„O, ce veste minunata!” Si nu, nu este vorba, desi se apropie Craciunul, de vestea pe care cu totii o primim, cu inimile mai mult sau mai putin deschise, in fiecare an in preajma zilei de 25 decembrie.

De data aceasta este vorba de o veste pe care am primit-o din numarul pe luna ianuarie 2021 al revistei „Gradina mea” – veste careia, cautand eu ulterior pe net, am aflat ca i-ar fi stat si mai bine in numarul din ianuarie al acestui an, 2020 – pentru ca de atunci pare sa dateze. Dar (stiti bancul cu Gheorghe, Ianosz si Mihai Viteazul, nu? – Ianosz, prieten de-o viata cu Gheorghe, se trezeste intr-o zi cu un Gheorghe foarte suparat la usa, cu un topor in mana, spunandu-i „No, Ianosz, am venit sa te omor!!” Ianosz incearca sa se dumireasca si sa-l ia cu binisorul: „Dar de ce, mai Gheorghe? Ce-am facut? Ne stim de-o viata…”. „Pai voi ungurii l-ati omorat pe Mihai Viteazul!!!”. „Da’ asta fost demult, mai Gheorghe!” „No, io amu’ am aflat.”), vorba aceea, eu acum am aflat, acum va zic – pentru ca eu nu am stiut pana azi iar vestea e la fel de imbucuratoare acum ca si acum un an – poate mai mult acum, pentru ca ma gandesc ca ne aflam mai aproape de transformarea stirii in realitate.

Iata stirea: „Grădinile Senatului – Memorial Uranus” este numele proiectului prin care Senatul României îşi propune să reconstruiască simbolic străzi şi clădiri existente pe Dealul Uranus până la demolarea lor pentru a se ridica Palatul Parlamentului. […]

Conturul clădirilor şi 12 străzi principale vor fi refăcute cu ajutorul pomilor şi florilor printr-un proiect de amenajare peisagistică ce se va desfăşura pe parcursul a maximum doi ani.

Vizitatorii vor avea posibilitatea să se plimbe prin Grădinile Senatului şi, cu ajutorul realităţii augmentate, utilizând dispozitivele 3D, să vizualizeze străzile şi clădirile de altădată.

Peste 1000 de arbori, 7500 de arbuşti, jumătate de milion de bulbi şi circa 30.000 de metri pătraţi de plante perene, trandafiri şi gazon vor contribui, alături de sistemul de iluminare şi mobilierul cu design special, la reprezentarea vizuală a amprentelor locative ale clădirilor de odinioară, refăcând legătura cu trecutul. Tulipa Uranus, o varietate nouă de lalea, a fost creată special pentru acest proiect”

Suna entuziasmant, nu? Nu credeam ca o veste ar putea sa mi se mai para atat de fantastica in vremurile astea, dar iata.

Si mi-au venit in minte imagini sporadice de dinainte de demolarea zonei – tramvaiul 3 (nu?) a continuat sa mai circule pe strada Uranus doar putine luni dupa mutarea familei mele in Bucuresti in 1983, chiar in vecinatatea zonei respective. Mi-au ramas in amintire imaginea unei biserici cu mozaic colorat pe fatada; o vila cu gardul acoperit si el de mozaicuri in stil antic roman si curtea plina de statui si fragmente de statui – probabil caminul vreunui sculptor; statuia dedicata eroilor pompieri din Dealul Spirii – reaparuta dupa 1989 in fata actualului Hotel Marriott (il am si acum in fata ochilor pe Petre Roman tragand repetat de sfoara care trebuia sa dezveleasca statuia – acoperamantul careia ramasese insa agatat de trompeta Victoriei, compromitand astfel solemnitatea momentului). Cumva, printre daramaturile in care s-a transformat zona, aparuse la un moment dat, undeva intre vechiul pod Izvor si vechile Arhive ale Statului, un – as zice – arc de triumf despre care nu am auzit niciodata si nu am reusit sa aflu nimic…

Si pentru ca romanul nu e niciodata multumit si de fiecare data vrea mai mult, vin si ma intreb: oare va vrea si va reusi sa refaca vreodata cineva si vechiul complex statuar intruchipand Legenda Urlatoarei, aflat initial si el in apropiere, pe un alt deal din zona, Dealul Filaret? Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba atasez aici o fotografie preluata din Revista Arhitectura, care reda atat amplasarea initiala a grupului statuar cat si imaginea statuilor asa cum se regasesc astazi imprastiate prin parcurile bucurestene – recomand din tot sufletul articolul „Viata nesigura a monumentelor din Bucuresti” al lui Alexandru Panaitescu – nu am citit de multa vreme ceva atat de interesant.

S-au refacut/ reamplasat recent multe statui care apar in acest articol, poate va veni si vremea Grotei Gigantilor? E poate singurul ansamblu statuar pe care l-a avut orasul nostru in timp, unul fara conotatii politice – si nu cred ca avem atat de multe monumente oricum, ca sa ne permitem sa renuntam la impactul pe care l-ar crea un astfel de grup reunit, gandit si realizat de unii dintre cei mai celebri sculptori pe care i-am avut.

Si vreau sa-i multumesc lui Simion Saveanu, autorul cartii „Aventuri prin tunelul timpului”, de unde am aflat (si) despre grupul statuar de mai sus: oriunde ai fi acum domnule Saveanu, iti multumesc – cartea dumitale m-a facut sa incep sa iubesc Bucurestiul – o pustoaica de 15 ani, data peste cap de mutarea peste noapte intr-un oras pe care multa vreme l-a urat. Datorita acestei carti locul meu preferat din Bucuresti ramane Cimitirul Bellu, datorita ei ridic acum capul cand trec pe strazile vechi ale Bucurestiului sa observ undeva o statuie, altundeva o marchiza, un basorelief… Nu te-am iubit la 15 ani, Bucuresti, dar te iubesc acum si, pana la urma, asta conteaza.