Lefkada are avantajul de a fi singura insula greceasca pe care poti ajunge fara a calatori pe apa – ciudat pentru o insula, dar adevarat: pe Lefkada se ajunge trecand printr-un tunel care te poarta de cealalta parte intr-o zona de golfuri si lacuri intre care apar ici-colo vechi ruine.

Lefkada a fost, se pare, una dintre cele mai putin dezvoltate economic insule grecesti – au contribuit la aceasta stare a lucrurilor atat raritatea terenurilor cultivabile cat si perioada mai indelungata in care insula s-a aflat sub dominatie turceasca – lucru vizibil pana in ziua de astazi in insasi denumirea insulei („ada”, in turceste, egal „insula”; „lefkas” insemnand se pare „alb” – de data aceasta in greaca). Nici cu cutremurele nu au avut mai mult noroc – in capitala Lefkas, daca te uiti atent observi ca doar parterul cladirilor este din zid – supravietuitor al catastrofelor trecute; etajele superioare au fost reconstruite din tabla – atat din rezoane financiare cat si, probabil, de securitate in cazul unor eventuale cataclisme viitoare.

Un punct de atractie al locului il reprezinta vechile biserici despre care am fost uimita sa aflu ca fusesera cladite ca biserici private – lucru destul de neobisnuit in lumea ortodoxa; clopotnitele bisericilor sunt si ele din metal – lucru iarasi nemaintalnit pentru mine, ceea ce le face insa mult mai usor de „reconstruit” in caz de cutremur.

La nord de Lefkas se afla si o mica manastire, manastirea Faneromeni, cea mai frecventata din insula, pana intr-atat incat ne-a fost greu sa ne facem loc in biserica luata cu asalt de credinciosi; in curtea sa copiii vor descoperi incantati o mini gradina zoologica intretinuta cu mare grija .

Nidri, pe coasta estica, reprezinta zona cu cea mai mare dezvoltare turistica, cu cele mai multe hoteluri, pensiuni, restaurante si terase. Pe chei te intampina statuia lui Aristotelis Onassis, cel mai celebru fiu al insulei – foarte aproape de tarm este si fosta sa insula Skorpio, recent devenita pare-se proprietatea unui magnat rus.

Imaginea cu care eu am ramas este insa cea a insulei mult mai mici Madouri de pe care priveste spre portul din Nidri casa unui alt Aristotelis, poetul grec de secol XIX Valioritis. Casa, singura pe malul marii, iti induce un sentiment de intimitate si creeaza in jurul sau o atmosfera romantica, nostalgica, magica – mi-as fi dorit mult sa o vizitez, dar insula este proprietatea privata  a nepotilor poetului si, in concluzie, nu se viziteaza.

Insa pentru ce merge tot omul la greci – si mai ales in insule? Pentru plaje. Cele mai celebre plaje ale insulei sunt si aici, ca si in Kefalonia, de tip „fundul prapastiei” – Porto Katsiki si mai ales Egremni (la aceasta din urma nu se poate ajunge „pe picioare” decat coborand – si mai ales urcand la inapoiere – 296 de trepte) sunt limbi de nisip la poalele unor pereti stancosi verticali – aflata pe plaja de la Porto Katsiki am stat mereu cu nelinistea gandului ca in cazul in care s-ar fi iscat un val urias nici macar nu am fi avut unde fugi. Pentru iubitorii de plaje mai mari exista insa plaja de la Kathisma. Toate aceste plaje se afla pe latura vestica a insulei.

Preferatele mele sunt insa alte trei:

Prima plaja cum se coboara spre latura vestica venind dinspre Lefkas (ca si in Kefalonia, atentie la priceperea soferului): nu am vazut niciun indicator cu numele plajei, insa conform hartilor e posibil ca plaja sa se numeasca Tsoukalades; intr-o zi fara vant senzatia a fost ca de fiecare data cand imi miscam mana inotand taiam apa ca printr-o piatra de turcoaz – ceva incredibil.

Continuand coborarea spre vest se ajunge la satul si plaja Agios Nikitas: satul, in care fiecare cladire din apropierea marii e fie restaurant, fie placintarie, fie taverna, coboara pana la marginea apei, iar apa, ei bine, apa de acolo este si ea intr-un foarte mare fel. Apa de pe coastele Lefkadei ramane pentru mine cea mai limpede pe care am intalnit-o vreodata, cu o transparenta intr-adevar de cristal.

Pe partea estica de data aceasta si foarte aproape de Nidri exista o alta plaja aflata in topul preferintelor mele, cumva mai „pour les connaiseurs”, nefiind nici vizibila nici foarte bine semnalizata din drumul principal – Dessimi: o plaja mica, cu apa foarte limpede si numeroase pesteri sapate de mare in peretii stancosi ce marginesc golful aferent. Va recomand si taverna din mijlocul plajei – noi i-am trecut pragul de mai multe ori.

Si daca tot am ajuns la luatul mesei, nu cumva sa plecati de pe Lefkada fara a fi luat masa de seara in Sivota – un port de iahturi plin de mult farmec aflat mai la sud de Nidri. Si aici ca in orice loc din Grecia insa trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare, fantezie si un dram de noroc ca sa faci fata nebuniei gasirii unui loc de parcare.

Inapoi in Nidri veti remarca si indicatoarele spre cascadele din Nidri, care chiar merita o vizita – drumul pana la ele prin padurea de pe coastele dealurilor stancoase este foarte frumos si cascadele insele sunt spectaculoase.

Si neaparat sa mergeti in croaziera de o zi cu unul dintre cele trei vapoare mari care parasesc zilnic portul Nidri: veti putea admira capatul sudic ascutit ca o prova de corabie al insulei, veti putea ajunge pe plaja Egremni fara a fi nevoiti sa zariti macar mai sus-numitele sute de trepte, veti inota langa una din plajele insulei Skorpio (oricat de privata ar fi o insula, legea in Grecia face ca toate plajele sa fie publice), veti vizita Itaca, celebra insula natala a lui Ulise, pestera de pe insula Meganisi unde in anii celui de-al doilea razboi mondial se ascundea submarinul grecesc Papanikolis si, mai ales, veti face o oprire la ora pranzului in locul meu preferat din insulele grecesti, Fiskardo – in Kefalonia.

Un ultim sfat ca omul patit, cu riscul  de a va mai tempera entuziasmul: uitati-va atent la termenul de expirare al mierii, uleiului de masline, dulceturilor, mirodeniilor etc. pe care ati putea fi tentati sa le luati  cu voi ca suveniruri consumabile – exista riscul ca respectivele produse sa-si „traiasca” ultimele zile si sa nu supravietuiasca nici macar pana la intalnirea cu meleagurile mioritice.

Iar fiica mea insista ca nu ar fi corect sa nu va previn si asupra insistentelor faunei locale, ai carei principali reprezentanti au ramas in memoria noastra lacustele uriase si miriapozii, acestia din urma reusind sa ne insoteasca pana si in pat.