Less (or MORE?)

Atunci cand vezi pe coperta unei carti ca a castigat premiul Pulitzer si vezi si nenumaratele elogii de care vine insotita, clar asteptarile sunt atat mari cat si… de un anumit fel. Pentru a lua premiul Pulitzer o carte trebuie sa fie foarte bine ancorata in realitatea momentului. Iar in anul 2018 se pare ca era timpul pentru o carte despre gay – de fapt nici macar despre gay ca si fenomen, o carte cu un personaj gay. Ceea ce toate marsurile si protestele nu au facut pentru cauza gay face aceasta carte, care pune toata viata unui scriitor gay intr-o atmosfera de normalitate la care poate nu te astepti: nu este deloc o carte manifest, poate singurul mesaj de gen sa fie, foarte discret, chiar titlul cartii si al capitolelor, care preiau acel „Less” care este intr-adevar numele personajului, dar pe care nu il poti separa de sensul de „untermensch”, caci iata, oriunde s-ar duce in lume, personajul este Less/ „mai putin” – „mai putin la inceput”, „mai putin la sfarsit”, „mai putin marocan”, „mai putin francez”… Altfel, o carte care, desi elogiata pentru umorul sau (si da, chiar am ras in hohote la un moment dat), este in subteran o carte trista: eroul cartii, Arthur Less, isi rescrie cartea despre drama unui scriitor gay, carte respinsa de editor, transformand-o intr-o carte amuzanta, care sa prinda – drama nu „prinde”.

Autorul insusi, Andrew Sean Greer, la randul sau gay, scrie o carte doar la suprafata amuzanta. Greer pare sa fi presimtit succesul cartii sale – personajul Robert Brownburn este castigator in carte al premiului Pulitzer si afirma la un moment dat: „Prizes aren’t love. Because people who never met you can’t love you. The slots for winners are already set, from here until Judgement Day. They know the kind of poet who’s going to win, and if you happen to fit the slot, then bully for you!”./”Premiile nu sunt despre a fi iubit. Pentru ca nu te poate iubi cine nu te-a intalnit niciodata. Tipologiile castigatorilor sunt stabilite deja, de acum si pana la Judecata de Apoi. Se stie ce tip de poet va castiga si daca se nimereste sa fii tu ala care se potriveste, norocul tau!”

O carte densa, cu tenta autobiografica, autoironica (vezi citatul de mai sus), tratand despre viata, dragoste, parenting, lumea literara, a premiilor si festivalurilor literare, aducand un elogiu discret traducatorilor si editorilor, o carte care reuseste sa aiba si suspans si, bonus, un final a la „Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd” al Agathei Christie (sau mai nou, a la „Pacienta tacuta” – Alex Michaelidis).

La ce alte scrieri m-a mai dus cu gandul cartea? Evident, recent citita „Iubire interzisa” a lui Tudor Chirila din „Exercitii de echilibru” – cu totul alt vibe, zvarcolitor, patimas, dar atat de autentic. Mai demult cititul „Alexis sau Tratat despre lupta zadarnica” al lui Marguerite Yourcenar (ea insasi gay) si tot al sau „Memoriile lui Hadrian” – aveam sa ii admir ulterior statuile lui Antinous, cu adevarat superb, prin muzeele lumii. Si la „Cei domni din Bruxelles” al lui Eric-Emmanuel Schmitt, cel mai apropiat ca atmosfera de „Less” – o lume mult mai calma, fara zbucium si revendicari.

Ce aduce in plus „Less” este ca lumea sa nu este nici macar una care se ascunde – cum spuneam, ceea ce surprinde este insasi atmosfera de normalitate cap-coada. Fara steaguri curcubeu (am in fata ochilor un mare steag curcubeu pe fatada primariei din Ljubljana sau, mai recent, dungile curcubeu interpuse intre cele ale trecerilor de pietoni din Bruxelles), fara dorinta de a iesi in fata, a soca, chiar si fara acel „pride” atat de vehiculat. Nu sustin cauza respectiva, la propriu „nu-mi permite religia”, personal functionez pe principiul „live and let live”, mi s-a rupt sufletul citind despre soarta personajului din The Imitation Game – Alan Turing… mi-as dori insa sa pot folosi culorile curcubeului fara a fi automat asociata fenomenului si mi-as mai dori o lume fara degete bagate in ochi, fara „mandrie” nejustificata, pana la urma. Atata timp cat se tinde catre o normalitate, exagerarile nu ar trebui sa-si afle locul; ceea ce e prea mult va dauna intotdeauna. Si revenind la „Less„, ma gandesc ca tocmai atmosfera de normalitate din carte o face sa fie in fapt o utopie.