Am fost intrebata daca nu am de facut recomandari si pentru destinatii exotice – daca prin aceasta ne gandim la insule, mare, soare, ei bine, insula mea preferata din tot ce am vizitat, aflata din fericire si relativ aproape, ramane pana in prezent Kefalonia. Nu este nici prima insula greceasca pe care am pus piciorul, nici cea mai recent vizitata, nici cea mai mare, nici printre cele mai cunoscute. Are insa trei locatii care ma fac sa visez de fiecare data cand le aud numele: Assos, Fiskardo, Melissani.

Assos insemna pentru mine, pana sa ajung acolo, doar numele unei marci de tigari candva populara in Romania – nu aveam habar ca in partea de nord a insulei Kefalonia exista o mica localitate cu acest nume; intinsa pana in apele unui golf, strajuita de pe partea cealalta a acestuia de ruinele unei vechi cetati, avea sa ma farmece pe loc; poate pentru ca aici a fost prima oara cand am inotat avand in fata ochilor cladirile albe, cu leandri infloriti si tufele carmin intens ale „florilor de hartie” (bougainvillea) fara de care eu nu-mi pot imagina Grecia – pana atunci plajele erau pentru mine locuri izolate, departe de localitati; „plaja” e oricum mult spus in cazul golfului Assos – e vorba doar de o mica intindere de pietris, astfel ca, la fel ca pe multe plaje din Grecia, nu prea te poti deplasa in lipsa ciupicilor specifici, facuti special ca sa poti si inota in ei; dar probabil tocmai acestor pietre si lipsei nisipului li se datoreaza limpezimea incredibila a apei pe plajele Greciei: in golful Assos (si nu numai) am putut vedea pestii inotand in jurul meu.

Mai sus de Assos, dupa o calatorie prin munti (atentie mare, ca sa conduci in insulele grecesti iti trebuie calitati de sofer mult peste cele ale unei persoane care, ca mine, a condus doar intre casa si birou in Romania, insulele lor fiind in principiu varfuri ale unor munti scufundati), se ajunge la locul meu preferat din toata Grecia – Fiskardo, in extremitatea nordica a insulei, singurul oras care a supravietuit, miraculos, cutremurului care in 1953 nu a lasat piatra pe piatra in toata Kefalonia. Un orasel cu terasele restaurantelor venind pana in bordul ambarcatiunilor mari si mici ancorate in portul cu ape limpezi ca sticla, in care vezi pe sub coca iahturilor pestii inotand la cativa centimetri de piciorul mesei tale, cu  avalanse incredibile de flori revarsandu-se pe fatadele caselor in culori pastelate – grecii au un adevarat cult al florilor, poate pentru a compensa ariditatea generala a meleagurilor lor.

Langa Fiskardo, Foki – o plaja pe care se sta la umbra nu sub clasicele umbrele ci direct sub ramurile maslinilor crescuti pana la malul marii, unde se inoata inconjurat de stanci pe care cresc brazi – o imagine neasteptata pentru Grecia, insa in general Kefalonia este o insula mai verde decat altele.

 

 

Iar in zona muntoasa a insulei, acolo unde tavanul unei pesteri prin care se strecoara un curs de apa a cedat, lasand astfel sa patrunda in inima pamantului razele soarelui care dau apelor o stralucire si culoare de pe alta lume, se afla Melissani – de la vizitarea acestei pesteri prin care poti face un scurt traseu cu barca am inteles cu adevarat semnificatia expresiei „unde opaline”: de atunci nu mai pot privi nicio bijuterie cu opal albastru fara ca in fata ochilor sa-mi apara instantaneu Melissani.

Kefalonia are si o plaja cu nisip (poate singura) foarte pitoreasca, in partea centrala: Platis Gialos, inconjurata de stanci cu pini ce ii dau un aspect salbatic, in imediata apropiere a zonei cu cea mai mare dezvoltare din punct de vedere turistic, Lassi, unde abunda restaurantele si facilitatile de cazare. Merita amintita in zona si „capitala” insulei, Argostoli, in care, ca si in Sami – principalul port al insulei, inca veti mai gasi trimiteri la filmul care a facut celebra Kefalonia in 2001 – „Captain Correli’s Mandolin”. Iar in afara de Melissani pe Kefalonia se mai poate vizita inca o pestera inclusa in circuitul turistic – Dragorati sau Pestera Dragonului, fara apa, dar suficient de mare incat sa permita organizarea de concerte in interiorul sau.

Si sa nu uitam de plaja Myrtos, cea mai celebra plaja a insulei, considerata la un moment dat – conform pliantelor turistice – cea mai frumoasa plaja din lume: apa de acolo are intr-adevar o culoare turcoaz pe care cu greu o pot reda fidel fotografiile, culoare datorata probabil in primul rand bolovanilor albi ce alcatuiesc in zona plaja si fundul marii – din nou, aviz ciupici, aviz calitati de sofer – plaja e practic fundul unei prapastii iar de parcat se parcheaza pe serpentinele aferente.

Din Kefalonia se pot vizita, plecand in croaziere de cate o zi, si insulele din preajma: Zakynthos, Lefkada, Ithaca sau invers, puteti vizita de exemplu Fiskardo pornind din Lefkada – vorbesc din experienta: o croaziera pe care am facut-o fiindu-mi dor sa ma mai aflu o data pe cheiul acestui loc care pentru mine reprezinta esenta Greciei insulare.