Eleganta ariciului

„Camelia de pe muschiul templului, violetul muntilor din Kyoto, o  ceasca de portelan albastru, aceasta ecloziune a frumusetii pure in mijlocul pasiunilor efemere, oare nu acesta e lucrul la care aspiram cu totii?”

„Civilizatia este violenta stapanita, victoria mereu nedesavarsita asupra violentei primatei. Caci primate am fost, primate ramanem, indiferent de ce camelie pe muschi am invata sa ne bucuram. In asta consta toata functia educatiei. Ce inseamna a educa? Inseamna a propune neincetat camelii pe muschi ca derivative la pulsiunea speciei, deoarece ea nu conteneste niciodata si ameninta in permanenta firavul echilibru al supravietuirii.”

„… am venit pentru ca nu reusesc sa-mi amintesc ceva care m-a ajutat mult, pe vremea cand eram bolnav, dar si pe urma, pe vremea vindecarii. […] dumneavoastra mi-ati spus numele acelor flori, intr-o zi. In razorul ala de-acolo (arata cu degetul spre fundul curtii), sunt niste floricele frumoase, albe si rosii, dumneavoastra le-ati pus, nu-i asa? Si intr-o zi v-am intrebat ce erau, dar n-am fost in stare sa retin numele. Cu toate astea, ma gandeam tot timpul la florile acelea, nu stiu de ce. Sunt foarte frumoase si, cand mi-era foarte rau, ma gandeam la flori si asta-mi facea bine.” […]”Pe cararile infernului, sub potop, cu rasuflarea taiata si in chinul greturilor, un licar slab, o luminita: cameliile. […] Pentru ca o camelie poate sa schimbe destinul.”

„…poate ca asta e viata: multa disperare, dar si cateva momente de frumusete in care timpul nu mai este acelasi. E ca si cum notele muzicale ar face un fel de paranteza in timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un intotdeauna in niciodata. Da, asta e, un intotdeauna in niciodata. […] … voi urmari de acum inainte tot ce inseamna intotdeauna in niciodata. Frumusetea din aceasta lume”

„Eleganta ariciului” de Muriel Barbery nu este despre arici. Si nici macar despre camelii. Nu este nici despre sinucideri, asa cum m-am speriat cand am deschis-o: ar fi fost a treia carte la rand tratand (si) despre sinucideri, dupa „De vorba cu necunoscuti” al lui Malcolm Gladwell si „Toate acele locuri minunate” a lui Jennifer Niven – si deja, date fiind vremurile, ar fi fost cam mult. Dar m-am straduit sa merg mai departe, impinsa de la spate de recomandarea calduroasa pe care i-o facuse mai demult cartii o doamna in varsta pe care aceia care frecventeaza cu placere, ca si mine, subsolurile librariei „Humanitas” din Sibiu, probabil o stiu si ei.

Despre ce este pana la urma cartea? Eu as zice ca despre frumusete ca sens al vietii . Dar fiecare decide cu ce ramane dupa lectura unei astfel de carti. Pentru ca ai de unde alege.