Stiu ca sunt masochista, dar la timp de iarna mie imi face placere sa-mi amintesc de altfel de vremuri, de canicula din zilele de vara din Grecia; iar in anul in care am fost in Corfu temperaturile au fost cu adevarat iesite din comun. Si la 3 dimineata inca se gafaia de caldura, iar de la ferestre vedeam in noapte, non-stop, lumina incendiilor de pe continent – de pe teritoriul grecesc sau de pe tarmul Albaniei, greu de spus. O vara arzatoare si la propriu, nu doar la figurat.
Ei, dar ce cauta imparateasa Sissi in context, cand ea era, bine se stie, austriaca – ultima, de fapt, imparateasa austriaca? Ei bine, nu doar varul sau Leopold al II-lea al Bavariei a avut mania constructiilor ridicate in memoria unor vremuri apuse: in timp ce Leopold a fost fascinat de figurile legendelor medievale, Sissi a tinut sa i se ridice un palat drept omagiu adus mitologiei grecesti si anume inchinat marelui erou al Iliadei, Ahile.
Achilleion, unul dintre cele mai celebre palate din Grecia, aduce insulei Corfu ceva specific, unic: niciun alt loc din Grecia nu se poate mandri cu o resedinta estivala imperiala. Ridicat deasupra marii, palatul este inconjurat de gradini cu chiparosi si nenumarate statui, intre care, in centrul atentiei, statuia lui Ahile murind. (Ca si in alte locuri, nu stiu de ce nu am mai deloc fotografii de acolo – probabil m-am multumit sa filmez, asa incat imaginea statuii este de pe youtube, iar cea de mai sus de pe SQtravel.) Dar cum eu sunt Gica Contra, cea mai vie imagine cu care am plecat din Achilleion nu este a vreunei statui in stil clasic sau a vreunei coloane dorice, ci cea a unei flori de magnolia grandiflora – prima pe care am reusit sa o si miros, de la inaltimea terasei langa care crestea copacul impunator, cu o unica floare alba, parfumata.
Ce a mai adus insula Corfu deosebit in viata mea? A fost locul in care, din Paleokastritsa, una din plajele celebre pentru limpezimea apei marii, am facut prima – si singura pana in prezent – calatorie pe mare cu o barca avand fundul din sticla – experienta nu trebuie in niciun caz ratata: apele sunt in zona de turcoaz si atat de limpezi incat ajung sa te treaca fiori atunci cand privirile ti se pierd in abisuri.
Ce altceva? Vestitul Canal d’Amour, practic un labirint stancos la malul marii, formatiuni pe care nu le-am mai intalnit nicaieri, printre care te poti plimba cu hidrobicicleta, daca nu esti, asa ca noi, un fricos – noi am inchiriat hidrobicicleta pentru o ora si am inapoiat-o dupa circa 10 minute, speriati de valuri – de-abia sesizabile, dar, cum am mai spus, mie mi-e frica in barca si in Cismigiu .
Si cum as putea uita Kerkyra, vechea capital a insulei, cu stradutele sale pietruite, in panta, cu micile magazine pitoresti? Cu portocaliul stralucitor al lichiorului de kumquat, de care nu ai cum scapa nicaieri, fiind produsul specific insulei?
Plaja noastra preferata dintre cele pe care am reusit sa le vizitam ramane Glyfada, la poalele unor inaltimi stancoase, cu apa atat de limpede incat puteai vedea pestii in dungi de culoarea nisipului inotand in jurul tau – banal pentru Grecia, insolit pentru un bastinas de la Marea Neagra.
Imaginea emblematica a insulei Corfu este insa cea a manastirii Vlacherna ce ocupa aproape integral micuta insula din apropierea Kerkyrei, legata de tarm de un pasaj de cateva suta de metri – este imaginea care imi vine automat in minte cand ma gandesc la Corfu, cu zidurile sale albe acoperite de florile rosii ale muscatelor, in mijlocul apelor.
Corfu – un loc in care mi-ar placea sa revin si in care revin cu nostalgie chiar acum, cand in fata ochilor mi se preumbla imagini cu ape limpezi, vechi stradute si valuri de flori roz intens de bougainvillea.