Tot pomenisem de Straford „vorbind” despre Cotswolds; Stratford fiind, pe langa orasul lui Shakespeare si locul cu cea mai mare concentrare de cladiri in stil Tudor pe care il stiu eu, si „placa turnanta” pentru excursiile in Cotswolds. Si dat fiind ca fotografiile facute acolo in iunie 2025 erau atat de frumoase, pline de culoare, aveam de gand sa mai fac, dupa 12 ani, inca o postare despre Straford – fie si numai asa, pentru poze.

Intre timp insa s-a intamplat ceva – m-am trezit pe nepusa-masa, intr-o duminica dimineata pe la 9 si ceva… in Stratford. Eu stiind ca platisem online o excursie in Cotswolds, in care prima oprire trebuia sa fie in Chipping Campden, conform descrierii de pe net.

Destul de perplexa l-am intrebat pe ghid cu ce ocazie in Stratford – omul insistand ca respectiva oprire era mentionata in descrierea excursiei. Uitandu-ma eu acum atent gasesc undeva mai in josul paginii si mentionarea orasului dar… greu cu comunicarea. La momentul respectiv… ce puteam sa mai zic… sa fie primit!

Fac o pauza pentru a mentiona complexul statuar (nu, parca asa se zice?) de mai jos, peste care am dat langa Gara Paddington – de unde s-a plecat in excursie. Se numeste „The Wild Table of Love”, este de dimensiuni impresionante si pastreaza doua scaune libere pentru oricine ar dori sa se aseze la Masa Dragostei.

Pentru ca in iunie reusiseram cumva sa nu dam nici peste biserica unde e inmormantat Shakespeare, nici peste scoala lui si nici peste casele fiicei si nepoatei (e drept ca nici nu am insistat, dat fiind ca mai fuseseram acolo si nu e ca si cum veneam in vizita la neamuri), am profitat ca sa dau o fuga, dupa 13 ani – microbuzul trecand pe langa ele inainte sa opreasca, stiam acum pe unde vin.

Si mi-am dat seama ca, alergate de ghid la prima vizita in Stratford, ramasesem in nebunia respectiva cu impresia ca atat locul nasterii lui Shakespeare cat si scoala, biserica unde este inmormantat, locul casei in care a locuit in ultima parte a vietii si casele fiicei si nepoatei erau pe aceeasi strada – nici vorba.

„The Birth Place” e fix in mijlocul urbei, peste drum de magazinul cu specific de Craciun (care a supravietuit perioadei de 13 ani, spre deosebire de restaurantul „Othello’s” pe care il fotografiasem atunci), in timp ce restul obiectivelor sunt intr-o zona exclusiv rezidentiala mai retrasa. De asta nici nu daduseram in vara peste ele, noi frecventand celalalt mal al Avon-ului, unde aveam hotelul, si centrul.

In microbuz ghidul ne spusese ca una dintre case a suferit stricaciuni – ajungand insa langa „Hall’s Croft” (fosta resedinta a celei mai mari fiice a lui Shakespeare) pot spune ca termenul de „stricaciuni” este unul foarte bland, partea respectiva din casa fiind dauna totala. Un morman de moloz din care se itesc pe ici pe colo niste bucati de lemn (pe peretele „The Birth Place” a fost lasata la vedere o portiune in care se vede cum erau construite in secolul al XVI-lea casele – un fel de chirpici de pe la noi). Deci nu prea a avut ce sa mai ramana in picioare cand, se pare, un sofer a vrut si el sa dea cu spatele…

Cam atat despre recenta vizita inopinata (pentru mine) in Stratford. Ce era cu vortexul? Ghidul, afland ca eu „tocmai” fusesem in Stratford si nu era deloc in carti vreo revenire prea curand, mi-a povestit ca, se pare, exista un vortex al Stratford-ului, in care orasul continua sa ii atraga pe unii oameni, odata ce l-au vizitat. Ce sa zic… m-am simtit speciala? M-am simtit.

Atasez o fotografie a aceleiasi zone din vara si alta din iarna. Doar pentru a ilustra cat de mult ne infrumuseteaza viata florile. Orasul este oricum izbitor de frumos, insa in combinatie si cu florile…

La postarea anterioara scriam ca nu am de facut recomandari pentru cazare si masa, pentru ca nu fusese cazul. Ei, acum am: noi ne-am caza din nou la „The Swan’s Nest”, un hotel cu atmosfera tipic englezeasca, in imediata apropiere a raului, care rau este la ceas de vara un spectacol in sine.

In primul rand pentru prezenta in numar coplesitor de mare a pasarilor de apa.

Apoi datorita barcilor englezesti locuite, care nu lipsesc nici aici.

De mancat… faptul ca doua seri din doua am ales sa mergem la „The Encore” spune totul. Deci un nume perfect ales pentru un loc care impune de la sine un bis.

Am intrat la un moment dat si in cel mai vechi dintre pub-urile din oras, „Garrick Inn”, aflat chiar in coasta „The Harward House” – mai mult de nevoie, pentru ca dupa ora 5-6 seara in Stratford chiar nu mai ai ce face – totul se inchide, raman deschise doar pub-urile si unele restaurante.

Mirosul acela de super vechi de care mai vorbeam era prezent si aici, deci… eu nu m-am indragostit. M-a amuzat insa o lista afisata in local cu numele tuturor celor care detinusera locatia si diversele afaceri desfasurate acolo de-a lungul secolelor – inclusiv un bordel . Aflu acum de pe net ca, la fel ca „The Golden Fleece” din York, si aceasta locatie se pretinde a fi bantuita – nu pot decat sa sper ca nu am luat nimic „la pachet”.

Si daca tot am ajuns la locuri preferate, cel care ni s-a lipit de suflet a fost magazinul „The Vinegar Hill”, o afacere de familie inceputa chiar in Stratford ce numara acum mai multe magazine in localitati de care, in afara de Stratford si Bath, pot spune ca nu am auzit – din nou, asa cum spuneam, „small is beautiful” si nu tot ce merita frecventat e musai in Londra. Am tras o fuga pana in dreptul magazinului la oprirea din februarie, dar … duminica la 9-10 dimineata, evident ca… M-am cam ofticat, recunosc.

Orasul ramane pentru mine unul dintre cele mai speciale locuri in care am fost, incarcat de istorie si frumusete – ca un salt fermecator inapoi in timp.

Asa cum spuneam, cladirile istorice sunt peste tot. Am facut la un moment dat greseala sa iau drept reper o cladire in stil Tudor – de mirare ca m-am ratacit?

O carte-surpriza primita de curand, superba, despre gradinile lui Shakespeare (multumeeesc!!!), m-a purtat si ea inapoi in Stratford . Inca nu am reusit sa vizitez casutele si gradinile mamei si sotiei lui Shakespeare, care sunt in afara localitatii, deci… astept ca vortexul sa se manifeste din nou. Mai ales ca tot in zona mai am o restanta: castelul Warwick.