Pana sa fi mers in urma cu niste ani la un teambuilding organizat la Cheile Gradistei-Fundata habar nu avusesem ca la noi in tara exista o statiune montana suta-la-suta privata, de la cele trei hoteluri (din care unul cu piscina interioara) la pleiada de vile de diferite dimensiuni, la restaurant, traseele sportive si parcul de aventuri. Mai fusesem la Cheile Gradistei, de unde ramasesem cu amintirea restaurantului prin care curge un parau ce alimenteaza, in interiorul restaurantului, printre mese, un bazin din piatra cu pastravi, statusem si la Fundata, cea mai inalta localitate de la noi, cu aerul sau tare, dar chiar nu stiam ca exista si un loc numit Cheile Gradistei-Fundata.

Daca din drumul spre Moeciu faci dreapta pentru a ajunge la Cheile Gradistei dar nu te opresti ci, lasand in stanga statiunea, continui sa urci pe un drum zic eu destul de dificil de circa 5 kilometri, vei ajunge pe platou, unde te asteapta, pe langa cel mai incredibil peisaj montan de la noi (pe care sa-l stiu eu) numita statiune Cheile Gradistei-Fundata.

Prima legenda pe care am auzit-o spunea ca statiunea i-ar apartine unui cioban care detinand terenurile respective – practic intreg muntele, ar fi construit acolo, in timp, acea statiune. La a doua descindere in zona ni s-a povestit de catre un localnic ca de fapt stapanul locurilor este fostul antrenor al echipei nationale de pentatlon care, plimbat prin lume fiind, s-a insipirat din cele vazute pe la altii si a creat aceasta statiune care te impresioneaza prin armonia sa. Spre deosebire de alte locuri, unde fiecare a construit cum a vrut si a putut, unul din piatra, altul din lemn si altul din tabla, unul hais si altul cea, Cheile Gradistei-Fundata este, asa cum spuneam, un ansamblu armonios de hoteluri si vile mai mari si mai mici, cu stele dupa buzunarul fiecaruia.

Am locuit atat la hotel, in care m-a fermecat atmosfera intima data de peretii pictati, draperiile si cuverturile cu fructe de padure si mai ales privelistea si cantecul pasarelelor in primele ore ale diminetii, cat si in cele mai micute vile, de doar doua camere fiecare, in care mobilierul pictat manual nu te lasa sa nu te gandesti la casuta piticilor din Alba-ca-Zapada – sau poate cea a vrajitoarei din Hansel si Gretel – ceva din povesti, oricum.

Hotelurile se raspandesc la poalele restaurantului – care am constatat ca are meniul identic celui de la baza muntelui, de care pomeneam, cel de la Cheile Gradistei. Atat din restaurant cat si din balcoanele hotelurilor ai o panorama care-ti taie rasuflarea atat asupra masivului Bucegi cat si asupra Petrei Craiului, atat pe timp de zi cat si seara, cand pe coastele muntilor incep sa clipeasca, ici si colo, luminitele rarelor gospodarii raspandite prin acest peisaj incredibil.

Ultima constructie adaugata ansamblului vine sa sporeasca atmosfera de intimitate, picurandu-ti tihna in suflet: asa-numitul „T-shop”, o ceainarie micuta si cocheta, la fel de armonioasa ca si restul locului, in care sorbitul ceaiului se combina cu lecturi la alegere, pentru ca locul este simultan ceainarie si librarie; cartile sunt alese cu pricepere, astfel incat atunci cand termini de savurat ceasca de ceai esti deja prins in mrejele cartii alese si nu ai cum sa o abandonezi – nu prea am vazut persoane sa plece din ceainarie fara sa fi cumparat si o carte. Iar senzatia pe care o ai stand in bataia razelor soarelui pe terasa ceainariei, in aerul tare de munte si cu ochii sorbind o panorama cum nu am vazut nici in calendarele elvetiene, este de neegalat, balsam pentru nervii chinuiti ai celor descinsi acolo din nebunia marilor centre urbane.

Oricine a avut ideea si puterea de a crea aceasta statiune, fie el cioban, atlet sau orice altceva – respectul si admiratia mea. Tara asta merita si ea un astfel de loc.

Si sa nu uit: daca v-am convins, faceti rezervari din timp – locul este preferatul pe lista locatiilor pentru training-uri si team building-uri, asa ca trebuie sa fii mult prea norocos sa gasesti un loc pe ultima suta de metri – nu m-as baza.