuri bratele catre suprafata – „Il Cristo degli Abisi” – cum suna… Calatoria nu dureaza decat douazecisicinci de minute dus – ocolim partea golfului opusa celei dinspre Santa Margherita, cu farul si putine vile raspandite pe coastele stancoase si ne apropiem de urmatorul golf, unde accesul nu pare posibil decat pe apa si unde se afla abatia San Fruttuoso, care abatie ma indoiesc ca ar mai gazdui astazi calugari, fiind absolut potopita de persoanele in costume de baie care fac sa nu ai nici macar unde-ti lasa geanta de plaja ca sa intri putin in apa, dara-mi-te sa te intinzi la soare.IMG_2092

Dar cum ramane cu statuia? Vazand ca ne apropiem de finalul calatoriei si nici vorba de statuie, desi imaginea ei aparea pe afisul excursiei, intreb un membru al echipajului; care imi arata cu bratul un loc departe de vas si de abatie, unde sunt ingramadite barci cu motor si imi spune ca pentru a vedea statuia va trebui sa gasesc o barca cu motor sa ne duca acolo – si ar trebui sa avem si masti de snorkeling. Pe bune? Ajunsa la mal ma incapatanez sa intru, totusi, in apa, care este intr-adevar de peruzea – macar cu atat sa ma aleg. Inapoi in Portofino fotografiez afisul  – e singura imagine de care am parte cu statuia pe care mi-am dorit atat de mult sa o vad.IMG_2113

Inapoi in Portofino: intr-o cafenea care de afara chiar nu pare mare lucru, astept langa bar, sprijinita oarecum de o vitrina. La un moment dat realizez ca am cea mai selecta companie, pe numele sau Veuve Clicquot si respectiv Dom Perignon:  sticlele sunt chiar in nasul meu – renunt sa ma mai sprijin.IMG_2284

Trebuie sa luam pranzul undeva. Ne facem curaj si ne aruncam ochii pe meniul restaurantului „Delfino”, cel cu fotografiile vedetelor, de care va vorbeam; parca n-ar fi chiar atat de tragic. Le facem posterioarelor noastre cinstea de a se aseza pe aceleasi scaune pe care poate vor fi stat candva nume sonore (in drum spre baie descopar si poza lui Cate Blanchett, dar undeva mai spre bucatarie); finalul – mancarea de la „Da Nicola” mi s-a parut mai buna, dar pranzul de la „Delfino” are si el meritele lui – cumva a reusit sa fie de trei ori mai scump.IMG_1750

Prin piateta se baladeaza la anumite intervale doua domnisoare de coperta de revista, imbracate in vesminte de in vaporos si pe cap cu palarii de pai pe care le schimba la fiecare aparitie. Se preumbla languros si aflam ca fac reclama unui magazin specializat pe produse din in si palarii. Intram cu tupeu si… iesim smeriti. Si cam asta este senzatia in acest loc care ne-a convins inca o data – desi chiar nu mai era cazul – ca… da.IMG_2185

IMG_2274N-as putea spune daca imi pare rau ca ne-am intors in Portofino, stricand cumva imaginea cu care plecaseram dupa prima intalnire – cu siguranta daca nu am fi facut-o am fi ramas cu impresia ca am ratat niste super experiente ramase nebifate in prima zi. Asa plecam fara regrete. Ceea ce e mare lucru.IMG_1954

Portofino

IMG_1939Portofino – alt loc pentru care totul a pornit de la o fotografie. Fotografia unui golfulet (aveam sa descoperim ca era aflat in dreptul ultimei statii de autobuz inainte de a ajunge in Portofino propriu-zis), cu niste vile superbe construite chiar pe stancile de la malul apei, cascade de bougainvillea si cativa norocosi inotand in apele perfect limpezi.

Inca de cand vazuse fotografia, fetita mea imi spusese ca viseaza sa inoate si ea acolo. I-am explicat ca Portofino nu e tocmai cea mai accesibila locatie din lume, fiind in fapt una din destinatiile cele mai „de fite”din Italia, dar… se pare ca si-a dorit foarte mult, pentru ca la cativa ani distanta s-a intamplat.IMG_1947

Unul din motivele pentru care am ales ca „placa turnanta” La Spezia a fost si accesul catre Portofino, unde am facut in final doua excursii de o zi si nu doar una, asa cum era initial programul.IMG_1722

Soseaua intre La Spezia si Portofino strabate o zona muntoasa cu atat de multe tuneluri sapate in stanca incat ajungem la un moment dat sa ne intrebam „ce mi-e aici, ce mi-e la metrou…”. S-a investit enorm in infrastructura zonei: sa ai autostrada intr-o astfel de regiune, cu zeci de tuneluri…IMG_1618

In momentul in care drumul incepe sa coboare si ajunge la malul marii suntem deja in Rapallo, urmat de Santa Margherita Ligure, cele doua statiuni ce preced Portofino, cu mult mai mari decat acesta din urma, cu un peisaj spectaculos – combinatia mare-munte care ne lipseste noua romanilor, hoteluri de lux si un omor de zile mari.IMG_1627

In prima zi am trait, naivi, cu gandul ca vom ajunge cu masina in Portofino. Gresit. La distanta de cativa kilometri coada e deja formata si stationeaza, iar la capatul ei ne asteapta o doamna politist care ne intoarce ferm din drum, spunandu-ne ca in Portofino nu mai sunt locuri de parcare. Inapoi cativa kilometri in Santa Margherita, avem un noroc chior sa gasim un loc de parcare si asteptam autobuzul. Care soseste gata aglomerat; afara e cald, in autobuz si mai si. Suntem deja nervosi cand in sfarsit descindem in Portofino si cu teama ca vizita e din start ratata.IMG_1655

Dar e suficienta o singura privire de jur-imprejur cand ajungem in piateta satului (pentru ca Portofino e o foarte mica localitate intr-un golf la fel de mic, cu o piateta pe malul apei strajuita de o biserica si cladiri colorate de o parte si de alta a golfului, plus o alta biserica si un castel pe partea mai inalta a aceluiasi golf); dispozitia ni se schimba ca prin vraja. E ceva in Portofino, o frumusete greu de definit… Lumina insasi e alta, culorile parca sunt mai stralucitoare… Nu ne mai putem opri din fotografiat. Zeci de cadre aproape identice, dar fiecare pare de neratat.IMG_1776

IMG_2304Dupa ce luam pranzul chiar in piateta (constatand ca am avut noroc sa gasim un loc la pizzeria „Da Nicola”, pentru ca patronul insusi pune dupa o vreme pe fuga clientii care fac coada la intrare, localul inchizandu-se pentru siesta – una lume chiar se respecta, fie si in detrimentul profitului), ne plimbam pur-si-simplu pe stradute si cu fiecare pas realizam ca locul este intr-adevar de fite – si nu oricum, ci intr-un mare fel. Numele mari abunda, fetita mea imi arata intr-o vitrina o bluza care-i place si ridicand ochii catre firma magazinului realizez ca era de asteptat sa-i placa, pentru ca pe firma sta scris mare „Dior”; dupa care ma taraste intr-un magazin Louis Vuiton unde pentru genti de 2.500 de euro bucata ni se spune ca exista o lista de asteptare – nu ca ne-am fi ingramadit.IMG_2039

Unul dintre restaurante afiseaza fotografii cu clientii localului: Valentino, Armani, Andrea Bocelli, Mariah Carey, Beyonce. In golf sunt parcate printre altele cateva iahturi; muritorii le admira si fotografiaza,  in timp ce pe punte lumea se relaxeaza in jacuzzi.IMG_2160

Suntem limitati de ora pana la care am platit parcarea, drumul cu autobuzul dureaza si el, plus drumul de intoarcere pana in La Spezia, asa ca la un moment dat trebuie sa plecam, sa ne rupem parca de acolo, pentru ca locul ne-a prins deja in mreje – pentru mine este chintesenta Italiei, este exact asa cum visasem ca va fi. La plecare am aproape lacrimi in ochi – rar mi s-a intamplat sa ma las dusa atat de greu dintr-un loc. Gandul ca am fost pentru prima si ultima oara acolo ma seaca.IMG_1673

Pe drumul de inapoiere fetita mea observa insa din autobuz golful dupa care tanjise atatia ani si incepe sa se agite – nu a facut baie acolo, nu e posibil. A asteptat atatia ani. In ce ma priveste plec si eu cu o frustrare – o doamna amabila din La Spezia imi povestise despre San Fruttuoso si „Il Cristo degli Abisi” si imi doresc sa mergem in respectiva excursie care, am constatat, se poate face din Portofino. Deci adio Florenza, unde mai fuseseram in urma cu ani si planificaseram sa revenim – Portofino e in program si pentru ziua urmatoare.IMG_2155

Pisa si Lucca

Dupa ultima vizita in Toscana ramaseseram cu regretul de a nu fi vizitat, din lipsa de timp, si Pisa, cu celebrul ei turn inclinat. Asa ca de data asta n-a mai incaput discutie: plecam dis-de-dimineata din La Spezia, parasim in masina Liguria si patrundem in Toscana, cale de 85 de kilometri pana la Pisa.IMG_2343

Vestitul turn inclinat devine vizibil la un moment dat, gasim cu ajutorul GPS-ului o parcare unde inca mai sunt locuri libere si… nici nu apucam sa ne dam bine jos ca suntem luati in primire de vanzatorii ambulanti de ceasuri piratate si posete „de marca”; numerosi si vanjosi fiind ei, nu prea-ti vine sa ii superi, asa ca o tulim cat mai repede din parcare si nimerim, pana sa ajungem in Piazza del Duomo, intr-un soi de iarmaroc cu suveniruri si aceleasi genti piratate care ne urmaresc pana reusim sa patrundem in piata unde se ridica, cu adevarat impresionante, cele trei cladiri care alcatuiesc ansamblul catedralei din Pisa: baptisteriul, catedrala si celebrul turn, in fapt clopotnita catedralei.

IMG_2439

Desi cel mai cunoscut dintre cele trei este turnul, cele care impresioneaza prin dimensiunile uriase sunt de fapt catedrala si mai ales baptisteriul, cu cupola sa rotunda. Pe langa baptisteriul din Pisa, cel pe care-l vazuseram anterior in Florenta este absolut insignifiant, insa baptisteriul din Florenta recupereaza la capitolul decoratiuni, exterioare si interioare.

IMG_2383

Si aspectul catedralei este unul sobru, atat in interiorul semiumbrit si cu aspect mai degraba bizantin (in special marele mozaic, aflat din pacate partial in curs de renovare in acest moment) cat si la exterior.IMG_2394

Ceea ce atrage atentia si amuza in zona sunt posturile turistilor care se straduiesc sa pozeze astfel incat sa apara in fotografii in timp ce „sprijina” de o maniera sau alta turnul inclinat.IMG_2384

Locul fiind unul foarte popularizat, este si foarte aglomerat. Paza militara are si ea darul sa te intimideze, gandindu-te la ce se poate intampla in ziua de azi in locurile  asaltate de turisti din lume, asa ca una peste alta nu zabovim mai mult decat e cazul.IMG_2416

Si pentru ca avem in fata cea mai mare parte a zilei, o luam spre Lucca – de care nici macar nu auziseram pana in acest an, cand cineva – nici nu mai stiu cine, ni l-a recomandat. Tin sa-i multumesc pe aceasta cale. Vizita in Lucca a facut ca ziua respectiva sa fie una dintre cele mai frumoase din aceasta vacanta.IMG_2474

IMG_2541Lucca este inca una din destinatiile careia nu inteleg de ce nu i se face mai multa reclama. Sau poate inteleg – pentru ca tarile asaltate de turisti au ajuns in ultimii ani sa-si doreasca ceva mai putini vizitatori; si poate chiar vor sa le mai ramana ceva si „pentru sufletul lor”. Am avut aceeasi senzatie si comparand promovarea care se face pentru Cinque Terre fata de lipsa oricaror incurajari de a ajunge in locuri care pe noi ne-au fermecat mai mult, gen Porto Venere si Portofino.  Sau poate am avut noi asteptari prea mari din unele locuri…IMG_2544

IMG_2607In fine, dupa arsita si aglomeratia din Pisa, Lucca ne intampina cu stradutele sale umbrite, piatetele linistite, cu turnurile sale inalte si multa tihna. Sunt si aici turisti, da, dar cumva reusim sa nu ne oprimam reciproc.

De pe un sort de bucatarie vandut intr-un magazin cu suveniruri (aici nu exista tarabe), pe care sunt brodate denumirile „Toscana/ Firenze, Sienna, Lucca, Pisa”), deduc ca Lucca este in top trei orase din Toscana – ca noi n-am auzit de el  e problema noastra.

IMG_2660

Cumparam un ghid pentru ca nu avem habar incotro sa o luam si singurele locuri pe care le-am retinut de pe net despre Lucca sunt doua dintre atractiile orasului, Turnul Guinigi si Piazza del’Anfiteatro, dar dupa o vreme, chiar cu principalele directii setate in minte, ne ratacim pe stradutele medievale si incepem pur-si-simplu sa ne plimbam, impregnandu-ne de farmecul orasului.IMG_2493

IMG_2511Strazile sale inguste sunt marginite de cladiri inalte, multe cu fatade de piatra sau caramida veche, atat de apropiate de vecinele lor de vis-a-vis incat te intrebi daca pietrele caldaramului au simtit vreodata o raza de soare incalzindu-le. In fiecare piateta se afla cate o biserica, cele mai mari, din cate putem noi spune, fiind biserica San Michele si respectiv catedrala orasului, toate foarte vechi si sobre, in tonuri de gri. Ceea ce ma surprinde ca nemaintalnit este structura bisericii San Michele, a carei fatada, vazuta din fata, creaza impresia unei cladiri de doua ori mai inalte decat este in fapt: vazuta din lateral, iti dai seama ca jumatatea superioara a fatadei nu ascunde in spatele ei  nimic.IMG_2620

Ghidul ne spune ca turnurile foarte inalte din oras, care ne duc cu gandul la o vizita mai veche in San Gimignano, au fost candva cu mult mai numeroase, dar luptele intre ghelfi si ghibelini, care au marcat si istoria Florentei, au dus la demolarea multora dintre ele – cu zecile: tabara castigatoare avea grija sa demoleze turnurile familiilor rivale. Ceea ce scoate in evidenta turnul Guinigi, unul dintre simbolurile orasului, pe care reusim sa-l vedem la un moment profilandu-se  deasupra unei stradute, este faptul ca pe el cresc cumva copaci.IMG_2512

IMG_2550Celalalt punct de interes maxim al orasului, „amfiteatrul”, este in fapt un inel de vechi cladiri ce inconjoara pe de-a-ntregul o piata relativ elipsoidala – Piazza del’Anfiteatro; cladirile au fost ridicate pe ruinele vechiului amfiteatru roman, de unde si numele pietei, care adaposteste o multime de terase insorite. Am dat ceva ture pana am reusit sa dibuim una din putinele intrari, dar a meritat.IMG_2560

O alta piata care ne-a ramas in memorie cu unele din cele mai frumoase imagini din Lucca a fost Piazza Napoleone, cu platanii sai scaldati in soare si cei mai obraznici porumbei, care nu doar ti se urcau pe masa, dar se bagau direct in cosul de paine.IMG_2498

Orasul are si o zona cu canale, Via dei Fossi, care m-a dus cu gandul la o parte din Bruges. Conform ghidului abunda muzeele si palatele ce pot fi vizitate, pe langa numeroasele biserici – orasul merita cu siguranta vizite mai indelungate decat jumatatea de zi pe care i-am alocat-o noi. Este o bijuterie medievala perfecta, fara nicio ruptura de stil, fara anacronisme, deplin conservata intre vechile fortificatii.IMG_2537

Incheiem ziua meditand la experientele avute, de la vaga senzatie de „la pomul laudat…” pe care o avuseseram de dimineata  pana la extraordinara placere de a descoperi mai apoi farmecul unui loc pana atunci nebanuit.IMG_2700

 

 

Cinque Terre

IMG_1256Deja de niste ani tot auzisem de Cinque Terre, perla ascunsa a turismului italian, si visam sa ma alatur lungului sir de prieteni si cunostinte care, cand venea vorba despre cele mai vestite cinci sate din peninsula, imi confirmau ca fusesera deja acolo.IMG_1413

O data ajunsa aveam sa aflu insa ca asa-zisa perla nu mai e probabil demult atat de ascunsa – cele cinci „taramuri” – sau la fel de bine le-am putea spune „tarmuri”, toate cele cinci sate fiind langa mare (unul singur, Corniglia, neavand si acces direct la mare, fiind situat la inaltime), sunt zilnic luate cu asalt de sute, probabil mii, de turisti, prin intermediul trenului ce opreste in fiecare dintre cele cinci sate.IMG_1426

Satul cel mai indepartat de La Spezia (orasul cel mai apropiat, din care iau trenul spre Cinque Terre majoritatea turistilor), Monterosso, se afla la o distanta de nici o jumatate de ora de La Spezia, distanta dintre sate fiind in genere parcursa in cateva minute de catre trenurile ce sosesc cam din jumatate in jumatate de ora, daca nu mai des.IMG_1477

Exista si poteci intre sate; cea mai scurta si cea mai celebra (probabil tocmai de aceea), avand un parcurs de circa un kilometru, numita Via dell’Amore, uneste satele Manarola si Riomaggiore, dar era inchisa la momentul vizitei noastre. Celelalte trasee dureaza ore, iar pe caldurile de care am avut noi parte in august si dat fiind ca vorbim de niste coaste muntoase ce te solicita si nu putin, noi sigur nu ne calificam. Si se poate ajunge, fireste, si cu barca – tot din La Spezia.  Cu masina – nu, desi in Corniglia am vazut si cateva masini; de altfel in Corniglia chiar trebuie sa ajungi cu microbuzul ce te ia de la gara, in baza biletului de tren – o meserie precum a acelui sofer, pe pantele respective, cu curbele lipsite de vizibilitate care-l obligau sa claxoneze la fiecare cot al drumului si cu microbuzul umplut pana la refuz la fiecare cursa, eu, una… nu mi-as dori.IMG_1295

IMG_1262Si sa incepem: Monterosso este cel mai intins dintre sate, fiind si singurul care dispune de plaje propriu-zise – chiar mai multe. Este de fapt alcatuit din doua parti: Fegina, partea cea mai dezvoltata turistic, unde se afla si gara, cu hoteluri si pensiuni insirate de-a lungul marii, culminand cu casa Gigantului – statuia unui colos ce se ridica deasupra marii – si respectiv Monterosso propriu-zis, unde noi n-am mai ajuns, cu propria sa plaja, catre care drumul te poarta urcand continuu catre manastirea capucinilor si biserica Sfantului Francisc, trecand pe langa monumentul sfantului, marele iubitor de animale, ce-si mangaie cainele deasupra marii. Cel mai sus am constatat ca se afla in Monterosso cimitirul, si el pe lista atractiilor turistice – cum si-or cara oamenii aia mortii pana acolo, cum or fi transportat statuile si materialele pentru constructia cavourilor absolut uriase… Si de ce l-or fi pus atat de sus? In fine, dupa ce ajunseseram gafaind pana acolo si vazand ca pana in Monterosso mai era de coborat cam tot pe-atat si, evident, de urcat inapoi si coborat iarasi catre gara, stiind ca mai aveam si alte patru sate de vizitat, noi am concluzionat la unison ca se vede foarte bine si de sus si am facut calea-ntoarsa spre tren.IMG_1167

Care tren ne-a purtat catre satul urmator, Vernazza, cel mai mare, singurul cu un port natural – nu va imaginati cine-stie-ce, doar un pic de loc cat sa incapa cateva barci si o palma de plaja. Ce iti atrage atentia din prima clipa este vechimea cladirilor inghesuite unele in altele, in culori pastelate si avand insirata la geamuri toata gama de vesminte intinse la uscat – cohortele de turisti defileaza pe sub chiloti, tricouri si sutiene ce par sa faca parte din culoarea locala si farmecul locului.IMG_1283

IMG_1321Imaginile cu golful si biserica Santa Margherita d’Antiochia strajuind marea din piateta satului sunt probabil cele mai populare si emblematice pentru Cinque Terre. In Vernazza am avut parte si de cel mai gustos pranz din toata aceasta vacanta italiana, la pizzeria Vulnetia, chiar in piateta; pastele ca pastele, dar pana cotta… Nu prea fotografiez mancarea de pe masa, dar aceasta pana cotta a meritat din toate punctele de vedere.IMG_1372

IMG_1448Si iar in tren si iar jos, de aceasta data in Corniglia, cea despre care va vorbeam, cu urcatul in microbuz, cozile la microbuz, cu stradutele ei medievale inguste si piatetele minuscule, cu vederea spectaculoasa asupra marii si cu un alt sat, care parea si el la fel de pitoresc ca si cele din Cinque Terre, situat inca si mai sus pe coasta muntelui. De altfel satele vechi care se vad in varfuri de deal sau munte cand iesi din La Spezia sunt destul de numeroase; unul din ele mi-a atras in special atentia, desi nu am ajuns sa si punem piciorul in el: Vezzano, cu case vechi construite deasupra pantelor abrupte, inghesuite unele intr-altele, ruine si turlele inalte ale bisericilor; in special la ceas de seara, cand se aprindeau luminile, imaginea era feerica.IMG_1464

IMG_1533Dar revenim la Cinque Terre: alt tren, alta gara, si suntem in Manarola – aici cladirile par un pic mai noi decat in Vernazza si Corniglia, ceva mai aerisite, cu balcoane, cu aceleasi fatade in culori calde si obloanele intotdeauna verzi; lipsa spatiului isi spune insa si aici cuvantul: satul nu dispune de un golf nici macar cat-de-cat incapator, asa incat barcile de pescuit se insira la deal parcate in fata caselor, de o parte si de alta a ulitei principale. Atentie la treptele ce se desfac la un moment dat la stanga si la dreapta: daca va uitati atent veti vedea ca partea verticala a fiecarei trepte este placata cu mici piese de ceramica, fiecare cu alt model – opera unui artist local.IMG_1514

IMG_1597Si ultimul sat – deja incepea sa se insereze: Riomaggiore, cel mai abracadabrant, cu pasaje, tuneluri si scari care o iau in sus si in jos si mai ales cu un tunel paralel cu sina de cale ferata prin care trebuie sa treci si pe care, cand l-am vazut plin-ochi cu sute de turisti chinezi care venisera inclusiv cu copilasii in carucioare purtate pe deasupra capetelor, am simtit cum brusc devin claustrofoba. Tunelul insa este o galerie de arta el insusi, cu mozaicuri stralucitoare celebrand viata marina.

Daca vrei sa o iei spre mare dupa iesirea din tunel, trebuie sa o iei in jos – din nou un golf micut, barci trase pe uscat si tineri care profita de orice stanca de langa mare ca sa se arunce in cap.IMG_1564

IMG_1588Daca vrei sa vezi satul propriu-zis si sa iei masa, iarasi in sus pe scari si tot mai sus, pe strada principala ce urca printre vechile cladiri colorate (de sub tencuiala carora ies pe alocuri la iveala zidurile de piatra), cu restaurante si magazine cu produse locale si suveniruri: sapunele in forma de lamai, orez cu diverse arome si in varii culori (inclusiv fucsia – cu capsuni), paste (evident) si vinul local, care, dat fiind ca strugurii se culeg, din cate am vazut in fotografii, mai mult taras si in patru labe, cosurile fiind transportate de un fel de funicular, pentru ca, dat fiind unghiul pantelor stancoase, e probabil imposibil sa fie transportate cu bratele sau in spate, ei bine, datorita acestor considerente, are si niste preturi pe masura; ah, si limoncello – asa cum facem noi visinata, ei fac limoncello – fiecare din ce are.IMG_1573

Noi am luat cina intr-un restaurant numit Veciu Muin – o denumire care suna mai degraba a portugheza (am presupus ca insemna „vechea moara”), dar inteleg ca asa suna dialectul liguric, care nu aduce prea mult cu italiana cand il auzi vorbit; daca vreti sa mancati peste si fructe de mare incat sa va ajunga pe cativa ani, vi-l recomand – portia de fructe de mare parea sa fie pentru vreo 2-3 persoane; m-am uitat inca o data in meniu si la pret – nu, era pentru una.  Imposibil de facut fata.IMG_1584

Ne intoarcem deja pe intuneric in La Spezia, felicitandu-ne ca ne-am cazat langa gara – fiind noi cam rupti de picioare, in cap ni se invart ca intr-un caleidoscop imagini cu stanci, mare, barci, stradute in panta si cladiri vechi colorate si una peste alta suntem multumiti: am facut-o si pe asta.IMG_1350

Firenze, unde infloresc pietrele

Cam asa gasesti scris pe toate ghidurile turistice: „Florence, Tuscany”; Florenta si Toscana, regiunea considerata drept cea mai pitoreasca din Italia, sunt indisolubil legate una de cealalta. Eu am facut mai intai cunostinta exclusiv cu Florenta, tragand „o fuga” cu Eurostar-ul din Roma, sacrificandu-mi singura zi libera avuta la dispozitie plus niste zeci (multe) de euro pe biletul de tren, in ideea ca „nu se stie cand si, mai ales, daca, mai ajung pe-acolo”. Soarta a fost binevoitoare si am reusit sa mai ajung in Florenta de doua ori de atunci, de fiecare data cu cate un nou membru al familiei: sotul si apoi si copilul; iar la ultima descindere am reusit sa fac cunostinta si cu un pic din Toscana, cu colinele ei cu chiparosi si vile singuratice, din piatra, parca special raspandite prin peisaj ca sa „dea bine” in poze si picturi.P1010695

Desi si in Roma ai foarte multe de vizitat (Vaticanul cu muzeele sale, Forul Roman, Columna lui Traian si  respectiv cea a lui Marcus Aurelius, Vila Borghese, Sfantul Petru si cate si mai cate), raman cu impresia ca Florenta are parca mai multe muzee si galerii de arta, plus bisericile cu superbul stil gotic toscan: pentru mine Domul din Florenta, Santa Maria del Fiore, ramane cladirea cu cea mai frumoasa si impresionanta fatada, mai ales daca in imagine integrezi si celebra Campanila a lui Giotto, ambele in cel mai incredibil stil gotic toscan deja pomenit, cu dantele de marmura alba, roz si verde, fatade pe care nu cred sa existe vreo palma de loc care sa nu fi fost sculptata in cel mai mestesugit chip. Prima intalnire cu cladirea Domului a avut un impact coplesitor asupra mea – frumusetea ei…   Stau si imi caut cuvintele pentru a putea zugravi splendoarea acestei cladiri inegalabile – dar nu le am, chiar nu le am.P1010818

(Imi amintesc ca, singura in Florenta fiind la prima descindere si vrand sa am o fotografie cu Domul in care sa apar si eu, a trebuit sa apelez la bunavointa strainilor pentru a-mi face o poza; avand insa un aparat foto nou, nu prea ma induram sa-l las din mana; m-am tot foit pana am gasit o pereche de doamne in varsta – pe criteriul „dac-or fugi cu aparatul, macar sa am o sansa sa le prind din urma”. Greu sa fii singur, mai ales ca nu ai cu cine schimba impresii – iar in Florenta chiar simti nevoia sa te minunezi si sa comentezi fara oprire.)

P1010828Florenta este celebra pentru mestesugul lucrului cu piatra, fie ea marmura, fie pietre semipretioase – intarsiile din pietre semipretioase („pietre dure” cum le numesc italienii) sunt o marca a locului si le veti gasi inclusiv la noi in tara, mai exact  in sala Tronului de la Peles, unde doua mese cu astfel de intarsii te uimesc cu maiestria celor care le-au facut: iti vine foarte-foarte greu sa crezi ca nu e vorba de desene, ci chiar de fructe, flori, pasari alcatuite din bucati de lapislazului, onix, turcoaz, agate si ce alte pietre semipretioase a mai creat natura. Eu am venit prima oara in contact cu astfel de capodopere uimitoare in Muzeul de Arta din Viena si, neputand sa accept ca era vorba de bucati de piatra si nu de desene, am tot pandit momentul sa le ating, desi scria clar ca nu e voie sa pui mana; pana la urma, dupa ce grosul grupului de turisti trecuse si ramasesem doar eu cu paznicul, acesta, fiindu-i deja clar de ce zaboveam, s-a indurat de mine si m-a indemnat sa pun mana pe respectiva masa: raceala pietrei sub degetele mele a fost cea care m-a convins de ceea ce mi se paruse imposibil.Imagini pentru firenze museo pietre dure

Fotografia de mai sus nu-mi apartine (mai exact le apartine celor de la tripadvisor) – Muzeul Pietrelor Dure nu l-am gasit din nefericire deschis (principalul motiv pentru care imi doresc sa revin inca o data in Florenta), iar in Capella dei Principi fotografiatul este interzis – m-am facut eu ca nu inteleg, dar pana sa apuc sa fac totusi o poza am si fost luata de mot – evident, nu la propriu, dar orisicat. Daca puteti crede ca tot ceea se vede mai sus este exclusiv din piatra…

Din pacate, asa cum ni s-a spus, mesterii capabili de astfel de minuni sunt batrani si din ce in ce mai putini azi in Florenta, un motiv in plus pentru ca preturile unor astfel de minunatii, atunci cand le gasesti de vanzare, sa-ti taie si ele respiratia. Daca totusi tanjiti dupa un tablou cat palma lucrat in aceasta tehnica, va recomand mai degraba magazinele din jurul Muzeului Pietrelor Dure, imediat langa Dom – parca-parca o idee mai convenabile decat tablourile vandute pe Ponte Vecchio; cat ar trebui sa coste o masa sau un dulap, astfel lucrate, cum am vazut in Florenta, in palatul Signoriei…  chiar de nepretuit – la propriu.P1010824

Si Capelele Medici, unul din obiectivele de neratat in Florenta, cuprind, in partea mai veche (Capella dei Principi), niste intarsii din pietre semipretioase spectaculoase; partea mai recenta (Sagrestia Nuova) se mandreste cu niste lucrari in piatra, de data aceasta marmura, inca mai celebre: faimoasele sculpturi alegorice ale lui Michelangelo: Aurora si Amurgul, Ziua si Noaptea.

Florenta gazduieste si cea mai celebra opera a lui Michelangelo: David, pe care ai ocazia sa il intalnesti de trei ori in Florenta: originalul, in Galeria Academiei de Arta,  apoi dominand orasul de pe malul inalt al raului Arno si, in final, in Piazza della Signoria, alaturi de alte doua opere de dimensiuni similare (statuia lui Hercule si fantana lui Neptun, care nu se ridica insa la nivelul lui „David”, idealul de frumusete al Renasterii  – italienii insisi il numesc pe Neptun, in comparatie cu superbul David, „sacul cu cartofi”).P1010698

 

Piazza della Signoria adaposteste, pe langa aceste opere de mari dimensiuni, o intreaga colectie de alte sculpturi, si ele celebre, in asa-numita Loggia.P1010717

Si sa nu uitam de Galeriile Uffizi, cunoscute in toata lumea in primul rand pentru operele lui Boticcelli si pentru Doni Tondo al lui Michelangelo – unul dintre cele mai vestite muzee ale lumii. Si nici de Bargello, muzeul dedicat de aceasta data sculpturilor. Nu am reusit sa vizitez Galeriile Uffizi nici la prima vizita in Florenta – coada la intrare promitea sa dureze ore, nici la a doua vizita – se trecuse la sistemul rezervarilor pe internet iar eu nu aveam una, dar la a treia vizita, revenindu-se la sistemul „coada cat toate zilele”, nu m-am mai dat dusa de acolo, am sacrificat vizita la Pisa si mi-am vazut in sfarsit visul cu ochii, desi o coada de peste doua ore cu un copil de cinci ani dupa tine nu e chiar cea mai lejera intreprindere (am de alfel si acum in fata ochilor imaginea fetitei mele fugind cat o tineau picioarele pe culoarele de la Ufizzi, riscand sa fim luati de urechi si dati afara, dupa toata asteptarea, respectiv supararea sotului meu cand, aflati la Bargello, a aparut tinand-o de-o aripa pe „fiica-mea” – brusc devenise doar a mea –  dupa ce o prinsese dand cu ghetutele in soclul celebrului bust al lui Brutus de Michelangelo).P1010830

Evident nu e de uitat nici Ponte Vecchio, cu micile sale magazine de bijuterii la preturi exorbitante, nici Palazzo Pitti, din care am reusit sa vizitam doar gradinile, nu insa si la fel de celebra colectie de arta. Gradinile gazduiesc alte patru opere vestite ale lui Michelangelo – statuile neterminate ale celor patru „Sclavi”, ale caror originale se regasesc si ele, alaturi de „David”, in Galeria Academiei de Arte.

Si cum sa uiti biserica Santa Croce, si ea tot o capodopera a stilului gotic toscan, de neratat atat pentru celebrele fresce ale lui Giotto cat si pentru mormintele marilor personalitati ale Italiei pe care le gazduieste: Michelangelo, Galileo, Machiavelli, Rossini…

Dar Baptisteriul Sfantului Ioan de peste drum de intrarea in Dom, cu celebra sa „Poarta a Paradisului”?P1010815

Iar noi cu siguranta nu am vazut tot ce era de vazut in Florenta. Abundenta de opere de arta din acest oras si in general din Italia m-a facut de multe ori sa spun ca daca, printr-o crunta nenorocire, ar disparea toate operele de arta din lume, ramanand doar cele din Italia, inca am sta bine.

P1010768Iar Florenta este bine pozitionata si pentru excursii de o zi catre Sienna, orasul caramiziu cu strazi ce urca si coboara, cu catedrala sa in alb si negru – culorile orasului si cu fantana monumentala Fonte Gaia din singura piata in panta pe care o stiu – Piazza del Campo.P1010785

Sau catre San Gimignano, cu turnurile sale – supranumitii „zgarie-nori ai Evului Mediu”, facut celebru – daca mai era nevoie – de filmul lui Zeffirelli „Tea with Mussolini”. Si catre Pisa – evident daca nu ai de facut alegeri dureroase.P1010798Si nu in ultimul rand, puteti strabate asa-numitul „tinut Chianti”, cel mai popular dintre vinurile italiene, Toscana fiind si locul „nasterii” unora dintre cele mai celebre licori din peninsula.P1010795

 

Somova – in Delta (sau poate nu)

DSC02061In capul meu Delta Dunarii incepe de la Tulcea si se raspandeste spre Rasarit, spre mare, pe cele trei brate ale fluviului.DSC02082

La Somova, aflata la vest de Tulcea, ai insa ocazia de a te simti tot in Delta, pentru ca in dreptul complexului „Delta Nature” te asteapta o balta cat vezi cu ochii, pasari de apa si toate cele, iar pe cei pasionati de pescuit,  ocazia de a inchiria o barca si de a nu se mai da prea curand jos din ea.DSC02107

DSC02095Complexul este foarte cochet, cu casute individuale insirate pe malul baltii, fiecare avand un salon, un dormitor si terasa proprie. O recomandare din experienta: inchiriati de preferinta casutele aflate cel mai aproape de apa. Restaurantul domina, din susul pantei, casutele; are peretii pictati cu pasari de balta – firesc, iar in meniu, de la mic dejun la cina, doar desertul nu e pe baza de peste – din nou (nu?), firesc.DSC02089

DSC02084Pentru ca ramasesem de mica cu frustarea de a nu fi fost in Delta (rataseram vaporasul cu ocazia singurei vizite la Tulcea iar programul strans nu ne-a permis sa-l asteptam pe urmatorul), m-am bucurat ca aveam sansa de a face din Tulcea o excursie in cateva salupe pe canale, din pacate sub un cer plumburiu (era in septembrie) care nu a intarziat sa toarne – al doilea sfat din experienta: in caz de vreme ploioasa nu va asezati pe primul rand de scaune, zicandu-va ca asa veti vedea mai bine – pe voi va veni toata ploaia. Cei din spate, la final, erau uscati macar in partea de jos – noi, fraierii, care voiseram sa avem vederea neobturata…DSC02047

DSC02057Nu am vazut cardurile de pelicani emblematici pentru Delta Dunarii, a trebuit sa ma multumesc cu imaginea plouata a unui cocostarc (cred) stand nemiscat, ud fleasca,  in timp ce in jurul lui turna cu galeata – oare chiar nu o fi avut, sarmanul, unde se duce? Canalele marginite de copacii acoperiti cu plante cataratoare pareau cu atat mai misterioase pe acea vreme inchisa, facandu-te sa te intrebi oare ce o fi si ce se intampla dincolo de perdeaua de vegetatie. La un moment dat a aparut pe un mal si o zona locuita, cu foisoare din lemn, unde locuitorii Deltei isi injghebasera traiul, nu stiu daca permament sau doar temporar, in mijlocul vegetatiei.DSC02079


T
elul final al calatoriei: „Lacul Nebunu”. Deja unele barci din grup renuntasera si facusera stanga-mprejur spre Tulcea, insa marea majoritate a celor din barca noastra, mai temerari desi deja uzi pana la maduva, sau poate tocmai de asta (mai rau de-atat oricum nu avea cum sa ne fie), aflati unii – ca si mine – la prima calatorie in Delta, ne-am incapatanat sa mergem pana la capat, spre disperarea unui coleg care s-a rasucit spre ghid cu propunerea: „Nu poti domne’ sa le spui ca am ajuns?” Ce-i drept, cand chiar am ajuns, tot o apa, tot o papura, tot o ploaie. Acelasi coleg, razbunat: „Adevaru’ e ca ar fi fost si pacat…”
DSC02063

In concluzie: nu toamna decat daca e vreme buna, nu in partea din fata a barcii. Altfel, o experienta intr-adevar aparte. Si  daca tot nu puteti vedea pe parcursul unei singure excursii (fie ea chiar si pe timp frumos) tot ce ar avea Delta de oferit, puteti sa inscrieti in program si Muzeul Deltei Dunarii din Tulcea, cu dioramele sale care mie mi-au fascinat copilaria – nu am uitat nici acum cartile postale pe care tata ni le adusese de acolo, parte din „cufarul cu comori” al copilului care am fost.

 

 

Venetia – „tara acadelelor”

P1010522De unde si pana unde Venetia – „tara acadelelor”? Fetita mea avea cinci ani cu ocazia vizitei in Venetia si, imediat dupa descinderea din tren si vaporetto, privind la canalele cu emblematicele gondole, mi-a pus intrebarea: „Venetia e tara acadelelor, nu ?” Am facut ochii mari, m-am intrebat in gand „de unde si pana unde?” si am incercat sa ma dumiresc. Si m-a lamurit, atunci cand mi-a aratat stalpii de care erau legate gondolele, cu dungile lor spiralate rosii si albe, aidoma bastonaselor ce se atarnau in mod traditional in bradul de Craciun.P1010598

Evident Venetia nu m-a asteptat pe mine ca sa scriu despre ea, dar ca de obicei voi incerca sa atrag atentia asupra unor aspecte pe care eu le-am considerat inedite, amuzante sau utile viitorilor vizitatori. Oricum intr-o excursie de o zi nu-ti poti propune sa bifezi toata Venetia, plus Murano si Burano, ci doar sa-ti faci o idee, sa poti spune ca ai fost acolo.P1010624

In primul rand, cazarea: ei bine, ca sa vizitam Venetia, noi ne-am cazat in… Padova. Ne speriasera povestile despre preturile exorbitante la cazare din Venetia si despre cat sunt de rele conditiile care ti se ofera la niste preturi mai acceptabile. Asa incat, dat fiind ca drumul cu trenul intre Padova si Venetia dureaza fix o ora, am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura si am bifat pe lista atat Padova, unde chiar ai ce vizita, incepand cu celebra catedrala a Sfantului Anton din Padova, cat si mult-jinduita Venetie.P1010607

Trenul va lasa chiar pe malul canalului, iar o cursa cu vaporetto (echivalentul in Venetia al autobuzelor noastre) va va duce chiar in celebra Piata San Marco, sufletul Venetiei. Atentie, hranirea porumbeilor in piata este interzisa – cel putin in teorie. Porumbeii lor trec dincolo de limita unei simple prietenii, suindu-vi-se, daca aveti la dumneavoastra stimulentele necesare (noi am sacrificat biscuitii copilului), la propriu, in cap.P1010560 P1010568Evident veti vizita basilica San Marco, cu arhitectura sa absolut unica, cu cupolele sale rotunde supradecorate. Iar odata intrati inauntru, sa nu va para rau de taxa ce se plateste pentru a vedea Palla D’Oro: un panou de mari dimensiuni din aur, argint, pietre pretioase si email lucrat in Constantinopol la sfarsitul primului mileniu si continuu impodobit cu miniaturi ale sfintilor in secolele urmatoare.P1010576 Si tot in Piata San Marco, un alt tip de atractie: cafeneaua Florian, zice-se cea mai veche cafenea din Europa si sigur cea mai ilustra din Venetia. Acum, ce sa zic, dai un ban, dar… stii ca nu-l mai ai: o cafea, un suc si  un coctail nonalcoolic ne-au costat fix 50 de euro (incluzand taxa pe orchestra live, care este explicit trecuta pe fiecare pagina a meniului si, daca tot n-ai priceput, iti mai atrage si chelnerul atentia asupra ei: 6 euro de persoana – din fericire copilul nu a fost si el incadrat la categoria melomani). Dar cum romanul este de felul lui falos si curios, nu puteam sa nu bifam cea mai vestita cafenea din Venetia. Este adevarat ca pe langa cele explicit comandate si mai sus mentionate, am primit din partea casei chipsuri, masline, bomboane, apa, toate in diverse vase si suporturi din – aparent – argint, prezentate cu mare fast, asa incat se umpluse masa si oricine ar fi trecut pe-acolo ar fi crezut ca are loc un festin, cand de fapt se bea o cafea. Daca ajungeti la Florian, chiar daca stati la terasa, sa aruncati un ochi si in interiorul cladirii propriu-zise, unde fiecare compartiment este decorat cu picturi murale, fiecare cu alta tematica: doamne din epoca, orientali etc.P1010584

Am continuat calatoria per pedes, strabatand astfel tot centrul Venetiei, inapoi in directia garii, traversand canale, podul Rialto, piata cu oferta ei de paste in toate culorile, pana la negrul de sepie, probabil cele mai des achizitionate suveniruri ale Venetiei, alaturi de obiectele din sticla de Murano si celebrele sale masti. P1010635

In Venetia am vazut unele dintre cele mai frumoase vitrine, indiferent ca vindeau costume de carnaval, martipan sau sandvisuri; la modul cel mai serios, in Venetia am fotografiat pana si o vitrina cu salam.P1010667

Raman cu dorinta de a vizita si Murano si Burano si, evident, de a ajunge in Venetia in timpul carnavalului, dar cum nu poti sa le ai pe toate si, mai ales, pe toate deodata, se cheama ca am mai lasat cate ceva de vazut si facut si pentru, sper, data viitoare.P1010649 Si ca sa nu uit – nu, nu am mers cu gondola, nu atat din cauza tarifelor piperate (mai ales daca te astepti ca gondolierul sa-ti si cante), ci, pur-si-simplu, de frica: ambarcatiunile gratioase mi-au parut fantastic de fragile, mai ales asa cum se zbuciumau la trecerea cate unui vaporetto (ca sa fim bine intelesi, mie mi-e frica in barca si in Cismigiu). Ca sa nu spun ca exista un mijloc de transport pe apa in Venetia si mai si, in sensul ca, intr-o ambarcatiune tot cam cat o gondola, se sta in picioare – sa fie la ei acolo.P1010620

Ljubljana – constelatia Craciunului

raluca-slovacia-101Prima amintire pe care Ljubljana mi-o aduce in minte este cea a radioului imens din copilarie, pe scala caruia aparea si acest nume ciudat, pe care ma amuzam incercand sa-l pronunt – aveam sa aflu mult mai tarziu, chiar la fata locului, ca pronuntia este „Liubliana”si ca in limba locului inseamna „cea iubita”.raluca-slovacia-188

Au si motive sa isi iubeasca slovenii capitala cocheta, care mie mi-a amintit intotdeauna de Salzburg: construita pe malul unei ape (raul Ljubljanica), la poalele unei inaltimi varfuite, ca si muntele ce vegheaza Salzburg-ul, de o fortareata.raluca-slovacia-205

Ljubljana se mandreste cu singurul pod triplu pe care-l stiu eu (de fapt nici poduri duble nu cred ca am intalnit), chiar in centrul orasului, cu un capat spre catedrala iar celalalt spre strazile pline de farmec de la baza cetatii, cu magazinele cele mai cochete. Din cate am citit mai exista si un pod al dragonilor, dar nu am ajuns sa-l vad, asa cum nu am putut urca nici in fortareata – am fost de fiecare data fie in treacat prin Ljubljana, fie cu (multa) treaba.

raluca-slovacia-130Insa o plimbare pe ambele maluri ale raului in zona centrala este oricum suficienta ca sa te cucereasca. Iar daca te nimeresti si la vreme de iarna, cand orasul e impodobit de sarbatoare iar pe malurile apei se intind casutele targului de Craciun…raluca-slovacia-132

Ljubljana m-a suprins cu cele mai inedite luminite de Craciun – constelatii de lumini ce se invartejeau pe strazile orasului pe deasupra capului trecatorilor; chiar impresionant, mai mult decat decoratiunile din orase mult mai mari si mai celebre. In plus, parcul central, luminat de feerice lampioane japoneze.raluca-slovacia-180

raluca-slovacia-134O vizita in capitala singurei tari din fosta Iugoslavie care nu numai ca este membra a Uniunii Europene dar este probabil si singura tara fosta socialista intrata in zona EURO, merita facuta. Fie si numai in drum spre Italia sau alte destinatii vest europene, Ljubljana fiind ideal situata la distante relativ mici fata de Austria, Germania sau Italia.raluca-slovacia-157

La capitoul recomandari gastronomice, restaurantul AS, pe strada Chopova, te surprinde prin locatia plina de verdeata, desi super centrala – in imediata apropiere a celor trei poduri de care vorbeam; am mers acolo la recomandarea localnicilor si nu ne-a parut deloc rau.raluca-slovacia-104