Atunci cand scriam prima oara despre Rothenburg ob der Tauber, acum peste opt ani, incheiasem cu speranta ca intr-o zi voi putea sa ajung pe strazile sale pietruite si in perioada sarbatorilor de iarna, pentru ca, asa cum ni se spusese de catre cineva din partea locului, decembrie este luna in care totul devine aici de poveste.
Vreme de opt ani am visat deci. Dar daca pandemia m-a invatat ceva a fost ca, daca ai astfel de dorinte, e bine sa nu amani prea mult pentru ca… nu se stie. Asa ca anul acesta am hotarat sa tai de pe wishlist destinatia Rotheburg la ceas de iarna si sa transform in sfarsit visul in realitate.
Dupa sase trenuri schimbate (pentru ca am dorit sa mai ajungem o data si in targul de Craciun din Nuremberg, daca tot eram „prin zona”; altfel drumul „direct” de la Munchen, unde am aterizat, ar fi presupus calatoria cu „doar” trei trenuri), am ajuns in fapt de seara in Rothenburg. Si am intrat practic topaind de incantare in atmosfera sa de basm medieval luminata de stralucirea stelutelor de Craciun.
Orasul ar fi magic chiar si fara flori din primavara pana in toamna, chiar si fara lumina Craciunului (care aici arde de fapt tot anul): unul dintre cele mai mari 20 de orase ale Sfantului Imperiu Roman, unul dintre cele doar trei orase medievale fortificate ramase in picioare in Bavaria, pentru Rothenburg totul s-a oprit in urma cu aproape patru secole – cucerirea in 1631 a orasului protestant de catre armata oponentilor sai catolici a lasat urbea complet saracita si aproape depopulata, dupa care ciuma din 1634 a venit si a definitivat totul. Si pentru Rothenburg istoria a stat in loc.
Asa ca astazi ne putem bucura ochii si sufletul intre zidurile cu multe porti si turnuri ale unui oras de secol XVII netulburat de progres, de modernitate, de trecerea timpului. Totul s-a pastrat neatins (daca nu punem la socoteala bombardamentele americane din 1945, care au afectat din fericire doar o parte a orasului, si aceea reconstruita). Te scufunzi in trecut, iti plimbi ochii increduli si fermecati in lungul strazilor, pe fatadele caselor de secol XIII si chiar XII – tot locul acesta este un miracol.
Iar peste toata aceasta magie a trecutului, imaginati-va suprapusa si magia continua a celui mai stralucitor anotimp – pe zidurile centenare, sub vechile porti si firme de alama, verdele bradutilor de Craciun, rosul globuletelor, stralucirea luminitelor… Care luminite, in lumina mohorata de decembrie, parca aceeasi de la orele diminetii pana la caderea intunericului, stralucesc inca si mai imbietor. Iar seara aceleasi luminite fac ca totul sa para mai intim, mai cald.
Vreme de trei zile am locuit practic intr-o felicitare stralucitoare de Craciun.
De ce spuneam ca aici este mereu Craciunul? Pentru ca… asa e. Magazinele cu decoratiuni de Craciun Kaethe Wohlfahrt, deschise tot anul, despre care scriam acum opt ani si pe care le-am mai intalnit de atunci si in Alsacia si in Bruges, magazine in numar de trei la data primei vizite in Rothenburg, ajunsesera acum in numar de sapte, cucerind practic oraselul medieval. Niciuna din strazile centrale din Rotehnburg nu este lipsita de un astfel de magazin, cel mai mare dintre ele, aflat practic peste drum de Primarie, pe cea mai larga strada din oras, Hernngasse, gazduind si un muzeu al Craciunului. De la globulete de sticla la decoratiuni cu margele, din carton, din portelan, la felicitari, calendare, chiar la suporturi vechi pentru brazi, Krampus, spargatori de nuci si piramide de lemn specifice zonei, muzeul te poarta prin istoria acestei sarbatori, o calatorie amanuntita, bine documentata, prin salile atat de numeroase incat ma intreb si acum, unde, adaugand si salile magazinului imens de decoratiuni si „satul” subteran de Craciun plus un mini orasel al jucariilor de plus, zic din nou: unde or fi incaput toate astea, subsolul cator cladiri va fi fost ocupat, de ce autorizatii de construire si cate lucrari o fi fost nevoie pentru a crea acest spatiu chiar in inima vechiului oras istoric…
Kaethe Wolfhart pare sa aiba acum aproape un monopol asupra comertului cu jucarii si decoratiuni de Craciun, ocupand pe fiecare strada una dintre cele mai frumoase cladiri vechi. Abundenta de braduti de Craciun si luminite din oras i se datoreaza in mare masura.
Pe langa toata aceasta stralucire ce a cuprins strazile, piata de Craciun propriu-zisa, din dreptul Primariei – singura din Germania care nu se numeste Christkindlmarkt (de la copilul care pentru protestanti aduce daruri, in opozitie cu Sfantul Nikolaus al catolicilor), ci Reiterlesmarkt – cel care aduce in Rothenburg darurile fiind un calaret dintr-o traditie locala; piata de Craciun zic este relativ modesta – cateva standuri cu carnati, prajituri si vin fiert si… cam atat. Vinul fiert – super bun, cu rom; mancarea – nu stiu cum, mirosul te lua de nas si te facea sa salivezi, dar fie nu am nimerit noi exact ce anume mirosea asa imbietor, fie… nu stiu.
Intre Biserica Sfantul Iosif – uriasa, impresionanta, aflata pe drumul pelerinilor catre Santiago de Compostela si respectiv hotelul Reichs-Kuechenmeister (aflat intr-o cladire de secol XII care pare sa-l fi gazduit la un moment dat chiar pe Carol Quintul), veti gasi in aceasta perioada un carusel frumos iluminat si standuri cu, printre altele, castane coapte si vin fiert.
Cateva zile petrecute in Rotheburg au fost suficiente pentru a pleca de acolo cu senzatia ca, desi nu ajunsesem nici macar la jumatatea lunii decembrie, sarbatorisem deja Craciunul.
Este minunat ca un astfel de loc pur-si-simplu exista. Un loc magic. De poveste. Un loc fermecat. Un vis pe care sunt recunoscatoare ca am ajuns sa il traiesc.
