Mi-am dorit foarte mult sa ajung in Barcelona, cu convingerea ca momentul de varf al vizitei il va constitui intalnirea cu creatiile lui Gaudi. Am ajuns in Barcelona, am vazut o buna parte din realizarile lui Gaudi, m-au fascinat si ma fascineaza inca, dar imaginile care imi vin in fata ochilor cand rememorez acea excursie nu sunt atat din Parc Guell, cat dintr-un alt loc, pe care, din cate am constatat, prea putina lume il are in vedere cand vine vorba de vizitarea Barcelonei. L-am recomandat unei colege care mai fusese in oras, nu insa si in Pueblo Espanol; la inapoiere mi-a confirmat ca vizita in acest “Muzeu al Satului” spaniol a fost cel mai frumos moment al acelei excursii; ceea ce imi da curaj sa extind recomandarea.

Pueblo Espanol a avut o soarta similara cu cea a Turnului Eiffel: realizat cu ocazia unei expozitii universale, initial cu titlu provizoriu, s-a bucurat de un astfel de success incat i s-a permis sa supravietuiasca. Este vorba practic de un intreg orasel creat pe coastele Mont Juic, acum aproape 100 de ani, in care fiecare cladire este copia la scara ceva mai redusa a unei cladiri reale dintr-o anumita zona a Spaniei, astfel incat in cateva ore ai ocazia sa te plimbi prin toata tara, de la zona montana la cea insulara, de la casele zugravite in alb, cu muscate rosii atarnand pe ziduri, ale Andaluziei, pana la manastirea din exteriorul zidurilor (vazut de sus Pueblo Espanol seamana cu o cetatuie, cu panorama splendida asupra Barcelonei). Am inteles ca exista un Pueblo Espanol, mai nou creat, si in Mallorca – mi-as dori sa ajung sa-l vad si pe acela – din fotografii am dedus ca nu este o replica identica a celui din Barcelona. 

Oraselul are propria piata principala, cu cladirea primariei, propria catedrala in fata careia te intampina portocalii infloriti (o surpriza pentru mine a constituit-o faptul ca in tarile mediteraneene poti avea simultan in copaci fructe si flori), un turn cu arhitectura de inspiratie maura (replica unei cladiri care nu mai exista in realitate, deci doar aceasta copie a ramas sa-i duca mai departe imaginea), case crestine, dar si evreiesti si musulmane, alei, scari, piatete…

Fiecare dintre aceste case adaposteste un magazin, un restaurant, o sala de expozitii, un atelier. Si peste toate acestea, parfumul omniprezent al florilor de portocal, care pentru mine a devenit un fel de portal – simtindu-l oriunde in alta parte mai tarziu, am fost „transportata” instantaneu in Pueblo Espanol.

O recomandare: cumparati biletul de intrare mai degraba de la punctul de informatii turistice de langa statia de metrou din zona – veti evita eventualele cozi de la intrarea in “muzeu” si veti avea inclus in pret si costul ghidului audio, pe care chiar merita sa-l inchiriati pentru a nu trece altfel pe langa o multitudine de detalii interesante; cu ajutorul sau vizita noastra in Pueblo a fost mult/ prea mult pigmentata; de exemplu, intr-una din piatete exista o constructie gen cismea supradimensionata, cu o forma aparte, sferica – fara ghid nu am fi stiut rolul acelei forme curioase: intr-o anumita zi  a anului, cu ocazia unei sarbatori, ea serveste drept cisterna,  fiind umpluta cu vin, care curge apoi la robinet ; pe una din stradute exista o serie de stalpi metalici (pe langa care am fi trecut probabil fara a le da prea mare atentie), fiecare avand in varf o statueta despre care tot ghidul audio ne-a spus ca reprezinta meseriile practicate in Evul Mediu; i-am atras atentia asupra acestui fapt fetitei mele, aratandu-i un sticlar etc. ; am sesizat prea tarziu singura figura feminina din sir – o doamna stand culcata, acoperita doar de o gramada (de altfel impresionanta) de bijuterii; incercarea de a face prompt stanga imprejur a fost tardiva – urmatoarea intrebare pe care am auzit-o a fost “da’ doamna cu multe bijuterii ce meserie avea?”…

In alta ordine de idei pot recomanda restaurantul din zona andaluza – mancarea de-acolo a fost si mai gustoasa, si mai ieftina decat in oras – si a avut si marele avantaj de a nu intra la categoria “mananci aici si mori acasa” – aviz amatorilor de paella cu fructe de mare mancata pe Las Ramblas – nu am dorit sa plec din Barcelona fara a incerca aceasta faimoasa specialitate locala – nu a lipsit mult sa nu mai plec deloc.

Ca si cazare in Barcelona recomand din experienta hotelul Acta Ink 606 – atat pentru raportul calitate/pret cat mai ales pentru locatie – este deservit atat de catre reteaua de metrou cat si de catre linia de tren care il leaga direct cu aeroportul; in plus, prin apropierea sa trece si cel mai convenabil autobuz catre Parc Guell (convenabil ca grad mai redus de aglomerare si ca loc de “debarcare”, scutind urcusul altfel destul de lung si abrupt de la statia de metrou aferenta parcului); iar Sagrada Familia se afla si ea la distanta de o plimbare pe jos de hotel.