Annecy – „Venetia Alpilor”

Canale, un podet cu flori, cladiri vechi pe maluri, terase si, in mijlocul apei, o insulita/cladire medievala, o biserica ai zice – imaginea de pe o cutie de puzzle. Intorc cutia sa vad daca este indicat locul din fotografie – Annecy. Asta ce mai e? (Dupa o varsta ajungi sa crezi ca ti-au picat ochii cam pe toate imaginile locurilor pitoresti din lumea asta, dar nu.) Despre Annecy nu stiam.

Ma interesez: oras in Franta, la granita cu Elvetia si Italia, 48 de kilometri pana la Geneva, pe malul lacului cu acelasi nume, Annecy – considerat al doilea ca marime din Europa si cel cu apa cea mai curata.

Trec niste ani, continui sa visez, poate intr-o zi, cine stie… Si iata ca se contureaza un vis si mai vechi, Provence; si iata ca din Isle-sur-la-Sorgue din Provence  pana la Annecy sunt doar vreo 300 si ceva de kilometri. Si iata cum impuscam doi iepuri cu acelasi glont…

Oraselul nu este doar pe malul lacului Annecy ci si strabatut de multiple canale, toate cu o apa incredibil de limpede care, sub cerul luminos de iunie, devine turcoaz. Lebede, rate, cufundaci sau ce-or mai fi. Unul dintre canalele ce pornesc direct de la lac este in fapt o parcare de barci; intr-unele, deja pline partial cu apa, si-au facut cuib pasari de balta pe care nu le recunosc; primaria a lasat in dreptul barcilor cu aspect parasit notificari de evacuare.

Pe malul lacului un parc, cu un foisor unde spre seara, in ziua sosirii noastre, este mare petrecere; deducem ca sarbatoritul ar fi un domn in varsta, inalt si uscativ, pe care il vedem in centrul agitatiei, cu o coroana de carton auriu pe cap. Oamenii danseaza in zona foisorului, totul foarte civilizat, nimeni nu pare deranjat in vreun fel; presupun ca daca am dori ne-am putea alatura dansatorilor.

Pe apa lacului ratele isi dirijeaza cardurile de boboci, spre, probabil, adapostul de noapte. Privelistea devine feerica in momentul in care pe celalalt mal incep sa se aprinda luminile.

Le Palais de l’Isle, cladirea pitoreasca pe care o vazusem in fotografia ce m-a adus aici, pare nucleul orasului; fosta resedinta aristocratica, cladire administrativa si, in cea mai mare parte a timpului, puscarie dateaza din secolul al XII-lea. In fata sa se deschide perspectiva lacului, trecand pe langa parcul amintit, de jur-imprejurul sau se rasfira canale si stradute medievale cu cladiri in tonuri pastelate, turnuri, podete, multe flori, terase si mici localuri unde observam ca se serveste cu predilectie inghetata. Suvenirurile din magazinele pentru turisti sunt cele specifice zonei alpine: multe flori de colt, vacute cu talanga la gat si niste rozatoare rotunjoare pe care le banuiesc a fi castori.

Atmosfera nu mai este nicidecum cea din Provence-ul parasit in urma cu doar cateva ceasuri, Mont Blanc-ul este foarte aproape, aveam sa trecem a doua zi pe sub el in drum spre Italia, un tunel de peste 11 kilometri, dupa ce ii admiraseram splendoarea coplesitoare si zecile de practicanti ai zborului cu parapanta – roiuri de musculite colorate raspandite pe cer la inaltimi ametitoare.

Deja incepeam drumul de inapoiere spre casa…