Din nou Portofino

IMG_1959A doua zi in Portofino. Reluam drumul prin munti si de data asta realizez un lucru: desi liliacul indian pare sa fie foarte popular in zona, fiind si sezonul lui in august, nimeni nu are prin curti varietatea alba pe care eu am reusit sa o achizitionez din Balcic si cu atat mai putin pe cea grena, pe care am intalnit-o o singura data, in Salonic, si am venit cu ghiveciul intre genunchi tot drumul pana in Bucuresti. Ha!

Si inca un lucru specific zonei – pe toata Riviera se foloseste la greu tehnica trompe l’oeil  in decorarea caselor; stiu si de unde s-a pornit:  administratia genoveza obisnuia sa impoziteze cladirile dupa numarul de ferestre, drept pentru care oamenii au mai astupat din ele dar, ca sa nu strice feng shui-ul, le-au inlocuit cu desene ale unor ferestre. Unele dintre decoratiuni sunt atat de bine realizate incat trebuie sa te uiti cu toata atentia ca sa-ti dai seama ca aparentele stucaturi, ancadramente si chiar basoreliefuri si figurine „sculptate”nu sunt decat niste desene mestesugite.IMG_1653

IMG_1877In timp ce asteptam autobuzul in Santa Margherita observ un semn de circulatie inedit: „atentie, cad fructe de padure”; probabil o duda neagra pe o capota galbena de Lamborghini nu e chiar cea mai dorita experienta. Noi avem din cele cu „atentie, cad bolovani” …

Ei, dar ajungem – din nou – in Portofino. Primul lucru pe lista: baia in golfulet. De sus totul pare mai mult decat idilic, ca si ieri: intrevedem chiar  si o mica terasa cu niste sezlonguri – suna bine. Incepem coborarea pe o scara metalica abrupta si destul de corodata, ajungem jos si… Plaja propriu-zisa este nu doar foarte pietroasa, dar si destul de murdara, cu cioburi de sticla si faianta amestecate printre pietre si apa de la mal plina de resturi vegetale, sezlongurile se dovedesc a apartine vilelor si accesul la ele este interzis, iar prin apa (unde de-abia ne tinem pe picioare pe bolovani in lipsa ciupicilor pe care nu am avut inspiratia sa ii luam cu noi) trec niste conducte – dubios. Apa este altfel limpede, lumea inoata dar… s-a spulberat o iluzie. Si ce iluzie fusese!IMG_1936

Nici fetita mea nu insista sa mai ramanem, iesim din apa, ne cataram pe scara ruginita si mergem in sat. Etapa a doua – excursia cu barca la San Fruttuoso – am in fata ochilor doar descrierea care mi s-a facut a statuii lui Isus scufundata in apa, ridicandu-si din adancuri bratele catre suprafata – „Il Cristo degli Abisi” – cum suna… Calatoria nu dureaza decat douazecisicinci de minute dus – ocolim partea golfului opusa celei dinspre Santa Margherita, cu farul si putine vile raspandite pe coastele stancoase si ne apropiem de urmatorul golf, unde accesul nu pare posibil decat pe apa si unde se afla abatia San Fruttuoso, care abatie ma indoiesc ca ar mai gazdui astazi calugari, fiind absolut potopita de persoanele in costume de baie care fac sa nu ai nici macar unde-ti lasa geanta de plaja ca sa intri putin in apa, dara-mi-te sa te intinzi la soare.IMG_2092

Dar cum ramane cu statuia? Vazand ca ne apropiem de finalul calatoriei si nici vorba de statuie, desi imaginea ei aparea pe afisul excursiei, intreb un membru al echipajului; care imi arata cu bratul un loc departe de vas si de abatie, unde sunt ingramadite barci cu motor si imi spune ca pentru a vedea statuia va trebui sa gasesc o barca cu motor sa ne duca acolo – si ar trebui sa avem si masti de snorkeling. Pe bune? Ajunsa la mal ma incapatanez sa intru, totusi, in apa, care este intr-adevar de peruzea – macar cu atat sa ma aleg. Inapoi in Portofino fotografiez afisul  – e singura imagine de care am parte cu statuia pe care mi-am dorit atat de mult sa o vad.IMG_2113

Inapoi in Portofino: intr-o cafenea care de afara chiar nu pare mare lucru, astept langa bar, sprijinita oarecum de o vitrina. La un moment dat realizez ca am cea mai selecta companie, pe numele sau Veuve Clicquot si respectiv Dom Perignon:  sticlele sunt chiar in nasul meu – renunt sa ma mai sprijin.IMG_2284

Trebuie sa luam pranzul undeva. Ne facem curaj si ne aruncam ochii pe meniul restaurantului „Delfino”, cel cu fotografiile vedetelor, de care va vorbeam; parca n-ar fi chiar atat de tragic. Le facem posterioarelor noastre cinstea de a se aseza pe aceleasi scaune pe care poate vor fi stat candva nume sonore (in drum spre baie descopar si poza lui Cate Blanchett, dar undeva mai spre bucatarie); finalul – mancarea de la „Da Nicola” mi s-a parut mai buna, dar pranzul de la „Delfino” are si el meritele lui – cumva a reusit sa fie de trei ori mai scump.IMG_1750

Prin piateta se baladeaza la anumite intervale doua domnisoare de coperta de revista, imbracate in vesminte de in vaporos si pe cap cu palarii de pai pe care le schimba la fiecare aparitie. Se preumbla languros si aflam ca fac reclama unui magazin specializat pe produse din in si palarii. Intram cu tupeu si… iesim smeriti. Si cam asta este senzatia in acest loc care ne-a convins inca o data – desi chiar nu mai era cazul – ca… da.IMG_2185

IMG_2274N-as putea spune daca imi pare rau ca ne-am intors in Portofino, stricand cumva imaginea cu care plecaseram dupa prima intalnire – cu siguranta daca nu am fi facut-o am fi ramas cu impresia ca am ratat niste super experiente ramase nebifate in prima zi. Asa plecam fara regrete. Ceea ce e mare lucru.IMG_1954