Spuneam la un moment dat ca nu pot rezista cartilor pe coperta carora apar cuvintele „librarie” sau „biblioteca”; daca respectiva librarie/ biblioteca mai e si „pierduta”… Asa ca nu am avut nicio sansa in fata cartii lui Evie Woods – autoare necunoscuta mie pana atunci. Inteleg ca pe langa „Colectionarul de povesti”, aparuta si la noi, doamna a mai scris si despre „Misterioasa brutarie de pe Rue de Paris” – interesant…

Pe langa mister (se cauta un eventual al doilea roman al autoarei „La rascruce de vanturi”), povesti de dragoste, magie, violenta domestica, dezvoltare personala, cartea m-a dus din nou intr-un loc in care chiar nu mai voiam – celebrele institutii din Irlanda (si Anglia) in care familiile „virtuoase” se debarasau de eventualele membre de sex feminin care isi deranjasera tati/ frati/ soti. Declarate de cele mai multe ori ca avand probleme psihice, mii de astfel de fete si femei si-au trait sechestrate fara speranta zeci de ani din viata – iar astfel de lucruri se petreceau chiar acum mai putin de o suta de ani. „Nu parea sa conteze cat de talentata, inteligenta sau independenta era o femeie, tot era proprietatea unui barbat care putea sa faca ce voia cu ea.” As zice chiar ca inteligenta si inclinatia spre independenta erau tocmai cele care riscau sa te aduca mai degraba intr-un astfel de loc.

Revenind insa la lucruri mai luminoase, cartea are si o componenta fantasy foarte prezenta. Un anumit aspect fantastic m-a dus cu gandul la „Pisica si orasul” lui Nick Bradley – si aici ma refer la tatuaj; un altul – la cartierul general al Ordinului Phoenix din „Harry Potter si Ordinul Phoenix” – asta… pe mine; altii poate vor face alte conexiuni.

O biblioteca abandonata, „bantuita”, stramutata din Italia pe tarmurile Irlandei, si care nu li se arata decat celor meniti sa ii treaca pragul; o doamna in varsta (oare cat de in varsta?) care nu este ce pare a fi sau… nu este – punct. O carte despre sufletul si amintirile cladirilor.

„A fost odata ca niciodata, intr-un oras vechi, pe o strada veche, o casa foarte veche.”

Un magazin de curiozitati: „Asta era partea amuzanta la colectii. Nu stiai niciodata ce avea sa aiba valoare sau pentru cine. Oare eram cu totii programati sa ne placa anumite lucruri? O amintire din copilarie, ratacita in negura anilor, dar gravata in sufletele noastre? Pentru mine, cel mai incitant aspect era placerea de a gasi ceva de care nici nu stiam ca aveam nevoie.”

O librarie: „In vitrina straluceau tot felul de carti – un curcubeu de cotoare de piele, ilustratii pe lemn si titluri surprinzatoare. Sentimentul binecunoscut de entuziasm si curiozitate pe care il aveam mereu cand ma uitam in vitrina unei librarii mi-a trimis un fior pe sira spinarii. Nu cumpara nimic, m-am avertizat, in timp ce mi-am intins gatul, sa vad mai bine.”

Dar ce mi-a placut cel mai mult si mai mult din carte a fost atmosfera din subsolul casei din Ha’penny Lane. Magica, intima… ca in acele postari de pe net care iti vorbesc despre caldura casei tale, seri petrecute in compania unei carti care te-a prins… Sau ca in ilustratiile cartilor pentru copii ale lui Shirley Barber sau Jill Barklem.

Si un citat din Emily Dickinson: „Speranta e ceva cu pene

Ce-n suflete pluteste

Si canta fara vorbe

Canta si nu se mai opreste.”