Pe numele sau oficial Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA, muzeul este, pare-se, unul dintre cele mai mari muzee etnografice din Europa si din lume. Cu cei circa 10 kilometri de alei, muzeul este greu de parcurs in intregime la o singura vizita. Vizita noastra  a trebuit sa se rezume la turul complet al lacului si parcurgerea  zonei din partea dreapta a acestuia pana la intrarea in gradina zoologica, aflata si ea in vecinatate; partea stanga sper sa o parcurgem cu aceeasi placere alta data.

Muzeul cuprinde un mare numar de exponate din intreaga tara, grupate in principal pe criterii ce tin de aspectele mai degraba tehnice ale vietii satelor din trecut – exista o zona de mori de apa, una de darste, una de mori de vant etc.; m-a uimit varietatea morilor de vant, pe care eram mai degraba tentata sa le asociez altor meleaguri – Olanda, Grecia.

Au fost aduse insa si gospodarii complete din diferite parti ale tarii, a caror examinare oricat de superficiala te face sa intelegi complexitatea de care trebuia sa dea dovada o astfel de gospodarie traditionala, ce trebuia sa asigure existenta unei familii: pe langa locuinta propriu-zisa sunt prezente cotete, grajduri, fanare, ateliere, magazii etc. –

Spre deosebire de Muzeul Satului din Bucuresti insa, nu am putut vizita interiorul niciunei case – fie am avut noi ghinionul sa fie inchise tocmai atunci, fie interioarele nu sunt dotate cu mobilierul si decoratiunile specifice sau pur-si-simplu nu sunt deschise publicului. Ramane insa bogatia de utilaje si dotari destinate variilor mestesuguri: fierarii, instalatii de separat minereul, ateliere de olarit, de postav, brandenburguri etc. Ceea ce mi-a ramas in memorie in mod deosebit, dat fiind ca nici nu stiusem ca exista asa ceva si mai ales ca ar fi existat la noi in tara , este moara plutitoare – raman in continuare curioasa sa aflu cum functiona – din pacate niciunul din exponate nu este in stare de functionare.

Spatiul larg a permis si existenta catorva brazde cu culturi de cereale, legume si flori, initiativa foarte utila locuitorilor de la orase mai putin deprinsi cu subtilitatile diferentelor dintre orz, secara, ovaz etc.

In plus fata de seamanul sau din Bucuresti, locul dispune si de cateva hanuri traditionale functionale – noi am luat (nu doar o data) masa la „Carciuma din Batrani” (al carei nume nu vrea doar sa sugereze legatura cu traditia, ci te trimite chiar la satul Batrani din judetul Prahova, de unde provine cladirea de secol XIX) – meniul este cel traditional cu ciolan, carnati, tochitura etc. si mai ales cu niste papanasi cu adevarat foarte-foarte buni – scuze daca v-am facut pofta, si mie imi ploua in gura.

Exista si un mic targ unde am fost amuzata sa descopar produsele „chiscau molcom” si „chiscau aprig” si, intreband vanzatorii ce anume este exact acest chiscau (desi banuiam ca trebuie sa fie ceva care pisca, deci un sos mai mult sau mai putin iute), sa mi se raspunda foarte concis si deloc traditional – „ketchup”.

Chiar daca nu sunteti neaparat pasionati de traditiile populare, vizita in aceasta zona cu vegetatie bogata si alei umbroase se va dovedi una foarte placuta si relaxanta, rupandu-va pentru cateva ore de ritmul citadin.