Pentru studentii la Cambridge Oxford-ul ramane „the other place” – si viceversa. Celebra ostilitate dintre cele doua centre universitare istorice are radacini adanci de secole – vreo opt, se pare. In 1209 circa trei mii de studenti si cadre didactice au parasit Oxford, lasand practic universitatea pustie, in semn de protest fata de abuzul autoritatilor, inclusiv al vestitului King John (personajul negativ din povestirile cu Robin Hood, vi-l mai amintiti?), mai exact fata de executarea a trei studenti nevinovati in locul unui presupus vinovat ce reusise sa se faca nevazut. Aceia dintre autoexilati care au ajuns la Cambridge au pus acolo bazele viitoarei University of Cambridge.

Se zice ca „Oxford is grander, but Cambridge is prettier”. Personal subscriu. Atat cat am apucat sa vad din Oxford, vreme de doar cateva ceasuri, si acelea putine, pot spune ca da: cladirile sunt mai impunatoare, orasul pare mai mare dar… Cambridge are un aer al sau… e mai cochet; in fine, de gustibus.

Cladirile istorice de neratat sunt atat de numeroase si ritmul vizitei a fost unul atat de sutinut incat, ca sa nu bat acum campii, a trebuit sa stau sa-mi confrunt fotografiile cu informatiile de pe net ca sa pun cat-de-cat ceva cap la cap.

Radcliffe Camera este cladirea care sare in ochi in orice imagine a Oxford-ului vazut de sus pentru ca e cumva in mijloc; si e rotunda. A fost creata pentru a sluji drept biblioteca de stiinte. Faptul ca e insa inconjurata de garduri ca la protest nu vine sa ii sporeasca gratia.

The Sheldonian Theatre – „cladirea cu capetele”, cum mi-a ramas in amintire (pe tiparul „Florenta a fost acolo unde am vazut cainele acela galben” – din filmul „O camera cu vedere”) – principalele festivitati din Oxford se desfasoara aici; cladirea a reprezentat primul proiect al celui care avea sa devina cel mai mare arhitect englez – Sir Christopher Wren.

Cea mai celebra biblioteca din Oxford si a doua ca marime din Anglia – The Bodleian Library. Mi-as fi dorit, uitandu-ma acum la fotografiile de pe net, sa fi vizitat aici Oxford Divinity School, cel mai vechi spatiu de predare si examinare din Oxford – atat de frumos, incat a ajuns sa fie in zilele noastre o locatie de vis pentru… petreceri de nunta.

Am trecut prin fata University Church of St Mary the Virgin…

…si prin dreptul Christ Church College.

Nu am zarit nicio picatura din Tamisa/ Isis care trece prin Oxford si cu siguranta asta mi-a influentat impresia despre oras comparativ cu Cambridge.

Am ajuns si la podul local al suspinelor – dat fiind ca in Oxford acesta nu traverseaza un curs de apa ci o strada – unind doua cladiri ale Colegiului Hertford, preferatul meu ramane totusi cel din Cambridge. Unde mai pui, podul din Cambridge este cu aproape un secol mai vechi.

Experienta colegiilor din Oxford a fost practic nula: intrarea in Colegiul Balliol, de exemplu, infratit, inteleg, cu Colegiul St. John’s din Cambridge – in care intrasem, plimbandu-ma in tihna prin capela si prin gradini – intrarea baricadata nu lasa loc niciunei tentative de vizitare. Cambridge 2 – Oxford 0…

Nici in privinta restaurantelor din oras nu ma pot pronunta – am optat pentru un carnat in piata de Craciun (unde ne-a iesit in cale singurul carusel cu etaj pe care l-am vazut vreodata), oferind mai mult timp cascatului gurii – in detrimentul umplerii ei.

Ghida ne-a aratat la un moment un local celebru – nu pentru calitate sau preturile bune ci pentru ca ar fi bantuit; proprii ei caini, se pare, refuza de fiecare data sa intre. Multumim, dar… mergem pe mana cainilor.

Spre finalul vizitei, destul de obositoare data fiind afluenta informatiei, ghida zice ceva care ma face sa tresar. Ma intorc si o rog sa repete, crezand ca nu am auzit eu bine: ne arata din nou un felinar caruia nu i-as fi aruncat a doua privire si repeta ca acela este felinarul din „Narnia” – cel care l-a inspirat pe C S Lewis, profesor de literatura engleza intai la Oxford si apoi la Cambridge, sa scrie celebra serie. Nici mai la stanga, nici mai la dreapta, fix acela. Asa cand te uiti la el… stiu si eu?…. Prezenta insa in zona a catorva reprezentari ale lui Pan vine, cumva, sa certifice. Iar pe usa casei cu fauni este vizibil si un cap de leu… Pentru mine, dintre toate intalnirile zilei, acela a fost momentul de varf al vizitei in Oxford. Sa te afli in locul exact de unde a pornit totul. Piele de gaina.

„Exista o lumina, lumina stralucitoare a unui felinar, de unde incep si unde se termina toate povestile.” (Patti Calahan – „A fost odata un dulap)” Si eu am fost acolo.