Da, trebuie sa recunosc ca am intrat in „Harrods” cu mult inainte sa intru in Saint Paul’s sau Westminster Abbey. Cu peste 20 de ani mai devreme. Rusine!

Si de ce s-a intamplat asta? In ceea ce priveste Sain Paul’s primul motiv a fost faptul ca nu se afla in centru; ca sa vezi SaintPaul’s trebuie sa te duci acolo special pentru asta, cale de multe statii de metrou. El nu-ti iese in cale ca Westminster Abbey, aflata convenabil chiar in zona Big Ben, care Big Ben reprezinta probabil principalul punct de atractie pentru cineva aflat pentru prima oara in Londra.

Ok, si atunci de ce nu am vizitat macar Westminster Abbey pana anul acesta, cand mi-am zis ca „gata, cat o sa mai aman”? Din cel de al doilea motiv pentru care nu vizitasem nici Saint Paul’s: accesul se face contra cost iar pretul nu e deloc de neglijat – putin peste 40 de lire pentru Saint Paul’s si putin sub 40 de lire pentru Westminster Abbey – atat cat mai retin. In pretul respectiv intra si costul ghidului video. Dar orisicat… Si daca mai esti si cu familia si trebuie sa inmultesti cu doi, trei sau patru…

Eu am vizitat intai Saint Paul’s. Am plecat chitita de dimineata, pe principiul „acum sau niciodata”. Domul catedralei, proiectat de cel mai celebru arhitect englez, Sir Chistopher Wren, a dominat pana in 1963 cerul Londrei. Ca suprafata, actuala cladire, care dateaza din 1710 (vechea cladire fiind distrusa in 1666 in ceea ce englezii numesc si acum „the Great Fire”), este, citesc, a doua din Marea Britanie, dupa catedrala din Liverpool.

Masivitatea cladirii este impresionanta iar inaltimea din pacate nu-ti permite admirarea detaliilor mozaicurilor superbe ce impodobesc pe interior o buna parte a cupolelor catedralei. Oricat mi-am dat capul „peste cap” si am folosit zoom-ul telefonului… am putut doar ghici detaliile celor trei cupole dedicate Genezei decorate una cu pasari, cealalta cu mamifere si alta cu animale marine.

Impresionanta mi s-a parut si contopirea, intr-un alt mozaic, a Sfintei Cruci cu arborele vietii – o imagine pe care nu o mai intalnisem.

Mozaicurile din Saint Paul’s sunt unele speciale – fragmentele de sticla ce le alcatuiesc nu sunt dispuse toate in acelasi plan ci fixate astfel incat sa prinda lumina in varii unghiuri si totul sa sclipeasca.

Ce mi-a mai placut in afara mozaicurilor? Un detaliu care poate mi-ar fi scapat daca nu ar fi fostul ghidul video despre care pomeneam: in partea cea mai estica a catedralei, unde initial se afla altarul mutat astazi mai spre centrul bisericii pentru a fi mai aproape de credinciosi, se afla o capela dedicata zecilor de mii de soldati americani stationati in Marea Britanie cazuti mai apoi pe campurile celui de al Doilea Razboi Mondial. Capela este impodobita printre altele cu cele mai delicate sculpturi in lemn pe care le-am vazut vreodata, cu pasari si plante din flora si fauna americana.

Am petrecut disproportionat de mult timp, probabil, incercand sa disting fiecare detaliu fragil. De unde mai inainte imi lungisem gatul si imi atintisem privirile pentru a distinge mozaicurile aflate la inaltimi ametitoare, am sfarsit mijindu-mi ochii, aplecata asupra aceastei alte forme uimitoare de arta. Ambele – elogii aduse minunii care este Natura.

Trebuie sa mentionez si un aspect legat de materialele incluse in ghidul audio, care partial m-a amuzat – mesajul parintelui paroh al catedralei, foarte deschis si suparat pe faptul ca, in comparatie cu inaintasii sai, ale caror preocupari inaltatoare erau legate de picturile si mozaicurile menite sa impodobeasca lacasul, ale sale vizeaza functionarea toaletelor si strangerea de fonduri – catedrala nu mai primeste astazi niciun ajutor financiar de la statul englez iar conducatorul religios al locului s-a transformat, conform propriilor spuse, intr-un administrator si colector de fonduri. Si atunci ajungi sa intelegi si pretul biletelor si insistenta de a primi fie si cea mai mica donatie.

Impresionantul edificiu baroc este celebru in lume si pentru nunta printului Charles cu Lady Diana; Westminster Abbey, unul dintre cele mai remarcabile exemple de arhitectura gotica, a gazduit o alta nunta celebra, cea dintre printul William si Kate Middleton.

Westminster Abbey este insa in primul rand locul unde sunt incoronati de la William Cuceritorul incoace toti monarhii Angliei. Si tot aici isi dorm somnul de veci o buna parte dintre acestia; si nu doar ei.

Unul dintre cele mai impresionante morminte din nava catedralei este cel al lui Sir Isac Newton, pe care imi dorisem sa-l vad inca de cand citisem celebrul „Ingeri si demoni”. In apropiere dar incomparabil mai modeste, mormintele din zilele noastre ale lui Nelson Mandela si Stephen Hawking. Pe cel al lui Charles Darwin, desi l-am cautat, nu l-am gasit.

In interiorul Lady Chapel este inmormantat unul dintre cei mai mari monarhi ai Angliei – regina Elizabeta I; odihnindu-se, neasteptat, impreuna cu sora sa vitrega si rivala sa, Mary Tudor, in acelasi mormant. Si tot in Lady Chapel este astazi si mormantul alteia dintre dusmanele sale, Mary Queen of Scots, decapitata la ordinul Elizabetei I.

Pe cine am mai „intalnit”aici? Henric al VII-lea, intemeietorul dinastiei Tudorilor (si cel care a ordonat constructia capelei la inceputul secolului al XVI-lea) si sotia sa Elizabeth de York. Fratii acesteia, celebrii „printi din turn”, a caror soarta ridica pana astazi semne de intrebare, se presupune a fi ingropati si ei aici.

Catedrala, fiind rezultatul modificarilor aduse de secole structurii sale initiale, mi s-a parut cu mult mai alambicata decat Sain Paul’s.

Dar ca sa terminam intr-o nota mai vesela: sub tavanul superb in evantai, ca o dantela, al Lady Chapel, care aminteste mult de cel al capelei Kings’s College din Cambridge (datand de altfel din aceeasi epoca), se remarca prin culorile vii stindardele membrilor actuali ai Ordinului Bath, unul dintre cele mai vechi ordine cavaleresti britanice. Despre care eu marturisesc ca nu auzisem (desi vazusem fotografiile Printului William cu mantia rosie aferenta); dar am fost foarte curioasa sa stiu care dintre membri s-a considerat a fi cel mai bine reprezentat de silueta unui catel cantand la goarna. (Si cum curiozitatea e usor de satisfacut zilele acestea, mi-am satisfacut-o: fostul sef al Apararii din Marea Britanie, momentan custodele Turnului Londrei, unde si locuieste. Fiul sau fiind comedian, il puteti gasi pe net descriind experienta sa de locatar al unui monument istoric – inclusiv cea de a comanda o pizza si sansele pe care le ai de a fi luat in serios cand adresa pe care trebuie sa o dai curierului este Turnul Londrei.)

Evident Londra numara multe alte biserici. Cea de care ma leaga cele mai vechi amintiri este Mary Abbots, aflata intr-o zona comerciala foarte populata si in vecinatatea intrarii in Kensington Gardens. Fie vara, fie iarna, in fata bisericii se afla un stand foarte colorat cu flori, ceea ce o face inca si mai fotogenica.

Iar biserica pentru care eu ii raman cea mai indatorata lui Sir Christopher Wren este St James Picadilly, pentru ca intr-o zi torida in care ajuseseram rupte de picioare si fara un loc unde sa mergem sa ne ascundem de soare pana la ora rezervarii pentru pranz, ne-a oferit si un loc de stat jos si o binecuvantata umbra in gradina sa racorita de o fantana vesela. O oaza neasteptata in mijlocul tumultului din chiar centrul metropolei.

(In mod cumva curios, pentru noi cel putin, curtea bisericii adaposteste si o cafenea, lipita pur-si-simplu de cladirea bisericii. – Asa cum spunea si parohul catedralei Sain Paul’s pomenit mai sus, sunt vremuri relativ grele pentru bisericile din Anglia si fiecare se descurca cum poate.)