Am citit undeva ca a recomanda cuiva o carte e un gest de mare responsabilitate si adanca intimitate. Si am fost de acord; si va recomand aceasta carte.
Am mai pomenit-o in alte postari, dar iata ca nu pot trece mai departe fara o postare special dedicata acestei carti care m-a facut, impreuna cu celelalte aparute la noi ale autorului, sa-mi doresc pentru prima oara un kindle. Sunt dependenta de senzatia pe care o ai cand deschizi pentru prima oara o carte, cand o iei in mana, cand dai paginile, cand scoti dintre pagini semnul de carte preferat ca sa continui lectura, plus ca imi place sa fac carti cadou – si cum sa faci cadou o carte in varianta electronica? Dar nu stiu cand si daca se va mai traduce la noi o carte a lui Lorenzo Marone si nu sunt nici vestita ca as avea o rabdare altfel decat cam scurta, ma uit pe amazon si vad cate alte carti a mai scris autorul si ca ar dura doar o secunda si o fractiune din costul unei carti „clasice” ca sa incep imediat sa ii citesc cartile neaparute la noi – daca as avea un kindle.
In fine. „Un baiat ca oricare altul” m-a marcat mai mult decat celelalte carti ale lui Marone pentru ca pleaca de la un personaj real, de la fapte reale – Giancarlo Siani, jurnalistul de 26 de ani de-abia impliniti de la Il Mattino ucis de Camorra. A fost nevoie de 12 ani pentru ca mandatarii si executantii asasinatului sa ajunga, pe viata, dupa gratii. Sa spui ca i s-a facut dreptate, asa cum se obisnuieste, nu mi se pare insa potrivit – cine ii va mai da inapoi viata netraita, luata cu atata cinism?
In fine. Din nou „in fine”. In plus fata de toate cele de mai sus, nu pot sa las nenotate cateva citate, in care m-am regasit, care mi-au placut.
„Adevarul e ca n-ar trebui sa ne intoarcem sa vedem lucrurile pe care le-am iubit candva, dupa ce ni s-a schimbat privirea.” E pe undeva acel „In locu-n care-ai fost odata fericit, sa nu te mai intorci vreodata.” de care pomeneam vorbind despre revenirea mea in Bruges dupa un sfert de secol. Si totusi tanjim dupa locurile si lucrurile de atunci, ca dupa un portal spre propria viata, spre cei care eram; atunci; fericiti.
„Era un loc magic, si nu numai din cauza plantelor. De aceea m-am intors sa vad daca mai ramasese ceva din el, pentru ca intotdeauna e nevoie de magie, iti permite sa nu te increzi prea mult in lumea de afara, careia nu-i trebuie decat o clipa ca sa-ti ofileasca sufletul.”
Un citat preluat de Marone de la J.M. Barrie, autorul lui Peter Pan (din nou magie): „In momentul in care te indoiesti ca poti zbura, incetezi si sa mai fii in stare s-o faci.” Acel atat de cunoscut si adevarat „Indiferent ca iti spui ca poti sau ca iti spui ca nu poti, intotdeauna vei avea dreptate.” Cum spuneam, ne atrag in carti lucrurile pe care le stim deja, in care deja credeam.
Si un alt citat, de data asta din Rudyard Kipling – tuturor ne place sa ne notam citatele cu care rezonam, se pare: „Cuvintele sunt, evident, drogul cel mai puternic folosit de specia umana.” Evident ca m-am dus cu gandul la citatul din „Autostrada Lincoln” despre cea mai grea dependenta – e chiar intr-o postare de mai-nainte, trebuie doar sa „dati foaia”.
„Cuvintele pot deseori sa ne schimbe viata, s-o ilumineze, cum fac marile iubiri, sa ne nauceasca, zicea tata, ne intind mana si ne ridica pentru a ne conduce pe drumul pe care ar trebui s-o luam si nu avem curajul s-o facem. De secole ne spun povestile lor si ne permit sa intram in lumile lor fantastice, cuiburi in care ne putem refugia, atunci cand se intuneca.” Frumos, nu?
„… am inteles ca singurele super puteri la dispozitia noastra, sarmane fiinte umane, sunt relatiile pe care reusim sa le construim, iubirile, prieteniile, sentimentele. Calitatea acestor relatii este cea care face diferenta intre cine e super si cine, poate, e un pic mai putin. Pentru ca in seara aceea blestemata am inteles ca sunt doar un adolescent care avusese de-a face, printr-o serie de imprejurari, cu ceva mai mare decat el.
Am inteles ca sunt un baiat ca toti ceilalti.
Asa cum era Giancarlo un baiat ca toti ceilalti.
Bunica imi spusese intr-o zi ca nu exista eroi pe lume, ci doar persoane care uneori fac un gest frumos, o actiune importanta, iar apoi devin din nou ca toti ceilalti.
Giancarlo nu a mai devenit niciodata unul ca toti ceilalti.„
Lacrimi in ochi…