„Cum sa opresti timpul”/ „Umanii”/”Biblioteca de la miezul noptii” – Matt Haig

Cumva, nu pot rezista sa vad pe coperta unei carti cuvantul „biblioteca” si sa nu-mi doresc sa citesc cartea respectiva. Daca o carte este un portal catre o alta lume si un alt timp, atunci fascinatia unei intregi colectii de astfel de cai deschise este una irezistibila. Asa ca in ultima vreme am citit „Biblioteca de pe luna”, „Biblioteca de la miezul noptii” si „Mica librarie de pe Sena” – biblioteca,  librarie… cu carti sa fie. Vad ca exista si o „Biblioteca din Paris”.

Despre „Biblioteca de la miezul noptii” nu vreau sa va spun nimic – doar ca mesajul este unul genial, capabil sa te puna pe picioare, sa te scoata din depresie, sa-ti sece valul caraielilor impotriva sortii  si pe cel al plangerii de propria mila. Eu zic ca e de ajuns, nu? Ce ii poti cere mai mult unei carti? Eh, dar tot nu ma pot abtine sa dau un pic de spoiler, fie si asa, mai indirect: in copilarie m-a intristat foarte tare o povestire despre o fetita care se ruga ca mama ei sa fie inviata; i s-a promis acest lucru cu conditia sa aduca o lumanare aprinsa de la o familie care niciodata nu pierduse pe cineva; ghiciti rezultatul. Mie aceasta povestire mi-a adus-o in minte lectura celei mai noi carti a lui Matt Haig; cum spuneam, asa… mai indirect. Trebuie sa recunosc si ca atunci cand am luat prima oara cartea in mana intr-o librarie si am parcurs putin din ea, am pus-o repede la loc – intr-o prima faza e foarte foarte trista, socant de trista, brutala. Treceti peste si mergeti cu curaj inainte – ideea cartii am gasit-o inedita iar mesajul final, cum spuneam, genial – mult mai optimist decat cel al povestioarei de mai sus, va promit.

Dar ca sa faceti totusi cunostinta cu autorul, Matt Haig, cu care si eu am facut cunostinta recent, am copiat fragmentele care mi-au vorbit mie din doua carti mai vechi ale sale: „Cum sa opresti timpul” si respectiv „Umanii”. Ambele, la randul lor, inedite ca subiect si abordare. Din ce vad, Matt Haig a mai scris si alte carti pe care le-am trecut pe lista mea, inclusiv carti pentru copii: „Ganduri de pe o planeta nervoasa”, „Cateva motive sa iubesti viata”…

Eu zic ca e cel mai bine sa lasi omul sa se prezinte singur, iar randurile de mai jos vor face exact asta – ce-i drept, filtrate prin prisma propriilor mele sensibilitati si preferinte. Citatele sunt strict in ordinea in care mi-au aparut in fiecare dintre cele doua carti, fara vreo ordine de preferinta. Eu, una, consider ca mi-am gasit un nou scriitor favorit.

” Stiu ca nu e sanatos sa te plimbi pe strazi  care nu-ti mai sunt familiare, cautand amintiri peste care a trecut buldozerul…”

„Oamenii credeau in vrajitorie fiindca lucrurile erau mai simple asa. Oamenii nu au nevoie doar de un dusman, ei au nevoie de-o explicatie. In vremuri tulburi, de multe ori e de folos ca oamenii sa fie convinsi de existenta vrajitoriei…”

„Progresul umanitatii parea sa se masoare in distanta pe care o puneam intre noi si natura.”

„O pasare a aterizat pe pervaz.

N-am recunoscut specia. Pasarile erau diferite aici. O creatura galbena mica si robusta cu aripi cenusii. Si-a scuturat capul spre fereastra. Apoi in directia opusa. Nu ma saturam niciodata de felul in care pasarile se miscau atunci cand nu zburau. Formau mai degraba o serie de tablouri decat o miscare continua. Stacatto. Momente impietrite.”

„Dar trebuia sa o uit o data pentru totdeauna. Sa las totul in urma. Aveam nevoie de un „sfarsit”, cum spun oamenii in prezent. Desi nu poti inchide usa trecutului niciodata. Cel mult poti sa il accepti.”

„… o vaca stand in mijlocul drumului, privindu-ma cu ochii ei mari. Parca incerca sa-mi comunice ceva care se pierdea usor in prapastia dintre animale si oameni.”

„Atatia oameni. Atatia straini. Hohotele de ras care se revarsau din oameni precum liliecii dintr-o pestera.”

„Berea slaba nu rezista mult. […] Berea slaba e totusi o lectie mai valoroasa in viata. Daca astepti prea mult, vei spune la revedere inainte sa apuci sa dai buna ziua.”

„Marion, fiindca era fata si nu apartinea nobilimii, nu s-a dus la scoala. Cu toate acestea, noi credeam ca e important ca ea sa citeasca, sa-si dezvolte mintea si sa-i daruim locuri in gandurile ei unde sa se ascunda. „

„Nu stiu. Si nici nu conteaza. Nimic in viata nu e sigur. Asa stii ca existi in lume, prin nesiguranta. Bineinteles, de aceea ne dorim uneori sa ne intoarcem in trecut, fiindca il cunoastem sau credem ca il cunoastem. E un cantec pe care l-am mai auzit.”

„Pasarea galbena sta o vreme pe pervaz, apoi zboara. Asta e natura. Exista lucruri pe care le-am trait si pe care nu le voi mai incerca niciodata pentru prima data: iubirea, sarutul, Ceaikovski, un apus in Tahiti, jazzul, hotdogul, un Bloody Mary. Asa e natura lucrurilor. Istoria a fost – este – o strada cu sens unic. Trebuie sa mergi inainte. Dar nu intotdeauna trebuie sa privesti in viitor. Uneori, e suficient sa te uiti in jur si sa fii fericit acolo unde te afli.”


„Dupa o vreme de stat cu un catel in poala, iti dai seama ca exista o necesitate: aceea de a-l mangaia. Sa nu ma intrebati cum se intampla asta in mod necesar. „

„Viata umana, mi-am dat eu seama, devenea, in mod progresiv, tot mai rea pe masura ce imbatraneai, dupa cum auzeam. Soseai pe Pamant, cu talpici si manute de bebelus, si cu o fericire infinita, apoi aceasta fericire se evapora incetisor, pe masura ce mainile si picioarele iti deveneau tot mai mari. Apoi, incepand din anii adolescentei, fericirea devenea o chestie pe care puteai sa o scapi cu totul din stransoarea ta, si, de indata ce incepea sa-ti alunece, capata greutate. Era ca si cum cunoastrea faptului ca putea sa alunece era exact ceea ce o facea mai dificil de tinut, indiferent cat de mari iti erau talpile si mainile.”

„Poti sa o privesti cand isi bea sucul ei roz de grapefruit si se uita fix la fiul ei cu niste ochi ingrijorati si neajutorati. Vezi ca pentru ea a fi parinte inseamna sa stea pe un mal si sa priveasca de acolo copilul aflat intr-o ambarcatiune vulnerabila cum se indreapta spre larg, spre ape din ce in ce mai adanci, nadajduind, dar nestiind cu siguranta, ca va exista pamant undeva, inainte, departe.”

„Umanii sunt una dintre putinele specii de fiinte inteligente din galaxie care nu au rezolvat cu adevarat problema mortii. Si, cu toate acestea, ei nu isi petrec toata viata caraind si urland de groaza, sfasiindu-si propriile trupuri cu ghearele sau rostogolindu-se pe podea. Unii umani fac asta – i-am vazut in spital -, dar acei umani sunt considerati a fi cei nebuni.

Acum , luati in considerare urmatoarele.

O viata umana e, in medie, de 80 de ani pamanteni sau de aproximativ 30.000 de zile pamantene. Ceea ce inseamna ca ei se nasc, isi fac vreo cativa prieteni, mananca vreo cateva mese, se casatoresc, sau nu se casatoresc, au un copil sau doi, sau nu au niciunul, beau vreo cateva mii de pahare de vin, au raporturi sexuale de cateva ori, descopera o galma undeva, simt un pic de regret, se intreba unde o fi zburat timpul, stiu ca ar fi trebuit sa faca totul in mod diferit, isi dau seama ca ar fi facut totul la fel, si dupa aceea mor. Se duc in marele nimic negru. Afara din spatiu. Afara din timp. Cel mai neinsemnat dintre zerourile neinsemnate. Si asta-i tot, intregul calabalac. Totul inchis pe aceeasi planeta mediocra.

Dar, la un nivel fundamental, umanii nu par sa isi petreaca intrega lor viata intr-o stare catatonica.

Nu. Ei fac alte lucruri. Lucruri precum acestea:

se spala;

asculta;

se ocupa de gradinarit;

mananca;

sofeaza;

muncesc;

sunt cuprinsi de dor;

castiga bani usor;

se holbeaza;

beau;

ofteaza;

lectureaza;

se joaca;

fac plaja;

se plang;

fug;

fac calambururi;

socializeaza;

fantazeaza;

gugalesc;

sunt parinti;

renoveaza;

iubesc;

danseaza;

se fut;

regreta;

dau gres;

se straduiesc;

spera;

dorm.

O, si fac sport.”

„Aplauze. (Cand umanilor le place ceva, ei isi bat palmele una de alta. Nu are niciun sens. Dar cand fac asta pentru tine, iti incalzeste creierul.)”