![\"\"](\"https:\/\/i0.wp.com\/www.cutreiera.ro\/wp-content\/uploads\/patru-ano.png?ssl=1\")
<\/a><\/figure><\/div>\n\n\nNu mai avem componenta fantastica din „Pisica si orasul” dar o regasim pe traducatoarea Flo, careia autorul pare sa i se substituie, avem si fotografii din Onomichi si mai ales ilustratiile superbe ale lui Rohan Daniel Eason, cel care, mi-am dat acum seama, a ilustrat si „Ceea ce cauti se afla in biblioteca”. <\/p>\n\n\n
<\/a><\/figure><\/div>\n\n\n„Cateodata e periculos sa-ti atingi visurile. (…) Ce faci dupa ce ti-ai indeplinit cel mai mare vis? Ce urmeaza? (…) dupa ce-ti indeplinesti un vis, iti faci altul… poate…” (si ne intoarcem – a cata oara – la vanzatorul de ceai din „Alchimistul”…)<\/p>\n\n\n\n
<\/p>\n\n\n\n
O carte, cred, in primul rand despre greseli in relatia parinti-copii\/ bunici-copii, despre implicare – prea multa mai degraba decat prea putina, despre devenire, despre alegerea drumului in viata, despre asteptari si presiuni.<\/p>\n\n\n\n
„Vreti privelistea, dar nu sunteti dispusi sa faceti efortul.”<\/p>\n\n\n\n
Avem in permanenta contrastul dintre viata in metropolele japoneze (Tokyo, Hiroshima) si viata pastorala ai putea zice intr-un orasel de provincie de la malul marii – Onomichi. (Autorul nu pare in continuare fericit in relatia cu capitala nippona: „Aici era Tokyo. Real, rece, impersonal.”)<\/p>\n\n\n\n
Pe langa frumusetea desenelor mentionate, din care mi-am permis sa reproduc unul, avem in carte si frumusetea unui haiku ce da numele „cartii din carte””: Sunetul apei<\/em>.<\/p>\n\n\n\n „Vechiul iaz\/ O broasca sare\/ Sunetul apei.”<\/p>\n\n\n\n „Uneori, ceea ce nu se spune e la fel de important ca ceea ce se spune. (…) ultimul vers – Sunetul apei<\/em> – iti aduce in minte undele si valurile mici din iazul tacut si felul in care acel sunet – sau acea imagine – nu dureaza decat cateva secunde. Si valurelele se vor stinge pana la urma. (…) Asa ca noi toti.”<\/p>\n\n\n\n O carte care ajunge sa te captiveze si in acelasi timp sa te relaxeze, cu desele sale incursiuni in natura, rutina linistita a fiecarei zi, bucuria festivalurilor care ii aduc laolalta pe oamenii care, in localitatea micuta, par a fi cu totii prieteni – festivalul florilor de cires, al majoratului, al focurilor de artificii, al frunzelor rosii… Si cu acea stare de bine pe care ti-o da orice carte unde, incet-incet, lucrurile par sa-si gasesca locul iar fiecare dintre eroi calea.<\/p>\n\n\n\n <\/p>\n\n\n\n <\/p>\n\n\n\n <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" O carte mult mai luminoasa decat „Pisica si orasul” a aceluiasi autor, in care am regasit in mult mai mare masura imaginea traditionala a Japoniei: cu festivaluri, kimonouri, apropierea de natura… Daca „Pisica si orasul” mi s-a parut cumva intoarsa spre trecut, „Patru anotimpuri in Japonia ” isi atinteste privirile spre viitor – fata de … Continu\u0103 lectura „PATRU ANOTIMPURI IN JAPONIA” – NICK BRADLEY<\/span>