Fiind una din capitalele cele mai apropiate de noi, e greu ca Budapesta sa mai surprinda – prea multi romani au vizitat-o, de prea multe ori, fie si macar in treacat spre destinatii mai vestice, ca sa ii mai fi ramas ceva nestiut. Biserica Matias, Piata Eroilor, Catedrala Sf. Stefan, Palatul Parlamentului, Palatul Regal, Bastionul Pescarilor… Si totusi…
Eu una nu aflasem pana sa ajung acolo (daca nu cumva chiar pana la a doua descindere) ca una din „specialitatile” Budapestei o reprezinta izvoarele termale, captate in cadrul unor bai termale adapostite in hoteluri care sunt astazi monumente istorice. Am mers la piscina si baile din hotelul Gellert, aflat pe malul Dunarii, hotel finalizat chiar in anul 1918, la sfarsitul deci al unei epoci care a lasat capitalei maghiare zestrea sa de cladiri monumentale – deloc putine. Cladirea hotelului merita chiar si o vizita pur-si-simplu, fara a te caza acolo sau a face neaparat baie, pentru vitraliile de pe scara principala si pentru spectaculozitatea piscinei interioare, atat de aparte incat vazusem la un moment dat un film turnat in decorul sau. La capetele piscinei se afla baile termale propriu-zise, in care te relaxezi stand asezat pe banci de piatra, scufundat pana la gat in apa calda. La distanta de ani dupa vizita mea acolo aveam sa aflu dintr-un ghid turistic faptul ca una din bai este destinata exclusiv femeilor, cealalta barbatilor: moment in care am realizat, traznita, de ce eu fusesem singura femeie in baia in care intrasem…
Un alt loc pe care am constatat ca nu il descoperisera nici persoane care statusera luni de zile in Budapesta si care are un farmec aparte este parcul din spatele Monumentului Mileniului din Piata Eroilor; o data aflati in piata pe care nu o rateaza niciun turist, veti intrezari printre coroanele copacilor din parc niste turnulete care sigur va vor parea familiare – si nu va fi o parere: parcul adaposteste copii partiale, la scara mai redusa, ale unor cladiri celebre aflate la data constructiei parcului pe teritoriul Ungariei – iar cea mai vizibila este chiar Castelul Huniazilor. Zona are o aura romantica – am vazut o mireasa facandu-si acolo fotografiile, in atmosfera ca de castel din povesti.
O alta locatie speciala – gradina zoologica, pare-se una din cele mai vechi din Europa, cu o intrare spectaculoasa, cu statui si mozaicuri si o cladire a acvariului la fel de impresionanta. Budapesta se lauda si cu cea mai veche retea de metrou de pe continent, care-si pastreaza si ea aerul din alt veac.
Altfel, de la cea mai recenta vizita am ramas in memorie cu atmosfera plina de vitalitate a centrului Budapestei, in special in comparatie cu centrul Bucurestiului nostru, care pare ca se scurge de vlaga cu fiecare zi care trece si fiecare librarie, cinematograf etc. care se paragineste si se inchide. Vaci Utca, principala lor strada si totodata o zona pietonala, era mai plina de viata ca niciodata, cu magazine pe care la noi le intalnesti doar prin malluri (am inteles ca in Budapesta s-a interzis constructia de malluri), cu cladirile vechi renovate sau in curs de renovare. Centrul Budapestei chiar traieste – si ii merge bine.
Am (re)descoperit pe Vaci Utca, pe langa marcile azi la moda, si magazine pe care le stiam de peste douazeci de ani, magazine cu produse locale de calitate, care duc mai departe traditiile locului: un magazin cu confectii pentru femei inspirate de uniformele husarilor, care dupa ce m-au fermecat pe mine acum douazeci de ani au cucerit-o definitiv pe fiica mea; magazine cu vestitul portelan Herend si cu obiecte din cristal (pe care le-am crezut de Boemia, dar am aflat ca sunt produse unguresti) superbe, unele dintre ele chiar opere de arta realizate manual – evident la preturi pe masura maiestriei cu care au fost lucrate; un magazin care vinde tot anul oua de Pasti…
In materie de locuri de luat masa sau ridicat un pahar, la moda in ultima vreme nu mai sunt barurile-catacomba ci asa-numitele „baruri-ruina”, deschise in cladiri parasite, pare-se victime acum multe zeci de ani ale bombardamentelor (chiar m-am intrebat cum au rezolvat problema autorizatiilor de functionare…) si „decorate” cu te-miri-ce. Oricum, restaurante si terase sunt cate vrei si pentru fiecare aparent se gasesc destui clienti.
Cum in multe postari am vorbit despre inghetata, nu pot sa nu pomenesc si in acest caz o specialitate locala, deosebita nu atat in privinta gustului cat in cea a felului de prezentare – inghetata-trandafir; dureaza mai mult pana se dichiseste cornetul, dar… e altceva. Si sa nu uit, langa Bastionul Pescarilor exista si un mic si foarte simpatic muzeu al martipanului, cu o multime de figurine vesele si colorate, care ii vor fermeca mai ales pe cei mici.
Per total am plecat cu impresia unei capitale prospere, bine gospodarite, care stie sa-si puna in valoare mostenirea secolelor trecute, de altfel omniprezenta, fara a-i diminua farmecul nostalgic.