Rothenburg ob der Tauber este o alta locatie de poveste in cazul careia totul a pornit pentru mine de la o fotografie – mai exact o imagine de pe booking.com, aparuta pe ecran in timp ce cautam cazare pentru concediul care trebuia sa includa – neaparat – o vizita la Legoland Germania. Locatia mi-a captat instantaneu atentia si, dat fiind faptul ca am constatat ca intre Legoland si Rothenburg nu erau “decat” 135 km, am profitat de faptul ca membrii familiei se lasasera pe mana mea in ce priveste aranjamentele de calatorie si am facut rezervarea in Rothenburg. Evident, in ziua cu pricina, o data iesiti de la Legoland, am fost intrebata cat e pana la hotel – pe parcursul respectiv aveam sa mai fiu intrebata in mod repetat si din ce in ce mai insistent acelasi lucru – scena magarului din filmul Shrek cu al sau exasperant “are we there yet?” cred ca le este cunoscuta multora. Momentul in care orasul a aparut insa la orizont, cu turnurile sale profilandu-se pe cerul amurgului, a fost unul care a facut sa amuteasca toate protestele si reprosurile, iar dupa ce am patruns, odata cu inserarea, pe strazile sale pietruite inguste, marginite de cladiri medievale, toata lumea a trebuit sa fie de acord ca acest orasel bijuterie meritase fiecare kilometru parcurs pana la el.

In mod foarte curios total necunoscut la noi (din cate am constatat), Rothenburg este conform pliantelor turistice germane unul dintre cele mai vizitate orase ale Germaniei, aflat pe asa-numita Ruta Romantica, ce reuneste vechi localitati pitoresti ale partii de sud a Germaniei. Daca romanii nu au auzit de Rothenburg, au auzit in schimb turistii asiatici – orasul este luat cu asalt la propriu de japonezi si nu numai, pana intr-acolo incat din zece persoane pe care le vezi pe strada cel putin opt sunt asiatici, firmele magazinelor de suveniruri sau ale restaurantelor sunt scrise si cu hieroglife, iar personalul multor magazine ce ii vizeaza pe turisti (adica mai toate) este asiatic – astfel ca tu, european fiind, ajungi sa te simti un intrus pe propriul tau continent.

Locul traieste din turism si acest fapt se vede, ca in toate locatiile care prospera de pe urma turistilor: din atentia acordata imaginii locului – flori la cele mai multe ferestre si balcoane, din starea cladirilor si strazilor (in Rothenburg nu am vazut nici macar o singura masina parcata – noi am fost condusi de catre angajatii hotelului catre un garaj amenajat in interiorul uneia din cladirile vechi ale orasului – si de altfel masinile insele sunt aparitii foarte rare pe strazile orasului). Cam trei din cinci cladiri sunt hoteluri sau pensiuni (la o populatie de 12000 de locuitori, Rothenburg ofera 2000 de locuri de cazare) si procesul de transformare a vechilor case medievale  in unitati de cazare continua. Intreaga economie a locului depinde aproape exclusiv de turistii straini – ni s-a povestit ca primaria a ajuns sa ofere turistilor japonezi inclusiv portiuni din vechiul zid al cetatii in schimbul – evident – al unei taxe anuale pe „proprietate”.

Oraselul este perfect conservat, cu zidurile cetatii strapunse de nenumarate porti – toate sub forma unor turnuri foarte inalte, carora curand le-am pierdut socoteala, in (prea) putinele ore pe care am avut ocazia sa le petrec in orasel. Centrul orasului este marcat de cladirea primariei (singura in stil renascentist), inconjurata de cladirile in stil germanic specifice; din piata primariei se desprind in toate directiie stradutele ce conduc spre turnurile vechilor porti medievale. Specifice locului mi s-au parut numarul mare si frumusetea detaliilor vechilor firme ale hotelurilor, restaurantelor si magazinelor – genul de firme metalice pe care il mai vazusem doar prin filmele de epoca.

Privelistea care ti se ofera, odata iesit in afara zidurilor, asupra campurilor de la poalele podisului pe care este construit Rothenburg, este si ea una memorabila.

Una din atractiile locului (daca mai era nevoie, pe langa locul in sine) o reprezinta prezenta in oras a sediului companiei Kaethe Wohlfahrt, specializata in promovarea Craciunului in stil german – creata in urma cu 50 de ani, pornind de la nevoia de a plasa un numar de cutii muzicale cu scena nasterii Domnului  (proprietarii voisera sa ofere una unui prieten american dar, fiind in afara sezonlui Sarbatorilor, nu gasisera disponibil decat un intreg set de 10 cutii la un angrosist, asa ca a trebuit sa se ocupe de vanzarea celor 9 ramase), compania are acum magazine nu doar in cele mai frumoase orase din Germania ci si in localitati din afara Germaniei si participa la targurile de Craciun din toata lumea (noi fuseseram pentru prima oara intr-un magazin Kaethe Wohlfahrt in Nuremberg, dar fiind chiar in perioada targului de Craciun, magazinul nu  iesise atat de mult in evidenta pe cat avea sa iasa cel pe care l-am vizitat ulterior in luna august, in Riquewihr, in Franta). In Rothenburg compania are mai multe magazine si mai ales un muzeu al Craciunului – din pacate niciunul dintre ele deschise la primele ore ale diminetii – care au fost singurele ore pe care le-am avut la dispozitie. Admirarea fie si numai a vitrinelor este insa in sine o placere, magazinele reusind sa aduca in suflet magia Craciunului indiferent de anotimp. Din pacate, ca orice lucru de calitate si de succes, produsele oferite de magazinele Kaethe Wohlfahrt nu sunt ieftine, astfel ca o vizitare a magazinelor respective se reduce cam la atat – o vizitare (sau cum spunea cineva, e ca intr-o biserica: intri, te uiti, te inchini – la preturi – si iesi).

Localnicii dau dovada de un bun-gust pare-se innascut in decorarea nu doar a orasului ci si a fiecarei case si a fiecarui magazin – locatii care prin destinatia lor ar fi putut fi banale te farmeca – am facut poze inclusiv intr-o brutarie de cartier – atmosfera de intimitate si caldura pe care ti-o transmitea locul ma insotesc si acum in amintire.

Una din specialitatile culinare ale orasului o reprezinta schneeballen (bulgarii de zapada) – sfere din coca in genul celei de minciunele (am vazut intr-o cofetarie ca foloseau la producerea lor chiar o rotita in genul celei pe care o folosea si bunica la taierea aluatului de minciunele), prajite in ulei ca si gogosile si apoi acoperite cu diverse glazuri, ciocolata etc.

In materie de cazare recomand cu tot entuziasmul hotelul Reichskuchenmaister (un fel de „Master Chef Imperial” in traducere); aflat intr-o cladire monument, chiar in spatele catedralei orasului si la doua minute de piata primariei, hotelul pastreaza si in interiorul sau atmosfera de basm a locului – aceleasi geamuri cu ochiuri rotunde pe care le stiam de la Peles, vitralii, vechi obiecte autentice decorand holurile – totul impecabil.

Ni s-a spus ca Rothenburg merita vizitat mai ales la vreme de iarna, in perioada Sarbatorilor, cand orasul devine de poveste – raman deci sa visez la feeria unui Craciun petrecut chiar in „capitala” Craciunului traditional german – dar va spun din experienta ca nu trebuie in nici un caz ratat nici in restul anului si merita cu prisosinta un „ocol” daca ajungeti in Munchen sau Nuremberg – sau la Legoland Germania.