Despre York stiam initial doua lucruri: faptul ca dinastia de York a fost, impreuna cu cea de Lancaster, protagonista celebrului Razboi al Rozelor; si ca orasul cel mai mare al Statelor Unite ii poarta numele – New York.
Si auzisem si legenda conform careia autoarea seriei Harry Potter s-ar fi inspirat, atunci cand a creat Diagon Alley, din zona Shambles din York – ceea ce a fost mai mult decat suficient pentru ca la un moment dat sa ne imbarcam intr-o calatorie de circa o ora si patruzeci de minute cu trenul si sa petrecem un weekend in York.
Ca sa nu uit: nu mergeti in weekend, preturile la cazare sunt cel putin duble .
Ajungem deci in York, pe jos de la gara pana la prinicipala apa ce strabate orasul, Ouse; primul lucru care ne atrage atentia: o barca locuibila decorata in mod inedit si simpatic cu o vaca in marime naturala; barca se numeste – cum altfel? – „Moo” si avea sa dispara pana a doua zi.
Pe pod identific trandafirii albi ai dinastiei de York si, odata ajunse la celalalt capat, suntem deja in inima vechiului York si simt ca am sarit brusc cu multe sute de ani in urma.
Se vede deja catedrala, York Minster, se aud chiar batand clopotele, nu avem in minte un plan anume, pana una-alta ne infundam intr-o librarie daca tot suntem acolo – „The Little Apple”, chiar mica ea insasi si inghesuita si la interior, dar daca vreodata ajungeti pe-acolo si sunteti in cautare de ceva mai rar sau de carti cu autograf, aveti sanse mari sa le gasiti.
Dar hai ca nu am venit sa stam in librarii si ne cam inghionteste si foamea; destul de aproape de catedrala dam peste un „Fat Hippo” – numele te cam pune pe ganduri daca esti genul care tine sau ar trebui sa tina la silueta, dar… portii mari, mancare buna, preturi chiar foarte ok.
Odata calmata foamea poate sa ne tihneasca si vizitarea orasului, in special, evident, a vestitei zone Shambles – una dintre cele mai bine conservate strazi comerciale medievale din Europa. Curios cum de s-a pastrat asa bine tocmai zona abatoarelor – ghida avea sa ne arate mai tarziu in fata unor cladiri carligele in care se agatau halcile de carne… probabil deloc pitoresc acum cateva sute de ani.
Acum totul e plin de flori, vitrine ce se vor care mai de care mai atragatoare si puhoi de lume. E si sambata seara.
Fiica-mea venise chitita pe ceva fantome care se vand intr-un magazin din zona – la intrare e o coada de cateva ore, o fantoma cat un deget de mare costa cateva zeci de lire, unde mai pui ca sunt si urate… dar asta inseamna in ziua de azi promovarea pe retelele sociale.
Dam in schimb peste un magazin foarte simpatic denumit „The Shop Who Should Not Be Named” – evident, cu articole legate de Harry Potter. E si aici un pic de coada, dar unde nu e sambata seara in York?
Aveam sa constat ca York-ul este o destinatie turistica populara inclusiv pentru englezii insisi.
Orasul e foarte mult axat pe cateva tematici de baza: Harry Potter, vikingi, fantome, vrajitoare. Pe fiecare dintre aceste tematici se bate de zor moneda.
Si mai are ceva specific si foarte simpatic: pe peretii caselor veti gasi in multe locuri mici pisici – turistii se amuza sa le descopere ici si colo.
Reusim sa intram in sfarsit si in catedrala, a doua ca marime din Marea Britanie, dupa St Paul din Londra si detinatoarea celui mai mare numar de vitralii din Marea Britanie. Din fericire a supravietuit intreaga perioadei de instaurare a protestantismului in Anglia; nu toate marile biserici ale Angliei catolice au avut acest noroc.
Ghida avea sa ne spuna ca acum multa vreme catedrala impreuna cu cladirile care tineau de ea alcatuiau o zona distincta de orasul propriu-zis, similar Vaticanului din Roma. In ziua de azi orasul vine pana la baza catedralei, inconjurand-o strans cu magazinele de suveniruri, ciocolata, gin si numeroasele sale restaurante si pub-uri.
In imediata apropriere a catedralei se mai pastreaza insa amintirea zonei candva dedicata legatorilor de carti.
Shambles nu este nicidecum singura straduta medievala; acestea abunda si poti petrece ceasuri fara sa iesi din zona veche a orasului.
La caderea serii avem rezervat un tur al vrajitoarelor. Turul porneste dintr-un loc al carui nume ni s-a parut o gluma: „Whip-Ma-Whop-Ma Gate” . Dand de-o parte faptul ca in dialectul zonei „gate” nu inseamna, cum am invatat noi la scoala, „poarta” ci „strada”, sa proununti asa ceva… Ni se spune ca ar fi insemnat „what a street!” – ce-i drept nici nu prea arata a strada, avand mai putin de 25 metri lungime – probabil cea mai scurta din oras.
O urmam pe ghida costumata in vrajitoare pe stradute si prin cotloane prin care de capul nostru chiar nu ne-am fi bagat, mai ales ca s-a mai lasat si intunericul. In oras se organizeaza si tururi mai sinistre, gen cel al locurilor bantuite.
Rezulta ca in fapt o singura persoana a fost de-a lungul timpului executata pentru vrajitorie in oras – doamna cu pricina chiar omorand pe cineva – nu mai retin daca sotul sau soacra, deci cel mai probabil nu de la vrajitorie i s-a tras. Comparativ cu prapadul facut de Inchizitie in tarile catolice, in York erai se pare chiar la adapost.
Pe masura ce parcurgem strazile atmosfera prin pub-uri se incinge, in strada razbat cantece in cor si strigate, orasul e destul de agitat.
E putin cam tarziu pentru a lua cina cand terminam turul, se pare ca la ora asta se mai poate doar bea. Incercam la „The Golden Fleece” – unul dintre cele mai vechi pub-uri din oras si, descopar acum dand cautare pe net, resedinta mai multor fantome. Din fericire nu aveau locuri, deja se statea si pe podea pe hol. Iar izul acela de vechi care e prezent, din cate am constatat, in localurile in care se bea de niste sute de ani, nu e musai preferatul meu.
In final suntem acceptate cam pe muchie de cutit sa mancam intr-un local de pe Fossgate cu o arhitectura foarte curioasa comparativ cu aspectul atat de intunecat medieval al orasului si pe care chiar nu stiu unde sa o plasez. Cumva mie imi aminteste de partea din Disneyland care omagiaza epoca de aur a Hollywood-ului: cu un fel de semi-cupola la exterior, coloane… „Cosy Club” – daca va prinde noaptea nemancati prin York… acolo-i locul.
A doua zi o iau dis-de-morning prin oras: alta viata. Nu e nici tipenie acolo unde cu o zi inainte de-abia iti trageai sufletul. Cel mai probabil lumea se reface dupa betiile din seara anterioara.
Descoper in peregrinarile mele o biserica transformata in sala de expozitii. Mereu m-au intristat astfel de descoperiri in lumea vestica: biserici transformate in cafenele si chiar berarii, in spatii expozitionale, in locuinte chiar…
Recomand micul dejun de luat la „Baileys”, in zona catedralei, pe care l-am ales conform vechiului nostru criteriu infailibil – sa mai fie si altii, preferabil cat mai multi. La putina vreme dupa ce ne-am instalat deja era coada la usa. Ne-am intoarce fara ezitare – fiica mea de fapt chiar a revenit acolo.
Ne plimbam din nou pe stradute, de colo pana colo, asteptand pranzul, unde se doreste musai a se servi celebrul Sunday roast al englezilor, mai ales ca acesta vine de obicei insotit de la fel de celebrul Yorkshire pudding – pe care unde sa-l experimentezi mai bine decat in York? Ca sa fie treaba treaba ne ducem chiar la „The Duke of York”. Si vine celebrul roast – e practic friptura (de vita, de pui… ce alegi) iar celebrul Yorkshire pudding, care mie imi sugera un soi de prajitura, e… un fel de chifla tuflita care impreuna cu sosul si ceva cartofi copti insoteste respectiva friptura. Marturisesc ca nu am inteles mare lucru, dar nici bucataria englezeasca nu e tocmai cea mai vestita din lume…
In spatiul din fata restaurantului performeaza de obicei tot felul de artisti stradali – daca va uitati insa atent pe unde calcati, acolo nu este insa, cum ai crede, o piateta, cum o arata si numele – King’s Square, ci locatia unei foste biserici demolate in 1910 – vechile lespezi de mormant fiind folosite ca sa paveze partial zona. Mda…
In piata mai exista si o atractie majora pentru subsemnata – un magazin dedicat exclusiv ciocolatei, inclusiv cu carti de gatit cu ciocolata si gin cu gust de ciocolata – ginul fiind si el se pare unul dintre produsele specifice York-ului: „The Chocolate Story”. Iar pe coltul pietei care da spre Shambles, magazinul meu preferat (de cadouri si papetarie) din York – „Daisy Taylor’s”.
Una peste alta, un loc sigur de vizitat, plin de istorie, cu o atmosfera proprie specifica, bine exploatata pentru a atrage valurile de turisti. Recomand si nu m-ar deranja (deloc) sa revin.
