APEIROGON – COLUM McCANN

O carte geniala, de nota 11. O carte despre manipularea de veacuri a popoarelor, despre „uzul si abuzul de istorie si memorie”.

„Motivul pentru care unui soim i se acopera capul este exact acela pentru care nu i se acopera unui soimar: pasarile vad atat de bine, incat ar fi neindoielnic distrase de alte prazi, aflate mult mai departe.
Soimarul acopera capul pasarii si asteapta. Vrea ca soimul sa vada doar ce vede si el.”

Citatul de mai sus vine sa lamureasca de ce atatea pasari in acest roman inspirat de fapte reale, care reuseste sa fie si crud si poetic.

Dupa ce am citit „Apeirogon” am inteles brusc altfel acel banc cu romanul pornit dintr-o data sa-si ucida prietenul de o viata, ungur, „pentru ca voi l-ati omorat pe Mihai Viteazul”. Si nu mi-a mai venit sa rad. Deloc.

Cartea, repet, geniala, scrisa de un irlandez (nu stiusem ca in Irlanda cauza palestiniana a fost atat de populara), este una dintre cele care reuseste sa-ti deschida ochii si mintea. Si cel mai bine, zic, este sa o las sa „vorbeasca” singura:

„Nu se va termina pana ce nu stam de vorba”

„Incepea sa-si dea seama ca singurul lucru pe care-l aveau in comun era ca ambele parti, candva, voisera sa ucida oameni pe care nu-i cunosteau.

Cand a formulat asta cu glas tare, printre cei de la masa a trecut o unda de incuviintare. Inclinari lente din cap, o sporire a relaxarii. I-a cuprins un fior colectiv. Sotia mea Salwa, fiica mea Abir, fiul meu Muhammad. Apoi, de peste masa: fiica mea Rachel, bunicul meu Chaim, unchiul meu Josef.

Era o idee atat de simpla, incat l-a facut pe Bassam sa se intrebe cum de o ignorase atata vreme: aveau si ei familii, patanii, umbre.”

„In vara lui 1932, ca parte dintr-un schimb epistolar intre cativa ilustri intelectuali, Albert Einstein i-a scris lui Sigmund Freud.

Einstein a laudat generoasa implicare a austriacului in eliberarea interna si externa a omului de malignitatea razboiului. Eliberarea aceasta era speranta profunda a tuturor liderilor spirituali si morali de la Hristos la Goethe si Kant, recunoscuti universal drept lideri care au existat mai presus de epoca si de tara lor. Si totusi, intreba Einstein, nu e semnificativ faptul ca tocmai aceste persoane fusesera in principiu ineficiente in dorinta lor de a schimba felul de a fi al omenirii? Ca, atatia ani, nu izbutisera sa stavileasca barbaria? Ca tiparele violentei nu putusera fi atenuate nici de pedoariile cele mai pline de miez?

Intrebarea esentiala pe care voia sa i-o puna lui Freud era urmatoarea: este cu putinta calauzirea dezvoltarii psihologice a umanitatii in asa fel incat sa o faca rezistenta la psihozele urii si distrugerii, mantuind civilizatia de amenintarea mereu prezenta a razboiului?

Chair daca raspunsul fusese afirmativ, Rami stia ca asta, cel mai probabil, n-o sa se intample niciodata.”

„Ramificatiile. Repercusiunile. Vorba putea sa umble. Puteau ajunge sa fie socotiti colaborationisti, acuzati de normalizare.”

„… Uzul si abuzul de istorie si memorie […] Voia sa vorbeasca despre folosirea trecutului ca justificare pentru prezent. Despre spirala istoriei, cu fiecare moment inlantuit de urmatorul moment. Despre locul in care trecutul se intersecteaza cu viitorul.”

„Amintire. Trauma. Rima istoriei si opresiunii. Schimbarile generationale. Vietile otravite cu ingustime. Ce putea insemna sa intelegi istoria altcuiva.

Isi daduse seama de la inceput ca oamenii se temeau de dusmani din cauza ca ii ingrozea posibilitatea ca vietile sa li se dilueze, le era frica sa nu se piarda in hatisul cunoasterii celuilalt.”

„Rumi, poetul persan: Ieri am fost destept, prin urmare, am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt intelept, asa ca am inceput sa ma schimb pe mine.”

„Libertatea incepe intre urechi.”

„… candva, in tinerete, se visase parte a unui mozaic vast, Evreu Crestin Musulman Ateu Altceva Budist, n-avea a face numele, o tara care sa fie complicata, nuantata, democratica, vizionara […] unde ideea insasi de patriotism sa nu se aplice neaparat unei tari sau natiuni, ci unui fel de a exista care sa poata fi numit pe drept uman, desi era gata sa recunoasca, data fiind istoria in general si mai ales cea a statului Israel, ca dorinta insasi aproape devenise ridicola, si totusi singura cale de a lupta cu absurdul era sa ridice vocea contra lui cu speranta desarta ca cineva ar putea-o auzi, mai ales in institutiile de educatie, unde mintile erau inca maleabile si otrava nu patrunsese sau nu patrunsese inca, in constiinte.”

„Soldatul care mi-a omorat sora era victima unei industrii a fricii. Conducatorii nostri ridica glasul ingamfati, cerand moarte si razbunare. Megafoanele sunt cocotate peste maldare de amnezie si negare. Dar va cerem sa scoateti armele din visele noastre. Ne-am saturat, gata, destul, de ajuns. Numele noastre au fost transformate in blesteme. Singura razbunare e sa facem pace. „

„Sarbatoreste fiecare Zi a Amintirii, le-a zis, dar a ajuns, de-a lungul anilor, sa fie atent la manipularile acelor ocazii, la nostalgie, la industria din jurul ei. Doliul. Frica. Felul in care trecutul modeleaza acum prezentul. Sa fii neputincios contra lui.”

„Cand mergi pe sarma […] te uiti departe in fata. Nu la picioarele tale.”