In mintea mea Ely este pentru Cambridge ceea ce in cartile cu Harry Potter era Hogsmeade pentru Hogwarts. Un orasel de vis aflat la doar 15 minute cu trenul de Cambridge, unde multi dintre studenti aleg sa-si petreaca timpul liber in week-end-uri sau in cate-o dupa-amiaza.
Al doilea cel mai mic oras din Anglia este gazda celei de a treia cea mai lunga catedrala medievala englezeasca. Atunci cand vii dinspre gara, catedrala, absolut uriasa, iti apare cu atat mai colosala, fiind situata la ceva inaltime fata de unde te afli.
Senzatia nu dispare nici cand ajungi in dreptul ei. Si nici cand intri. Absolut colosala.
Poate si din cauza ca, daca stau acum sa ma gandesc, fata de suratele sale din marile orase este cumva in mijlocul naturii, fara cladiri de mari dimensiuni in jur care sa stirbeasca acea impresie coplesitoare.
Iar privita dintr-un anumit unghi chiar pare sa fie alcatuita din doua catedrale, una langa cealalta.
Desi ai putea considera Ely un fel de satelit al Cambridge-ului, Ely este de fapt „tatal” centrului universitar – primului dintre colegii, Peterhouse, i s-au pus bazele in secolul al XIII-lea chiar de catre episcopul de Ely.
Catedrala (minster, cum am aflat ca li se spune catedralelor prenormande) si-a pastrat si o puzderie de mici cladiri foarte vechi de jur-imprejur, inteleg functionale si astazi. Si foarte pline de farmec.
Oraselul este el insusi cuceritor. Am constatat ca in Anglia micile magazine din provincie sunt mult mai atragatoare decat cele din marile orase, unde domina marile lanturi de magazine.
La tara si mai ales in locurile mai calcate de turisti reusesc sa tina capul deasupra apei tot felul de mici stabilimente care in marile orase ar trage probabil destul de repede obloanele: papetarii, mercerii, ceea ce se numea candva la noi metalo-casnice, magazine care vand exclusiv jocuri de societate…
Daca am timp sa bag un cap, nu ratez.
Mi-a luat o vreme sa ma prind de unde vine denumirea orasului, situat intr-o zona mlastinoasa strabatuta de canale – ca de altfel, aveam sa constat, multe zone din Anglia (inclusiv cea care se intinde intre Londra si aeroportul Stansted, unde am putut admira direct din tren lebede, gaste, gainuse de apa si tot felul, plus barcile specific englezesti, asa numitele narrow boats, pe care am vazut ca, in sezonul cald cel putin, se locuieste).
Deci: Ely vine de la Eels – tipari, probabil aflati din abundenta in zona. Iar respectivele vietati par destul de prezente in viata locuitorilor: de la o carte pentru copii mici foarte simpatic ilustrata din magazinul de suveniruri al catedralei pana la unul dintre cele mai atragatoare magazine din oras – „The Eel Catcher’s Daughter”- „Fiica prinzatorului de tipari”.
Oraselul gazduieste si un foarte mare magazin de antichitati, cel mai mare din Anglia, pare-se.
Iar lipit de el, ceainaria „Peacock’s” – cu farmecul specific englezesc, unde am mancat pentru prima oara o prajitura pe baza de.. mamaliga. Culmea, cu crema de portocale. Chiar nu a fost rea si daca nu as fi stiut ca e din malai nici nu cred ca mi s-ar fi parut ceva curios la ea.
De mancat mancare serioasa – noi am oprit de fiecare data la „Piccolo Lounge”, aflat chiar in piata orasului si probabil tot acolo am merge daca am mai avea ocazia. Locul e de obicei plin, deci ori va riscati ori faceti o rezervare.
Dupa masa, o siesta pe malurile canalelor, cu privirile asupra barcilor ce se leagana tihnit, cu lebede si gaste peste tot in jur.
Casute cochete, flori…
O vizita in Ely nu doar ca merita, orasul avand, cum spuneam, de toate, si istorie, si arta, si natura, si atmosfera; o vizita acolo il scoate pe oricare dintre noi, zic eu, din ritmul trepidant al vietii de zi-cu-zi. Mie, una, mi s-a facut acum mare pofta sa recitesc „Trei intr-o barca”, a lui Jerome K Jerome; si sigur nu m-as da la o parte de la o vacanta pe o barca pe canalele Angliei.
