![\"\"](\"https:\/\/i0.wp.com\/www.cutreiera.ro\/wp-content\/uploads\/un-rau.png?ssl=1\")
<\/a><\/figure><\/div>\n\n\n„… povestea care imi placuse cel mai mult era cea a Fluierasului din Hamelin. Ma infricosase felul in care personajul aparuse de nu se stie unde pentru a-i ademeni pe copii si a-i duce departe. Ma speriase si neputinta parintilor, felul in care orasul ii lasase de izbeliste, iar ei, la randul lor, isi lasasera de izbeliste copiii.<\/p>\n\n\n\n
Unde ajunsesera acei copii? ma intrebam. Cum fusese viata lor dupa ce plecasera? Le fusese frig? Le fusese dor de familiile lor?<\/p>\n\n\n\n
Ma gandesc la povestea asta in fiecare zi cand sunt la munca. Imi imaginez ca drogul e Fluierasul. Imi imaginez starea de transa pe care o creaza: vad transa asta in fiecare zi la munca, vad cum ii manipuleaza pe toti, cum ii vrajeste, ii subjuga, ii momeste. Imi imaginez cum ar arata orasul Hamelin dupa ce povestea se termina, dupa ce copiii, muzica si fluierasul dispar. O aud: tacerea ingrozitoare care se asterne.”<\/p>\n\n\n\n
(Am auzit recent despre o legenda care spune ca acei copii, ce l-au urmat pe Fluieras intr-o pestera, ar fi iesit din nou la suprafata pe meleagurile noastre, ei fiind inaintasii actualilor locuitori ai Sighisoarei.)<\/p>\n\n\n\n
„Copii cu totii, toti plecati de langa noi. Oameni ce promiteau, oameni dependenti si de care depindeau altii, oameni care iubeau si erau iubiti, insirati unul dupa altul de-a lungul unui rau fara izvor si fara gura de varsare, un rau lung luminos al sufletelor pierdute.”<\/p>\n\n\n\n
Si ceva ce am mai intalnit recent, similar, in „Sirenele”; despre tendinta trairii cu capul in nisip, in bula in care, daca ne astupam urechile, ne putem amagi ca, noua cel putin, ne este bine:<\/p>\n\n\n\n
„Am incercat din rasputeri sa ignor zgomotul infundat de avertisment ce-mi rasuna, precum un clopotel, in mine. N-am vrut sa-l ascult. Voiam ca totul sa ramana asa cum era. Imi era mai teama de adevar decat de minciuna. Adevarul putea sa schimbe situatia in care ma aflam. Minciuna era statica. Minciuna insemna pace. Imi convenea sa traiesc in minciuna.”<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Cele mai multe carti politiste au cate un moment wow – sau se straduiesc sa-l aiba; genul acela de revelatie: „era tac’su, ba…” „Un rau lung si luminos” reuseste sa te ia prin surpindere mereu si mereu. Si nu, eu nu am ghicit cine era ucigasul. Desi captivanta (daca aveti ceva ce trebuie neaparat facut, … Continu\u0103 lectura „UN RAU LUNG SI LUMINOS” – LIZ MOORE<\/span>