Cinque Terre

IMG_1256Deja de niste ani tot auzisem de Cinque Terre, perla ascunsa a turismului italian, si visam sa ma alatur lungului sir de prieteni si cunostinte care, cand venea vorba despre cele mai vestite cinci sate din peninsula, imi confirmau ca fusesera deja acolo.IMG_1413

O data ajunsa aveam sa aflu insa ca asa-zisa perla nu mai e probabil demult atat de ascunsa – cele cinci „taramuri” – sau la fel de bine le-am putea spune „tarmuri”, toate cele cinci sate fiind langa mare (unul singur, Corniglia, neavand si acces direct la mare, fiind situat la inaltime), sunt zilnic luate cu asalt de sute, probabil mii, de turisti, prin intermediul trenului ce opreste in fiecare dintre cele cinci sate.IMG_1426

Satul cel mai indepartat de La Spezia (orasul cel mai apropiat, din care iau trenul spre Cinque Terre majoritatea turistilor), Monterosso, se afla la o distanta de nici o jumatate de ora de La Spezia, distanta dintre sate fiind in genere parcursa in cateva minute de catre trenurile ce sosesc cam din jumatate in jumatate de ora, daca nu mai des.IMG_1477

Exista si poteci intre sate; cea mai scurta si cea mai celebra (probabil tocmai de aceea), avand un parcurs de circa un kilometru, numita Via dell’Amore, uneste satele Manarola si Riomaggiore, dar era inchisa la momentul vizitei noastre. Celelalte trasee dureaza ore, iar pe caldurile de care am avut noi parte in august si dat fiind ca vorbim de niste coaste muntoase ce te solicita si nu putin, noi sigur nu ne calificam. Si se poate ajunge, fireste, si cu barca – tot din La Spezia.  Cu masina – nu, desi in Corniglia am vazut si cateva masini; de altfel in Corniglia chiar trebuie sa ajungi cu microbuzul ce te ia de la gara, in baza biletului de tren – o meserie precum a acelui sofer, pe pantele respective, cu curbele lipsite de vizibilitate care-l obligau sa claxoneze la fiecare cot al drumului si cu microbuzul umplut pana la refuz la fiecare cursa, eu, una… nu mi-as dori.IMG_1295

IMG_1262Si sa incepem: Monterosso este cel mai intins dintre sate, fiind si singurul care dispune de plaje propriu-zise – chiar mai multe. Este de fapt alcatuit din doua parti: Fegina, partea cea mai dezvoltata turistic, unde se afla si gara, cu hoteluri si pensiuni insirate de-a lungul marii, culminand cu casa Gigantului – statuia unui colos ce se ridica deasupra marii – si respectiv Monterosso propriu-zis, unde noi n-am mai ajuns, cu propria sa plaja, catre care drumul te poarta urcand continuu catre manastirea capucinilor si biserica Sfantului Francisc, trecand pe langa monumentul sfantului, marele iubitor de animale, ce-si mangaie cainele deasupra marii. Cel mai sus am constatat ca se afla in Monterosso cimitirul, si el pe lista atractiilor turistice – cum si-or cara oamenii aia mortii pana acolo, cum or fi transportat statuile si materialele pentru constructia cavourilor absolut uriase… Si de ce l-or fi pus atat de sus? In fine, dupa ce ajunseseram gafaind pana acolo si vazand ca pana in Monterosso mai era de coborat cam tot pe-atat si, evident, de urcat inapoi si coborat iarasi catre gara, stiind ca mai aveam si alte patru sate de vizitat, noi am concluzionat la unison ca se vede foarte bine si de sus si am facut calea-ntoarsa spre tren.IMG_1167

Care tren ne-a purtat catre satul urmator, Vernazza, cel mai mare, singurul cu un port natural – nu va imaginati cine-stie-ce, doar un pic de loc cat sa incapa cateva barci si o palma de plaja. Ce iti atrage atentia din prima clipa este vechimea cladirilor inghesuite unele in altele, in culori pastelate si avand insirata la geamuri toata gama de vesminte intinse la uscat – cohortele de turisti defileaza pe sub chiloti, tricouri si sutiene ce par sa faca parte din culoarea locala si farmecul locului.IMG_1283

IMG_1321Imaginile cu golful si biserica Santa Margherita d’Antiochia strajuind marea din piateta satului sunt probabil cele mai populare si emblematice pentru Cinque Terre. In Vernazza am avut parte si de cel mai gustos pranz din toata aceasta vacanta italiana, la pizzeria Vulnetia, chiar in piateta; pastele ca pastele, dar pana cotta… Nu prea fotografiez mancarea de pe masa, dar aceasta pana cotta a meritat din toate punctele de vedere.IMG_1372

IMG_1448Si iar in tren si iar jos, de aceasta data in Corniglia, cea despre care va vorbeam, cu urcatul in microbuz, cozile la microbuz, cu stradutele ei medievale inguste si piatetele minuscule, cu vederea spectaculoasa asupra marii si cu un alt sat, care parea si el la fel de pitoresc ca si cele din Cinque Terre, situat inca si mai sus pe coasta muntelui. De altfel satele vechi care se vad in varfuri de deal sau munte cand iesi din La Spezia sunt destul de numeroase; unul din ele mi-a atras in special atentia, desi nu am ajuns sa si punem piciorul in el: Vezzano, cu case vechi construite deasupra pantelor abrupte, inghesuite unele intr-altele, ruine si turlele inalte ale bisericilor; in special la ceas de seara, cand se aprindeau luminile, imaginea era feerica.IMG_1464

IMG_1533Dar revenim la Cinque Terre: alt tren, alta gara, si suntem in Manarola – aici cladirile par un pic mai noi decat in Vernazza si Corniglia, ceva mai aerisite, cu balcoane, cu aceleasi fatade in culori calde si obloanele intotdeauna verzi; lipsa spatiului isi spune insa si aici cuvantul: satul nu dispune de un golf nici macar cat-de-cat incapator, asa incat barcile de pescuit se insira la deal parcate in fata caselor, de o parte si de alta a ulitei principale. Atentie la treptele ce se desfac la un moment dat la stanga si la dreapta: daca va uitati atent veti vedea ca partea verticala a fiecarei trepte este placata cu mici piese de ceramica, fiecare cu alt model – opera unui artist local.IMG_1514

IMG_1597Si ultimul sat – deja incepea sa se insereze: Riomaggiore, cel mai abracadabrant, cu pasaje, tuneluri si scari care o iau in sus si in jos si mai ales cu un tunel paralel cu sina de cale ferata prin care trebuie sa treci si pe care, cand l-am vazut plin-ochi cu sute de turisti chinezi care venisera inclusiv cu copilasii in carucioare purtate pe deasupra capetelor, am simtit cum brusc devin claustrofoba. Tunelul insa este o galerie de arta el insusi, cu mozaicuri stralucitoare celebrand viata marina.

Daca vrei sa o iei spre mare dupa iesirea din tunel, trebuie sa o iei in jos – din nou un golf micut, barci trase pe uscat si tineri care profita de orice stanca de langa mare ca sa se arunce in cap.IMG_1564

IMG_1588Daca vrei sa vezi satul propriu-zis si sa iei masa, iarasi in sus pe scari si tot mai sus, pe strada principala ce urca printre vechile cladiri colorate (de sub tencuiala carora ies pe alocuri la iveala zidurile de piatra), cu restaurante si magazine cu produse locale si suveniruri: sapunele in forma de lamai, orez cu diverse arome si in varii culori (inclusiv fucsia – cu capsuni), paste (evident) si vinul local, care, dat fiind ca strugurii se culeg, din cate am vazut in fotografii, mai mult taras si in patru labe, cosurile fiind transportate de un fel de funicular, pentru ca, dat fiind unghiul pantelor stancoase, e probabil imposibil sa fie transportate cu bratele sau in spate, ei bine, datorita acestor considerente, are si niste preturi pe masura; ah, si limoncello – asa cum facem noi visinata, ei fac limoncello – fiecare din ce are.IMG_1573

Noi am luat cina intr-un restaurant numit Veciu Muin – o denumire care suna mai degraba a portugheza (am presupus ca insemna „vechea moara”), dar inteleg ca asa suna dialectul liguric, care nu aduce prea mult cu italiana cand il auzi vorbit; daca vreti sa mancati peste si fructe de mare incat sa va ajunga pe cativa ani, vi-l recomand – portia de fructe de mare parea sa fie pentru vreo 2-3 persoane; m-am uitat inca o data in meniu si la pret – nu, era pentru una.  Imposibil de facut fata.IMG_1584

Ne intoarcem deja pe intuneric in La Spezia, felicitandu-ne ca ne-am cazat langa gara – fiind noi cam rupti de picioare, in cap ni se invart ca intr-un caleidoscop imagini cu stanci, mare, barci, stradute in panta si cladiri vechi colorate si una peste alta suntem multumiti: am facut-o si pe asta.IMG_1350

O părere la “Cinque Terre”

  1. Auzisem ca-i frumos si obositor in acelasi timp. Dar acum, la final, ma odihnesc si eu in vila de langa gara. Si vad marea, stancile, stradutele pietruite…

Comentariile sunt închise.