O carte cu mult mai luminoasa decat „Pamant american”, chiar atragatoare, cu imaginile insorite si colorate din San Juan (si cu simpatica broscuta locala coqui despre care nu auzisem). O carte despre nostalgii, despre ce inseamna pentru fiecare dintre noi acasa, dar si despre rasism, discriminare – despre cum discriminarea ne otraveste viata desi, la randul nostru…

Daca „Pamant american” ne aduce in fata ochilor drama emigrantilor ilegali indreptandu-se catre Statele Unite din multitudinea de tari ale Americii Latine, „Vorbeste-mi despre acasa” patrunde in viata imigrantilor legali, viata portoricanilor ajunsi sa traiasca departe de casa; deveniti cetateni americani – si nu tocmai. (Cred ca ar trebui sa revad filmul muzical „West Side Story” .)

„Sunet de sirene, lumini de neon, trotuare pana la cer, care acopereau soarele. (…) Toate amintirile despre New York ale Rafaelei constau in zgomote asurzitoare, margini taioase, suprafete dure.”

Prin contrast, lumea pe care eroii cartii o lasasera in urma sau catre care se intorc: „… un loc in care comunitatea nu era un lucru pe care trebuia sa-l caute si sa-l formeze – sau sa nu izbuteasca sa-l formeze – ca pe o nota de subsol a unei experiente mai vaste, ci era, de fapt, lumea ei, una ca o sfera, frumoasa, luminiscenta, aurie, blanda, imbatatoare? Cu siguranta ca-si amintea macar de glasul unui coqui cantand langa fereastra ei, noaptea.”

Spre deosebire de personajele din „Pamant american”, pentru care drumul de intoarcere nu exista, eroilor din „Vorbeste-mi despre acasa” le ramane deschisa calea catre „acasa”.

Povestile de viata, impletite, apartin unui numar de patru femei (Maria Teresa, Rafaela, Ruth, Daisy), patru generatii. O carte despre istoria Puerto Rico incepand din anii de dupa razboi si ajungand pana in zilele noastre – cu toate atributele contemporaneitatii: analize ADN, timpul petrecut excesiv in fata ecranelor, social media si noile meserii conexe aparute.

Despre locurile unde ne aflam implinirea, despre a accepta si a fi (sau nu) acceptati, despre familie si, in final, despre ceea ce conteaza cu adevarat in viata.

Si despre maternitate: „In timp, Ruth a invatat sa se modeleze intr-un vas deopotriva otelit si maleabil, astfel incat copiii ei sa aiba unde sa-si verse suferintele.”

Jeanine Cummins ramane una dintre autoarele mele preferate.