Inainte de a merge prima oara la Istanbul impresia mea despre natia turca se reducea la cea lasata de vanzatorii de blugi, gume cu surprize si sandale din elastic ce napadisera Bucurestiul anilor ’90 – departe de fabulos. Istanbulul a fost in consecinta orasul pe care l-am vizitat cu cel mai redus nivel al asteptarilor si am fost cu atat mai impresionata sa descopar, la doar o ora de zbor de Bucuresti, o alta lume, o cultura fascinanta, vestigiile coplesitoare ale unei civilizatii care a zdruncinat Europa, o metropola exotica si colorata, cu cupolele si minaretele moscheelor strapungand cerul o data ce traversezi Podul Galata si intri in zona veche a orasului – o lume care pentru mine ramane lumea celor 1001 de nopti, desi stiu ca de fapt Seherezada domicilia pe cu totul alte meleaguri.
In Istanbul sunt multe de vazut si facut si probabil ca toata lumea are pe lista Marele Bazar, Sfanta Sofia si Moscheea Albastra. Nu trebuie ratat niciunul din aceste obiective, insa imi permit sa adaug pe lista preferatele mele:
In primul rand vizitarea palatului Topkapi, resedinta sultanului pana la mutarea curtii otomane in mai noul palat de la Dolmabahce – Topkapi reprezinta in ochii mei esenta stilului clasic otoman, de o frumusete si o gratie fermecatoare. Iar daca vizitati Topkapi nu cumva sa va opriti dupa vizitarea gradinilor, cladirilor oficiale si a tezaurului, considerand ca ati vazut destul si descurajati de noua coada si noua taxa cu care va intampina haremul – daca n-ati vizitat haremul nu puteti spune ca ati vizitat Topkapi . Turcii stiu ei de ce au pus o taxa suplimentara la vizitarea haremului – incinta sa cuprinde in fapt adevarata resedinta a sultanului, cu cele mai frumoase incaperi si cele mai impresionante aplicatii de faianta – nu am stiut pana sa ajung la Istanbul nimic despre ceramica turceasca: inspirata de ceramica orientala (Topkapi adaposteste de pe timpurile sultanilor cea mai mare colectie de protelanuri chinezesti din afara Beijing-ului, inclusiv o serie de portelanuri realizate pe baza de praf de jad, despre care se credea ca aveau capacitatea de a indica prezenta otravurilor in alimentele servite in ele), in tonuri elegante de alb si albastru, ceramica turceasca traditionala este atat de fina incat devine aproape transparenta atunci cand este tinuta in lumina si scoate la atingere un sunet ca de cristal. Cel mai mult m-a impresionat in harem camera (de altfel foarte frumoasa) in care erau tinuti pe viata fratii mai mici ai celui ce urma sa devina sultan, pentru a se evita problemele de succesiune – aceasta dupa ce se renuntase la obiceiul mult mai transant conform caruia in noaptea urmatoare mortii unui sultan erau ucisi toti fiii acestuia cu exceptia celui ce ii urma la tron.
Revenind la lucruri mai vesele: de neratat este si excursia cu vaporasul pe Bosfor – cel mai bine in varianta ce include si servirea mesei pe vaporas: vaporasele sunt dotate cu propriul gratar (mi-a fost groaza tot drumul ca o sa luam foc), iar la dulciurile turcesti pofteam inca de cand l-am “auzit” in romanul “Toate panzele sus”pe Ismail descriind modul de preparare a sarailiilor. Ceea ce m-a impresionat in excursia respectiva, pe langa citadelele ce au asigurat asediul Constantinopolului in secolul al XV-lea, pe langa superbul chei de la Ortakoy, care sigur merita o vizita si “pe picioare”, pe langa magnoliile de vara (magnolia grandiflora) uriase (pe care le-am considerat multa vreme niste ficusi mai mari pana sa le vad florile superb mirositoare), pe langa vechile case de vacanta de pe timpul sultanilor, au fost actualele resedinte de pe malul Bosforului, pentru care eu nu am cuvinte – trebuie doar sa spun ca intreband in gluma “in care sta Hagi?” (intr-o perioada in care Hagi era idolul turcilor iar pustii lor isi umflau pieptul pe strazile Istanbulului in tricouri cu numele lui) mi s-a raspuns ca “n-are Hagi bani de asa ceva” – doar posesorii unor averi de mai multe generatii pot sa-si permita sa ia macar in calcul o resedinta pe malul Bosforului.
Iar in final, daca ati terminat de vizitat Marele Bazar si simtiti nevoia unei experiente mai aproape de autentic, fara geci de piele si blugi, vizitati un alt bazar, mai mic, aflat pe malul Cornului de Aur, la capatul Podului Galatei si in apropiere de Yeni Cami (Moscheea Noua – “noua” vorba vine, geamia datand din secolul al XVII-lea si meritand de altfel ea insasi o vizita) – ma refer la Bazarul Egiptean sau Bazarul de Mirodenii, cu gramajoarele sale colorate de tot felul de condimente, dulciuri si fructe uscate. Nu pot sa nedreptatesc insa Marele Bazar, ale carui oferte de bijuterii din aur sau argint, vase de alama si deja mentionatele portelanuri fac din el un loc absolut fabulous. O recomandare – pentru turci primul client al zilei este foarte important si se vor da peste cap pentru a nu-l lasa sa le iasa din magazin fara a fi cumparat; deci daca doriti sa aveti parte de reduceri cat mai mari mergeti la prima ora in Marele Bazar – iar ca regula generala reduceti mental la jumatate pretul care vi se cere si de-abia de acolo in jos incepeti negocierile; de altfel este chiar nepoliticos sa nu va targuiti: daca acceptati primul pret turcul insusi se va simti prost si atat de jenat inca va va mai da de la el ceva pe deasupra. Iar daca aveti in plan o cheltuiala mai serioasa cereti sa vorbiti cu patronul – si la ei exista “niveluri de aprobare”- cu cat mai inalta pozitia vanzatorului, cu atat mai mare reducerea pe care o poate oferi. Grija mare insa la asa-zisele obiecte vechi “autentice” – de-abia am scapat de un vanzator care-mi oferea disperat iataganul propriului sau bunic – numai ca “bunicul”avusese pare-se o adevarata colectie de iatagane – si toate semanau intre ele.
Daca sunteti amatori de “bai de multime”, parcurgeti pe jos distanta intre Marele Bazar si Bazarul Egiptean – drumul in sine este o zona comerciala extrem de agitata, cu vanzatori strigandu-si marfa direct in timpanele trecatorilor; experienta nu este insa pentru cei slabi de inger sau suferinzii de agorafobie – inghesuiala e la anumite ore de-a dreptul sufocanta, insa senzatiile raman unice in felul lor.
In alta ordine de idei: daca aveti copii blonzi pregatiti-va sa vi-i vedeti ciufuliti de tot Istanbulul – la turci copiii blonzi se considera a purta noroc si toata lumea se repede sa le puna mana pe cap asa cum punem noi mana pe mieii albi la inceput de an. N-are rost sa va enervati – “cand esti in Roma, fa ca romanii” (mai bine puneti-le o sapca pe cap – s-ar putea sa ajute). Iar daca esti femeie, nu mai zic blonda, excursia prin Marele Bazar va deveni cu siguranta un moment ulterior de referinta, furnizandu-ti ocazia de a beneficia de un dus de complimente de natura sa te poarte la un cu totul alt nivel al increderii in sine.