Bruges – ciocolata si dantela veche

 

brugesBelgia a fost una dintre tarile despre care chiar nu aveam habar cum arata inainte de a ajunge acolo  – si a trecut o vreme pana sa am ocazia sa vizitez unul din orasele ei cele mai frumoase – Gand-ul (sau Ghent-ul, in varianta lui flamanda). Atunci cand persoana care ma insotea mi-a spus ca Bruges-ul imi va placea si mai mult, i-am spus hotarata ca n-are cum. Aveam sa ma conving chiar a doua zi ca are cum – si inca cum!

bruges1In nici un alt loc pe care l-am vizitat senzatia de salt inapoi in timp nu a fost mai coplesitoare; de altfel localnicii insisi au grija ca nimic sa nu tulbure aceasta senzatie: in oras sunt interzise panourile publicitare si reclamele luminoase, semafoarele de-abia daca exista, iar la un moment dat se lucra la indepartarea asfaltului de pe una dintre ultimele strazi asfaltate din centru, pentru a scoate la iveala caldaramul de dedesubt, pentru ca, vorba aceea, “altfel face calul cataclop pe piatra cubica decat pe asfalt”; orasul e strabatut in mod frecvent de trasuri – pe uscat si de barci – pe numeroasele canale.

bruges8Bruges-ul este si el unul din locurile carora declinul economic din urma cu cateva secole i-a asigurat perpetuarea farmecului si a atmosferei medievale – candva un foarte renumit centru mestesugaresc si comercial, epoca industrializarii pe de o parte si colmatarea pe de alta parte a canalului ce ii asigura legatura cu marea au pus capat perioadei de inflorire economica, astfel ca, in lipsa resurselor necesare proiectelor edilitare, orasul si-a pastrat intacta zestrea de cladiri vechi, inclusiv cateva case cu fatade de lemn – cele mai vechi din oras.bruges3

bruges0Orasul este si astazi celebru pentru dantela sa – inca s-ar putea sa mai vezi dantelarese lucrand in fata portilor sau pe malurile canalelor la dantela cu specific local, considerata mai valoroasa si decat cea de Bruxelles.

bruges4Mai numeroase decat magazinele care vand dantela sunt insa in Bruges cele care vand ciocolata – ciocolata belgiana fiind de altfel renumita ca si cea mai rafinata din lume – in Bruges din cinci magazine cel putin unul vinde dantela si cel putin doua – ciocolata; iar varietatea acesteia din urma este de asa natura incat doua magazine nu vand acelasi sortiment, iar in cadrul fiecarui magazin ai la dispozitie cateva zeci de tipuri de bomboane din care sa alegi; aici am intalnit pentru prima oara ciocolata decorata cu aur si respectiv ciocolata roz, de culoarea somonului. Leonidas si Neuhaus sunt doi dintre cei mai renumiti producatori belgieni de ciocolata, din fericire prezenti acum si in Bucuresti.

bruges9Pe langa ciocolata belgienii se bucura si de cel mai variat sortiment de bere – numarul marcilor de bere locala a depasit 400. Iar denumirile sunt prin ele insele un stimulent – cum sa nu fii curios sa gusti o bere care se numeste “Delirium Tremens” sau “Fructul Oprit”?

bruges10In afara turnurilor celor doua catedrale (“Saint Sauveur” si “Notre Dame/ Our Lady” – aceasta din urma adapostind una din putinele opera ale lui Michelangelo aflate in afara Italiei), cerul Bruges-ului este marcat de turnul emblematic al orasului – The Belfry – turnul breslelor, din care la anumite ore se aude sunetul clopotelor care in week-end-uri interpreteaza inclusiv medlodii mai moderne – am avut ocazia sa ascult pret de o ora un concert Beatles astfel executat, ce rasuna pe deasupra intregului oras.

bruges2Ceea ce nu trebuie in nici un caz ratat este plimbarea cu barca pe canalele Bruges-ului – atat pe timp de zi, cand traseul este mai lung, cat mai ales pe timp de noapte – una dintre cele mai romantice experiente din viata – si nici macar nu eram insotita. Lacul Minnewater, marginit de cladirea Beguinage-ului (o institutie cu aspect de manastire in care cruciatii isi lasau sotiile cand plecau catre Rasarit), cu lebedele plutind sub razele lunii si printre luminile colorate ale reflectoarelor, este o imagine care va ramane mereu cu mine.bruges6

Am afirmat de multe ori ca Bruges-ul este locul unde mi-as dori sa mor – pana cand o persoana cu mai mult simt practic m-a intrebat: “Da’ n-ar fi mai bine sa-ti doresti sa traiesti acolo?”

bruges7

2 comentarii la „Bruges – ciocolata si dantela veche”

  1. Toate aceste informa?ii le-am aflat la muzeul ciocolatei din Brugge. Tot aici este povestita ?i istoria nectarului zeilor maia?i ?i azteci , ciocolata amestecata cu chili ?i alte ingrediente piparate. Pentru a pleca la lupta razboinicii aveau nevoie de amestecuri intaritoare iu?i, nu dulcegarii. Boabele ce cacao erau foarte pre?ioase pentru amerindieni. Puteai cumpara un iepure cu 10 boabe, iar un sclav cu 100.

  2. De ce ar avea nevoie de panouri publicitare sau firme luminoase? Au natura , au arhitectura, au vitrine aranjate cu bun gust , ciocolata ” dantelata” … Trebuie sa ajung!

Comentariile sunt închise.