Descoperiri in Lisabona

In mod evident Lisabona nu este doar despre azulejos. Asa cum era de asteptat intr-un loc in care au curs vreme de secole bogatiile Orientului Indepartat si ale Braziliei, capitala Portugaliei are o abundenta de biserici, palate, piete, monumente, parcuri, muzee – o vizita de doar cateva zile va lasa multe frustrari, multe locuri nevazute.

Orasul este marcat de epoca marilor descoperiri – cladiri decorate cu scoici, parame si instrumente de navigatie, animale exotice (elefanti, rinoceri) aparand in structura variilor monumente, ca sa nu mai vorbim de o zona intreaga din Lisabona – Belem, dedicata aproape exclusiv vremurilor in care Portugalia impartise cu Spania dominatia asupra marilor si teritoriilor Lumii Noi.

Chiar si arhitectura moderna a Lisabonei face trimitere la acele vremuri de aur din istoria Portugaliei: in zona Garii Oriente cladirile nou construite te duc cu gandul la caravelele vremii, in timp ce gara insasi, aflata peste drum de mall-ul numit (cum altfel?) Vasco da Gama, cu arhitectura ei futurista, imita valurile oceanului.

Revenind in Belem, pe langa Manastirea Ieronimilor, construita ca simbol al puterii  portugheze in epoca descoperirilor si Biserica Sfanta Maria, unde se odihneste Vasco da Gama, zona este marcata pe de o parte de celebrul Tore de Belem, simbol al Lisabonei, construit in secolul al XVI-lea la gura de varsare a fluviului Tejo (turn care impreuna cu manastirea face parte din patrimoniul Unesco); pe de alta parte de Monumentul Descoperirilor, cu forma sa de caravela avand pe de laturi figurile marcante din istoria  descoperirilor geografice, in frunte cu Henric Navigatorul, iar la picioarele sale harta descoperirilor realizate de catre portughezi in secolele trecute.

Lisabona are, ca un omagiu adus stranselor legaturi comerciale avute in trecut, un Muzeu al Orientului, aflat intr-un fost hangar de pe malul fluviului, in care o mare parte este dedicata unei foarte variate colectii de costume chinezesti de opera, lasand insa loc si pentru artefacte din Japonia, India si alte zone din estul globului. Impresionanta mi s-a parut colectia nu doar numeroasa ci si foarte variata de sticlute pe care le-am banuit a fi fost pentru saruri, dar despre care am aflat ca erau folosite la inspirarea tutunului, initial utilizat de clasele avute din astfel de sticlute – adevarate obiecte miniaturale si delicate de arta – drept medicament.

Schimburile comerciale cu Orientul erau, se pare, atat de profitabile, incat in limba portugheza exista si astazi expresia „o negociere cu China” pentru a desemna un targ extrem de profitabil.

Tot in zona lingvistica, nu raspundeti niciodata cu spaniolul „gracias” ci cu neaosul „obrigado/ obrigada” – saizeci de ani in care Portugalia a fost condusa de spanioli in secolele XVI-XVII nu i-au facut pe acestia din urma mai simpatici in ochii portughezilor, pe langa numita rivalitate pe mari.

In zona centrala Piata Rossio are si ea pavajul, la fel ca si  zona din preajma Monumentului Descoperirilor, amintind de valurile oceanului. Ceea ce impresioneaza atunci cand te afli in Piata Rossio insa nu sunt nici pavajul, nici fantanile arteziene sau coloana ce impodobeste centrul pietei ci faptul ca, atunci cand ridici privirile, acestea iti cad asupra ruinelor Manastirii Carmo, impresionante nu doar prin masivitatea lor, cat prin faptul ca raman ca amintire a cutremurului din 1755 care practic a ras Lisabona de pe fata pamantului, fiind estimat a fi avut o magnitudine de aproape 9 grade si cauzand, impreuna cu tzunamiul ce l-a insotit si incendiile ce I-au urmat, aproximativ 100.000 de morti. Constructiile Lisabonei au disparut atunci in proportie de 85 la suta si odata cu ele opere de arta faimoase, arhive, biblioteci.

Centrul Lisabonei,  cartea sa de vizita pentru cei ce o abordeaza venind dinspre fluviu, este Praca do Comercio, aflata pe locul fostului palat regal distrus de cutremur – regele de la acel moment, Iosif I, a refuzat pana la sfarsitul vietii sale sa mai doarma intr-o cladire, curtea regala ramanand sa locuiasca in corturi vreme de 22 de ani . Piata este una dintre cele mai mari din Europa si este marginita de arcul triumfal ce duce spre cea mai cunoscuta zona comerciala a orasului, Strada Augusta, o zona pietonala cu pavaje delicate si vechi magazine.

Plimbandu-te pe Strada Augusta privirile iti cad la un moment dat asupra unei constructii specifice Lisabonei, data fiind asezarea sa pe verticala: Elevador de Santa Justa, practic un ascensor de mari dimensiuni unind nu etaje, ci cartiere: zona Manstirii Carmo, ce adaposteste azi un muzeu, cu Piata Rossio .

Iar in Piata Rossio, cel mai agitat magazin, ce te atrage prin coloritul vesel si luminile sale, cu atmosfera de spectacol de circ, cu caruselul ce i se roteste in vitrina si angajatii tineri si veseli in jiletci rosii cu eghileti aurii: Sardinha Portuguesa, care te invita intr-o calatorie in timp prin intermediul cutiilor sale de conserve de sardine (in mod curios un suvenir foarte popular), care pentru fiecare an afiseaza un eveniment definitoriu si numele personalitatilor nascute atunci; fiecare isi cauta cu incantare cutia anului sau de nastere sau pe cele ale membrilor familiei si prietenilor; si cum sa te induri sa o mai lasi din mana cand afli de exemplu, barbat fiind, ca te-ai nascut in acelasi an cu Jhonny Depp si Brad Pitt?

Si daca am ajuns la ale gurii sa mentionam si taria specifica Lisabonei: in mod suprinzator pentru mine, visinata sau ginjinha pe graiul locurilor – eu am cedat tentatiei unei portii de ginja, cum i se mai spune, servita inntr-o cupa de ciocolata – practic o bomboana de ciocolata goala pe dinauntru si umpluta in fata ta cu visinata; in timp ce ma inecam dandu-mi lacrimile de la alcool, in spatele meu un grup de turisti rusi, intrati dupa mine in magazin, rontaiau deja veseli ciocolata si se pregateau sa mai comande un rand.