Revenim la cartile despre pisici scrise de autori japonezi.
Cartea de debut a autorului, deja ecranizata in Japonia si, inteleg, in curs de ecranizare la Hollywood, nu este de mari dimensiuni, se parcurge repede si pe mine m-a umplut de un sentiment de duiosie. Salata si Varza mi s-au parut din momentul citirii cartii niste nume genial de simpatice pentru pisici.
Intriga cartii o veti gasi pe coperta sa din spate – este ceea ce consult intotdeauna daca autorul imi este necunoscut – asa ca nu ma tem ca voi da spolier. Este vorba de un targ incheiat cu Diavolul, pe care eroul il numeste, demitizandu-l, Aloha (veti vedea de ce): cate o zi din viata in plus pentru erou la schimb cu un lucru care sa dispara din lume. Punct din care cartea devine, evident, destul de predictibila.
Pornind de la o premisa trista, rememorand diversele pierderi de fiinte dragi din viata eroului, cartea reuseste sa fie totusi amuzanta si, in mod total neasteptat date fiind circumstantele, se incheie intr-o nota oarecum optimista.
Daca ati vazut unul din filmele mele preferate – „Meet Joe Black” cu Anthony Hopkins si Brad Pitt, cartea sigur va va aminti de Moartea incarnata in Brad Pitt, lingand unt de arahide dintr-un borcan – doar ca aici nu e vorba de unt de arahide ci de altceva, muuult mai bun – si, se va dovedi, indispensabil.
Si da, cartea este si despre filme. „… in ceea ce ma priveste, sunt cel care ia forma nenumaratelor filme pe care le-am vazut si a amintirilor care ma leaga de ele. […] Filmele care au ajuns sa faca parte din mine, din iubita, prietenii si familia impreuna cu care le-am vazut si din amintirile despre ei, pe care le-am cuprins in mine. Amintirea nenumaratelor filme care m-au format. ” Cu siguranta toate acestea se pot spune si despre carti – bine, citirea unei carti este o experienta in general solitara, dar cred ca putine lucruri te formeaza mai hotarator decat cartile pe care le-ai citit.
Mi-am amintit ca am avut in facultate un profesor de filozofie atat de cult, pe care il admiram atat de mult, incat nu o data m-am intrebat ce carti va fi citit, incat sa fi ajuns la acel nivel. Mi-ar fi placut mult sa am o lista, inca mi-ar placea.
Cat despre filme… da, atatea amintiri. Primul film vazut la cinema, „Bambi„; si apoi „Veronica„. Zielele cand eram dusi la film cu clasa, in scoala primara – cele mai agitate, mai pline de entuziasm, pe care le asteptam cu nerabdare.
„…cand incepea sa vorbeasca despre filme, cuvintele i se revarsau fara oprire, iar in ochi ii aparea o licarire scanteietoare. Am aflat atunci ca, indiferent sub ce forma o face, pasiunea se naste in clipa cand cineva vorbeste despre lucrurile pe care le iubeste.”
Si inca un fragment, care m-a dus cu gandul la un citat din calendarul meu de birou: „Ce enervant! […] Atunci mi-am dat seama. Sentimentul acesta era acelasi cu cel pe care-l aveam pe cand eram student si asteptam un telefon de la ea. Tocmai clipele pline de frustrare in care nu puteam vorbi cu ea atunci, imediat, erau cele in care ma gandeam la ea necontenit.”
Care era citatul din calendar? „A trai fara cateva dintre lucrurile pe care le vrei e o parte indispensabila a fericirii.„
Sa nu ai dupa ce tanji, ce visa, ce anticipa, pentru ce sa lupti, iti anuleaza practic nu doar pofta de viata ci chiar viitorul insusi. Si din nou imi amintesc de vanzatorul de ceai din „Alchimistul” lui Coelho… Hai ca iar divagam.