De ce l-am cauta pe Wyspianski? Si mai intai de toate cine e Wyspianski ca sa-l cautam? Eu nu am stiut pana nu am citit numarul care i-a fost dedicat, acum ani, de revista „Mari Pictori”. Pana atunci dorisem sa vizitez Cracovia doar pentru ca auzisem ca ar fi cel mai frumos oras polonez – dupa dezamagirea care fusese pentru mine Varsovia, prima capitala pe care am vizitat-o  care mi s-a parut mai urata decat ce avem noi (e drept ca am fost in Varsovia in martie, cand inca iti cad urechile de frig, iar oamenii au trista scuza  ca vechiul oras le-a fost sters de pe fata pamantului in al doilea razboi mondial, asa incat bruma de centru „vechi” pe care o au nu e deloc vechi, ci refacut cu mari eforturi si grija dupa razboi).

Sa revenim la Cracovia si mai ales la Wyspianski – ca sa nu va tin cu sufletul la gura, Wyspianski este Mucha al polonezilor – cel mai cunoscut artist Art Nouveau al lor. Iar eu, de cand vazusem fotografia unei schite a sa pentru Biserica Franciscana din Cracovia, tanjeam sa ma vad acolo.

Centrul vechi al Cracoviei este in primul rand cu adevarat vechi – chiar nu vad cum s-ar putea reconstrui vreodata asa ceva, mai ales dat fiind numarul nesfarsit de biserici vechi pe care le intalnesti la tot pasul; din fericire istoria a fost buna cu Cracovia si i-a lasat zestrea netulburata. Centrul deci are forma unui dreptunghi urias, avand in centru galeria Sukiennice (care mie imi aminteste foarte pe departe, nici eu n-as sti sa zic prea bine de ce, probabil din cauza pozitionarii intr-o piata foarte larga, de Palatul Dogilor din Venetia); si inconjurat de parcul Planty, o centura verde plantata pe locul fostelor fortificatii. O singura portiune a vechiului zid de aparare a fost lasata sa supravietuiasca, in partea dinspre Barbican si Poarta Florianska, de la capatul arterei cu acelasi nume, principala strada ce duce spre centrul vechi al Cracoviei. Iar la capatul opus al dreptunghiului, Castelul Wawel – pentru ca a existat o epoca in care Cracovia a fost capitala Poloniei.

Castelul se inalta in varful unei coline ce vegheaza Vistula;  primul loc pe care l-am vizitat a fost catedrala, cu mormintele si monumentele dedicate eroilor natiei poloneze; la finalul vizitei eram deja la curent cu realizarile celei mai vestite dinastii a lor, cea a Jagiellonilor, cu alianta istorica dintre polonezi si lituanieni si mai ales impresionata de povestea primei sotii a celui mai vestit Jagiello, Jadwiga, astazi sanctificata. Urmatorul pas ar fi trebuit sa-l constituie vizitarea Castelului insusi – pana sa ajungem la el insa un indicator ne-a condus catre Donjonul Dragonului – vazusem ca dragonul apare frecvent in simbolistica Cracoviei, asa incat am patruns in donjon. Dupa  un coboras spiralat printr-o atmosfera ca de pestera, am ajuns la baza fortificatiilor – unde intr-adevar ne astepta statuia unui dragon – cam uratica ea, neasteptat de moderna, in fine… Partea proasta – castelul ramasese sus; iar la intrebarea „mai urcam o data la castel?” familia mea (si recunosc ca si eu in gand), dupa o dimineata de vizitat orasul, cu picioarele betege, cu rezerva de plasturi consumata – pentru ca in Cracovia chiar e de vizitat, cu soarele incingandu-ne capetele, in fine, familia, oripilata numai la gandul de a-si lua iar picioarele la spinare in susul colinei, a strigat in cor „Nooo!!” – asa ca despre Castel… alta data. Pot sa va spun doar ca are niste gradini cu adevarat frumoase.

Dar ne tot indepartam de Wyspianski – plecati de dimineata de la hotel, dupa o scurta vizita in Biserica Dominicana (daca ajungeti acolo sa nu ratati stranele principale, decorate cu cantareti , astfel lucrate incat doua strane nu sunt la fel) ne-am indreptat hotarati spre mult visata Biserica Franciscana. Aveam sa aflu mai tarziu din ghiduri ca nu toate vitraliile incredibil de frumoase ii apartin lui Wyspianski si nici macar toate picturile murale cu motive vegetale, dar ideea de baza si cele mai multe dintre picturi, ca si cele mai impresionante vitralii, da. Biserica Franciscana din Cracovia este singura pe care am vazut-o ai carei pereti nu sunt  acoperiti cu scene religioase, ci cu nenumarate flori in stil Art Nouveau – cicoare, papadii, floarea-soarelui, nemtisori, trandafiri…, ca un omagiu adus iubitorului de natura care a fost Sfantul Francisc. Iar alaturi de acestea,  vitraliile, in special cele din spatele altarului, care s-a dorit sa reprezinte cele patru elemente ale naturii; Wyspianski a reusit sa creeze doar vitraliile avand ca tematica focul si respectiv apa – fara nicio exagerare, vitraliile cu irisi si nuferi simbolizand apa mie mi-au adus lacrimi in ochi; as fi putut sta ore doar privindu-le, fericita la simplul gand ca ele exista. Foarte impresionant este si vitraliul plin de forta al Genezei, din capatul opus al bisericii, deasupra intrarii, care-i apartine tot lui Wyspianksi – probabil cea mai celebra opera a sa.

L-am reintalnit pe Wyspianski si intr-o „filiala” locala a Muzeului National de Arta, cunoscuta ca si „casa Wyspianski”, ce adaposteste colectia unui Mecena local, Felix Jasienski, ce a donat statului polonez comorile stranse, inclusiv cateva din cele mai celebre picturi ale lui Wyspianski. Colectia chiar merita o vizita, inclusiv casa insasi, si ea din epoca. Am inteles ca vitralii ale lui Wyspianski se mai afla inclusiv in Catedrala orasului, Sfanta Maria, dar recunosc cu parere de rau si rusine ca la finalul zilei petrecute in Cracovia eram atat de rupti de oboseala si atat de chinuit ne taram spre hotel, incat, desi intrati in Catedrala, acele vitralii eu nu le-am identificat – altceva lasat pe, sper, data viitoare – pentru ca in Cracovia chiar ai ce vedea – si sigur o zi de petrecut acolo a fost prea putin.

Hotelul in care am stat il recomand din tot sufletul – chiar in coltul dinspre Poarta Florianska al centrului vechi, cu o cladire si un stil de la 1800, totul „ca pe vremuri” – noi sigur tot acolo am sta daca am reveni – la Hotel Europejski.

De mancat – oportunitatile sunt infinite – piata centrala gazduieste zeci de terase  – practic nu cred sa fie vreo cladire din piata sa nu aiba o terasa in fata, de unde poti admira trecerea calestilor albe cu caii  lor maiestuosi cu panase colorate.

Iar in materie de cumparaturi – specificul locului, ca si in Varsovia, il constituie bijuteriile si micile obiecte decorative din chihlimbar – de mai multe culori, de la cel laptos si opac pana la cel aproape grena, cu sau fara insecte prinse de milenii in apele sale – chihlimbarul fiind probabil singurul loc in care aparitia unei muste este binevenita, dat fiind ca prezenta unui astfel de „musafir” creste de cateva ori pretul oricarei bucatele de ambra.