O noua recomandare in folosul vecinilor nostri bulgari – dar mai ales in folosul celor care inca nu au vazut Balcicul.

Ca admiratoare infocata a talentului artistic al Reginei Maria, mi-am dorit mult sa ajung acolo – locul in care (am inteles ulterior si de ce, vazand frumusetea locului)  si-a dorit sa-i ramana la propriu inima;  dupa ce ii admirasem reginei la Pelisor si Bran talentele de pictorita/ desenatoare si decoratoare, la Balcic i-am descoperit si talentul de peisagist, ea fiind cea care a transformat o rapa de la malul marii intr-un surprinzator ansamblu de vile presarate printre gradini de sus de pe faleza, pe toata inaltimea acesteia si in final pe plaja.

Contrar asteptarilor mele, la Balcic nu exista propriu-zis un castel/ palat ci aceasta suita de vile si pavilioane, rezervate membrilor familiei regale si invitatilor acestora sau personalului; ceea ce vedem de obicei in fotografiile cu Balcicul – cladirea cu aparenta de moschee datorata turnului asemanator unui minaret – este vila care ii era destinata reginei (vila “Cuibul linistit”), care este acum singura vizitabila contra unei taxe (in alte cateva se intra “la liber”, in ele fiind organizate fie restaurante fie magazine).

Vila “Cuibul linistit” pastreaza inca in cele cateva camere de dimensiuni relativ modeste obiecte care au apartinut reginei. Raportat la Pelisor, atat dimensiunile cladirii cat si zestrea de obiecte sunt insa mult in urma a ceea se se poate admira la Sinaia. M-au fascinat insa mereu usile exterioare, despre care am aflat ca provin de la un vechi castel din Orient – purtand cu ele o istorie si mai veche.

Importante insa la ansamblul regal din Balcic sunt gradinile – gradinarul adus sa le creeze si-a dedicat viata lor si a ramas sa le ingrijeasca pana la sfarsitul ei. Ansamblul beneficiaza astazi de existenta in imediata sa vecinatate a unei gradini botanice – si ea vizitabila, ca si “castelul”, contra unei taxe modice – pe care o veti plati oricum chiar daca vreti sa vizitati doar castelul (daca veti incerca sa protestati impotriva acestui aranjament, veti constata ca brusc personalul bulgar inceteaza sa mai inteleaga romaneste).

De remarcat la gradini, pe langa multitudinea plantelor – de vizitat in special in mai-iunie cand sunt infloriti irisii galbeni din portiunea numita “Calea vinului” si trandafirii din gradina “englezeasca” – sunt modul de utilizare a apei (in locatia respectiva existand in mod natural o serie de izvoare amenajate la cererea reginei sub forma de cascade, bazine, etc.) cat mai ales simbolistica utilizata de regina, cu trimiteri frecvente in special la Biblie. Gradinile au fiecare tematica sa iar administratorii complexului s-au ingrijit ca in fiecare locatie sa existe explicatii in bulgara, romana si engleza cu denumirea, semnificatia etc. locului.

Momentul in care seara se aprind luminile in gradina de trandafiri de pe malul marii si dintre miile de flori se ridica iluminate arcurile de inspiratie gotica ale luciului de apa (ce te trimite la legenda ingerului ce se scufunda in apa ce capata puteri vindecatoare pentru primul ce se imbaia in ea dupa coborarea sa) – este feeric. Am ramas acolo singura mult dupa ora de inchidere a complexului si – contrar asteptarilor mele formate pe baza experientelor mioritice – nu m-a luat nimeni cu maturoiul, nu mi s-a facut niciun repros cand in sfarsit m-am hotarat – cu mare parere de rau – sa ma adun de prin gradini.

La fel – sa stai asezat (dupa ce s-au scurs sirurile de turisti amatori de fotografii) si sa citesti sau pur-si-simplu sa uiti de tine pe malul marii intr-unul din fotoliile de piatra in care in fotografiile vremii o vezi stand pe insasi Regina Maria – e o experienta greu de egalat in alta parte.

Daca veti vedea persoane bajbaind cu ochii inchisi pe un pod de la baza cascadei ce aminteste pe departe podul Rialto – nu va agitati: legenda locului spune ca traversand astfel podul ti se indeplineste o dorinta.

Ar fi multe de spus – inclusiv despre faptul ca aici m-am simtit la largul meu poate mai mult decat in Romania – in jur se vorbeste romaneste (mai mult sau mai putin chinuit) iar vecinii nostri fac o treaba grozava legata de promovarea imaginii Reginei Maria. Evident ca roman e greu sa nu-ti para rau ca aceste locuri, atat de mult legate de istoria noastra, pot fi vizitate doar dupa ce ai avut de trecut o granita, dar… asta-i cateodata mersul istoriei.

Ca si recomandare de cazare – fara ezitare hotelul “Regina Maria”, aflat “gard in gard” cu gradinile ansamblului regal (am avut norocul sa am vedere si asupra gradinii si sa prelungesc astfel admirarea sa chiar si dupa caderea noptii) si la doar cativa metri de apa marii; toate camerele au deschidere (si) spre mare iar dimineata veti fi treziti in zborul sutelor de lastuni ce-si au cuiburile chiar sub balcoanele hotelului. Iar daca alegi unul din apartamente vei beneficia de pat cu baldachin, cada cu hidromasaj in mijlocul podelei dormitorului si oglizi pe tavan – va imaginati expresia fetei receptionerei cand noi am cerut instalarea unui pat suplimentar – fiind insotiti de copil.

Pe aleea ce coboara dinspre soseaua principala spre intrarea de sus in gradini se gasesc o serie de restaurante axate in special pe servirea fructelor de mare, cu meniul in romaneste, insa eu am preferat sa mai petrec o vreme in incinta complexului regal, la cele doua restaurante de acolo, unul organizat in cladirea fostei mori, celalalt chiar in fosta sala de mese a reginei (resturantul “Korona”) si simultan pe malul marii.

Si neparat de degustat vinul de smochine si cel “de gheata” (din struguri culesi dupa caderea zapezii) marca “Regina Maria” care se vand doar in incinta ansamblului regal – in cladirea “Morii” (tot acolo veti putea admira – sau, cine stie, chiar cumpara – sticle de vin de la inceputul secolului trecut ). Tot in materie de shopping – sapunurile bulgaresti – nu doar din clasicii trandafiri (pentru cine e fan), ci din toata gama de flori – cel de lacramioare, o data scos din ambalaj, iti va parfuma toata casa pana la lift. Ca o curiozitate – am descoperit in Bulgaria, pe langa parfum, sapun, crema de maini etc. – chiar si tuica din trandafiri .
O excursie la Balcic poate dura si numai jumatate de zi (plecand de pe litoralul romanesc intr-o zi in care fie nu e soare fie ati stat deja prea mult la soare); parerea mea – din experienta – veti dori sa reveniti pentru a savura “pe indelete” magia locului.

La exact aceeasi distanta de Bucuresti ca si Brasovul se afla, insa in sens opus, ajungand astfel la vecinii nostri bulgari, orasul care in secolul al XIII-lea era, zic ei, considerat al treilea oras din Europa dupa Roma si Constantinopol: Veliko Tarnovo – la acel moment de maxima inflorire, un important centru religios si politic.

Nu auzisem macar de el, recunosc, desi trecuseram de multe ori prin Bulgaria in drum spre Grecia (bombanind de fiecare data faptul ca intre noi si greci se intinde imposibil de evitat Bulgaria cu restrictiile ei de viteza); ni l-au recomandat insistent niste amici care merg constant acolo – chiar zi pe zi; de cand am mers prima oara in Veliko am inceput si noi sa-l recomandam in toate partile si ne-am tarat la randul nostru prietenii acolo – creand astfel o noua generatie de entuziasti.

Ce e atat de nemaipomenit in Veliko? dupa mine, totul,  dar mai ales atmosfera de loc cu un trecut si un spirit al sau.

Definitorii pentru imaginea orasului sunt ruinele vechii cetati de pe colina Tsarevets care domina partea veche a orasului, cu „biserica” reconstruita in varful sau – pun intre ghilimele pentru ca o data ajunsi in varful colinei cu pricina (care pare mult mai greu accesibila de jos decat e in fapt) am constatat ca respectiva cladire, desi creand din exterior aparenta unei biserici si avand in interior o organizare care sugereaza structura unei biserici, nu este in fapt o biserica: picturile interioare sunt moderne, cu trimiteri mai degraba la istorie si aproape deloc de inspiratie religioasa – motiv pentru care dupa reconstructie vechea biserica nu a mai fost niciodata sfintita.

De la poale, dupa ce se traverseaza podul ce duce la cetate pe deasupra apelor raului Yantra, dealul este complet acoperit de ruine – pe vremuri acolo se aflau nenumarate ateliere si locuinte; zidurile cetatii au fost renovate si se completeaza in mod uimitor cu braul stancos ce inconjoara cat vezi cu ochii Veliko Tarnovo – e greu sa-ti dai seama unde se sfarsesc zidurile cetatii si unde incep stancile. Peisajul din zona este absolut spectaculos si, pentru mine, unic.

Ruine se regasesc insa in multe locuri, nu doar pe Tsarevets, iar intreaga localitate e dispusa pe multe coline si vai (mi-a amintit ca dispunere – oarecum – de Sinaia noastra), astfel incat ofera surprize la fiecare cotitura; ca exemplu – de pe Tsarevets am constatat ca dincolo de colina de la poalele careia porniseram se intinde o alta – cu un mare centru universitar – Chiril si Metodiu, practic invizibil din partea de jos a orasului, iar pe drumul spre centru apare dupa o vreme, neasteptat, la picioarele vizitatorului, intr-o vale, un ansamblu format din statuile a patru calareti – luptatori pentru independenta din Evul Mediu.

In unele seri de week-end pe colina Tsarevets se organizeaza un spectacol de sunet si lumina absolut impresionant  (vizibil cel mai bine din curtea catedralei orasului) – mai mult lumina, sunetul fiind practic doar cel al clopotelor montate printre ruine, printre reflectoarele care impanzesc locul: o readucere la viata a epocii de glorie a orasului (tot dealul straluceste de parca ar fi de aur) urmata de decaderea sa – totul se transforma dupa o vreme in rosu si sunetele alarmante ale clopotelor incearca sa te faca sa retraiesti caderea orasului in mainele otomanilor.

Mergand dinspre Tsarevets spre zona centrala cu magazine (atragatoare si foarte convenabile pentru buzunarul romanilor) si restaurante (si foarte ieftine si foarte bune) te poti abate pe ulita mestesugarilor – unii dintre ei chiar par sa locuiasca in casutele vechi in care isi vand produsele – bijuterii, nasturi, haine, linguri de lemn, ceramica, celebrele cosmetice bulgaresti etc.; incepand cu astfel de ateliere si terminand cu marile magazine, impresia pe care o lasa Bulgaria vizitatorului roman este ca merita sa mergi acolo fie si numai pentru cumparaturi – iar unii chiar o fac (bine, multi se opresc la “Metro” in Ruse, dar asta e alta poveste…).

Ca si cazare recomand hotelul „Studio” – cel mai apropiat probabil de Tsarevets – unele camere au vedere chiar spre cetate si poti admira spectacolul de sunet si lumina de la fereastra propriei camere. Restaurante? De departe „Malkyia” – pe care l-am luat la prima vedere drept magazin de antichitati (o data ajunsi inauntru am numarat 24 de acordeoane spanzurate pe pereti, dupa care m-am oprit ca obosisem); am dat buzna inauntru doar pentru  a descoperi ceea ce avea sa devina restaurantul nostru favorit in Veliko – chiar la poalele catedralei. Si apoi „Tempo” – in centrul mai putin vechi al orasului, plin de romani veniti cu recomandari de la alti romani plimbati prin Veliko – de departe cel mai variat meniu pe care l-am gasit intr-un restaurant – cred ca numai varietatile de pizza sunt de ordinul zecilor. Portiile sunt uriase iar preturile minuscule – in Veliko am avut mereu senzatia, de cate ori plateam ceva, ca am facut o afacere. Specific locului – adaugarea cam la orice fel de mancare a ceea ce in meniul in engleza apare ca “branza galbena”- cascaval: cu ciuperci, cu cartofi, cu orice…

Iar deasupra orasului, pe platou si oferind o panorama asupra intregii zone, se intinde un sat in stilul traditional bulgaresc – cladiri inalte din piatra, cu garduri de zid la fel de inalte: Arbanasi, unde practic fiecare casa trebuie sa fie ori hotel, ori pensiune, ori restaurant. Locul ramane insa linistit, plin de verdeata si, repet, cu o panorama superba asupra orasului Veliko Tarnovo. (cea ma frumoasa apartinandu-i fostei case de vacanta – ni s-a spus – a presedintelui bulgar din vremuri comuniste, Teodor Jivcov – si asta ar trebui sa spuna ceva despre atractia exercitata de Veliko chiar si asupra cunoscatorilor din partea locului).

Cei care au fost deja in Veliko isi explica probabil entuziasmul meu legat de acest oras; celor care inca nu au fost acolo li-l recomand calduros, cu riscul asumat ca data viitoare cand mai mergem pe-acolo sa nu mai gasim locuri in hotelul nostru preferat.