La Spezia si Portovenere

IMG_0969Am tot pomenit de La Spezia. La Spezia nu este doar un loc convenabil unde sa te cazezi pentru a ajunge in Cinque Terre, in Portofino sau in diverse locuri din Toscana, este un oras frumos in sine, cu cladirile sale din partea veche coborand in panta catre mare si cu strazile inundate de leandri infloriti, albi si roz. Cu o faleza cu palmieri marginita de o colonada pe sub care umbli la propriu „cu nasul pe sus”, admirand arcadele pictate, cu portocali si o artera principala pietonala cu mici magazine si restaurante. Care restaurante sunt arhipline la orele serii, cu cozi la marea majoritate a teraselor. Si unde se servesc aproape exclusiv paste, pizza si fructe de mare; cand una lume a poftit, dupa aproape o saptamana de paste, pizza si fructe de mare, si la o friptura de pui, a constatat cu stupoare ca mai degraba aveai sanse sa gasesti in meniu carne de iepure (oroare pentru o familie care are drept animal de companie, printre altele, un urecheat) sau – soc – de magar (pe bune? habar nu aveam ca bietii magarusi se mananca).IMG_0944

IMG_0870Si nu pot sa nu pomenesc despre cazarea propriu-zisa, care, desi intr-un loc neasteptat – chiar in cladirea garii, la etaj, deasupra unui restaurant McDonald’s – s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fermecatoare locuri in care ne-am cazat vreodata, prin ambianta: decoratiuni alese cu mult gust, armonie, parfum… Iar din punct de vedere practic, nu vad cum o alta locatie ar fi putut fi mai potrivita: cu gara la indemana si chiar in centrul vechi, cu zona de magazine si restaurante incepand chiar de la baza pantei in varful careia se afla gara. Cumva, nici macar nu am simtit trenurile trecand. Nu doar ca am reveni fara ezitare la Affitacamere Casa Dane, dar am face-o chiar cu nerabdare.IMG_0959

Desi aflata la mare, La Spezia nu are plaja; plaja cea mai apropiata pare a fi cea din Portovenere, dar ceea ce se numeste plaja in Portovenere chiar nu merita deplasarea de circa o jumatate de ora cu autobuzul pana acolo: o palmita de loc pe care se inghesuie, evident, toata lumea – culmea e ca mai spre seara se reusise cumva chiar incingerea unei miute pe locul acela de sub pini.

IMG_1012In Portovenere merita mers, in special la ceas de seara, pentru a te plimba pe aleea de la malul marii, marginita de magazine cu suveniruri si restaurante si pentru a te aseza la una dintre terase. Drumul lasa la un moment dat in urma cladirile si, strabatand o portiune stancoasa, urca spre vechea biserica San Pietro, cu zidurile sale de secol XIII, pare-se un loc preferat pentru oficierea de nunti. Am nimerit si noi in timpul unei astfel de ceremonii; un anunt la intrare te ruga sa nu intri, recomandandu-ti insa sa tragi o ocheada printr-o fereastra laterala a bisericii. Nuntasii aveau sa faca ulterior nota clar discordanta printre turistii ce inca se mai preumblau in costum de baie, pentru ca, desi plaja e mica, nu trebuie sa uitam stancile de pe care, ca si in Cinque Terre, multa lume se arunca in mare.IMG_1034

IMG_0998Drumul spre biserica este marcat la un moment dat de o placa de marmura amintind de cea mai mare personalitate legata de aceste locuri: poetul Byron; placa marcheaza grota unde acesta isi gasea – aflam din inscriptie – inspiratia; grota s-a surpat intre timp, dar locul ofera o priveliste impresionanta asupra stancilor si marii de sub ele. Am aflat cu aceasta ocazie ca Byron era si un inotator incredibil, obisnuind sa ii faca vizite inot lui Shelley, acesta din urma aflat in Lerici, localitate situata la o distanta impresionanta de cealalta parte a golfului.IMG_1001

IMG_0989Pe drumul de inapoiere aveam sa vedem din fericire cateva persoane disparand in spatele sirului de cladiri inalte si colorate ce marginesc malul marii, pe langa care trecuseram la venire. Cum ne sta in obicei, ne-am luat dupa ele sa vedem unde se duc. Fara aceasta curiozitate am fi plecat din Portovenere fara a fi vazut partea sa cea mai frumoasa: Via Capellini, o straduta ingusta – cum o arata si numele – cat un fir de par (ei, nu chiar), strinsa intre doua siruri de cladiri medievale inalte, la parter cu magazine pitoresti, unde la caderea serii localnicii ies in fata caselor, unii cu scaune, altii asezati pe prag, stand la taifas grupuri-grupuri. Atmosfera de intimitate a fost cea care m-a marcat cel mai  mult, senzatia unei comuniuni dincolo de valurile mereu schimbatoare ale turistilor.IMG_1069

IMG_1072Dupa o vreme am observat ca pe usile si la ferestrele caselor aparea mereu imaginea unei icoane a Maicii Domnului cu Isus, impodobita de cele mai multe ori cu flori. Intreband despre ce este vorba, am aflat ca rataseram cu doua seri cea mai mare sarbatoare locala, sarbatoarea Madonei Albe:  icoana din imagini, un pergament gasit intr-un cufar purtat de valuri in secolul al XIII-lea si care inca se pastreaza, pergament innegrit de vreme, s-a albit, recapatandu-si stralucirea, prin minune, in seara zilei de 17 august 1399, mainile Sfintei Maria impreunandu-se in rugaciune iar in mainile lui Isus aparand un pergament cu un mesaj ce indeamna la rugaciune; evenimentul a fost urmarit de zeci de martori si certificat de un notar al vremii. Imaginile pe care le-am gasit ulterior pe net, cu Portovenere in seara sarbatorii, sunt magice, cu promontoriul pe care se inalta biserica San Pietro acoperit de lumini si tot oraselul stralucind de torte. Imaginea de  mai jos am gasit-o pe wikipedia.MADONNA_BIANCA_PORTOVENERE_01

IMG_1127Sunt locuri pe care mi-am dorit sa le vad si, odata vazute, sa nu tanjesc sa le revad. Portovenere nu este unul dintre ele: desi luat cu asalt de turisti ca orice loc pe care l-am vizitat in Italia, isi pastreaza sufletul; a carui magie reusesti sa o intrevezi, pentru cateva momente, in lumina tihnita a felinarelor.IMG_1132