Turnurile din Rothenburg sunt cele care creeaza in primul rand imaginea locului. Din ce am citit ar fi cu totul 42; nu am stat sa le numar. Nu stiu daca toate au nume; unele dintre ele sigur au. In primul rand cele aflate langa/ deasupra cate unei porti; care si ele cica ar fi doar sase; mie mi s-au parut mai multe.

Stand acum si sortand fotografii cu turnuri si porti, desi nu am fotografiat decat cateva, tot am reusit sa ma incurc in ele. In special Burgturm, cel mai inalt dintre ele, mi-a dat bataie de cap, pentru ca nu arata la fel vazut din interiorul orasului, respectiv din exterior. La interior are un ceas, la exterior – nu.

Orasul este in asa fel pozitionat incat poti vedea parti din exteriorul sau tu fiind inca in interior, pe „maluri” diferite ale povarnisului peste care se inalta orasul. Vazuta atat la lumina zilei cat si dupa caderea intunericului, orasul fiind puternic iluminat, privelistea este captivanta. Simti cum plonjezi efectiv inapoi in timp.

Turnul cel mai vechi si unul dintre cele mai fotografiate, dat fiind in special aspectul nostalgic al cladirilor de la poalele sale, este turnul incununat cu un cuib de barza Markusturm; hotelul aflat langa, Romantik Hotel, este unul dintre cele mai cautate, la fel si restaurantul hotelului – hotelul si restaurantul sunt detinute de patru generatii de aceeasi familie – ceea ce se vede: cea mai atenta, calda si prietenoasa servire de care am avut parte in oras.

Fantana de langa hotel, am vazut in fotografii, arata fabulos in preajma Pastelui, cand este acoperita cu sute de oua colorate.

Imaginea care apare cel mai des atunci cand dai cautare dupa Rothenburg – si prima pe care eu insami am vazut-o cu orasul, cea care m-a convins sa-mi tarasc familia acolo, este cea a micului spatiu denumit Ploenlein. Este singurul loc in care poti suprinde simultan in aceeasi fotografie, de aproape, doua turnuri: Siebersturm si Kobelzeller Turm.

Se zice ca acea casuta galbena de langa fantana, avand in aceasta perioada un bradut in fata, l-ar fi inspirat pe Disney pentru casa lui Pinocchio – o sa ma uit atent cand mai vad filmul. Zona este considerata cea mai reprezentativa pentru ideea de oras medieval in stil german. Cum o fi sa locuiesti in casuta aceea? Pentru ca sigur sta cineva acolo, am vazut lumini.

La poalele Brauturm, o alta casa veche, plina de farmec – oare am vazut ceva lipsit de farmec pe aici?

Inca o casa de poveste,  Gerlachschmiede pe limba locului, o veche potcovarie in functiune pana in anii ’60 (am vazut chiar parcata alaturi o trasura sau ce mai ramasese din ea), se afla in apropierea Roederturm, cunoscut si ca Galgenturm – unul din turnurile cele mai inalte. Casuta, care pare sa fi tasnit dintr-o poveste a fratilor Grimm, este insa varianta reconstruita cu mare grija in anii ’50; originalul fusese din pacate distrus intr-un bombardament in 1945. Iarasi: cum o fi sa locuiesti aici? Pentru cineva asta reprezinta viata de zi cu zi.

Roederturm este singurul turn de aparare care poate fi vizitat.

Nu toate portile orasului sunt incununate insa de un turn; una dintre porti este vegheata de biserica Sfantului Wolfgang (sau Biserica Pastorilor).

Alaturi – Klingenturm; utilizat si ca turn de apa pana la un punct.

Turnuri, cum spuneam, sunt multe; si clar la un moment dat incepi sa le incurci.

In plus fata de turnurile portilor, panorama orasului este marcata si de turnurile bisericilor, in special turlele duble ale Bisericii Sf. Iosif, a carei silueta este imposibil de trecut cu vederea.

La care se adauga turnul Primariei, cel de al doilea turn din oras in care se poate urca, pe langa Roederturm.

Nu am urcat in turnuri, dar pot sa va recomand o experienta care s-a dovedit savuroasa: turul vechiului oras organizat la timp de noapte de catre un „paznic de noapte” ca pe timpuri, dotat cu halebarda, felinar si corn din care chiar a suflat la un moment dat – vecinii probabil sunt deja obisnuiti. Turul a pornit de pe treptele Primariei, pe strada cea mai lata a orasului, Herrngasse, prin Burgtor, unde ghidul ne-a aratat poarta „urechea acului” prin care de-abia se putea, contra unei taxe inteleg destul de piparate, strecura cate un intarziat dupa caderea serii si baricadarea orasului – fiind prea periculos sa fie deschisa pe timp de noapte poarta mare.

Am avut noroc de un ghid atat de carismatic si mucalit incat daca ar fi sa revin vreodata in Rothenburg, acest tur ar fi unul dintre primele lucruri pe care le-as face din nou. Imaginea in sine a unui personaj medieval fluturandu-si in intuneric mantia pe zidurile orasului, urmat de o haita de cateva zeci de persoane tinandu-se laie dupa el pe strazile pietruite, prin locuri pe unde singura cu siguranta nu m-as fi varat la ora aceea… o experienta memorabila.

Concluzia celor povestite insa de ghid: luand in calcul toate pericolele acelor vremuri in care o singura infectie iti punea cel mai probabil capat zilelor, cu precaritatea vietii de zi cu zi, mizeria din orasele lipsite de canalizare si implicitele epidemii, in special cele de ciuma, luptele (doar nu degeaba orasul si-a construit un sistem de aparare aproape invincibil), lipsa de valoare a vietii omenesti – ei bine, cu toata nostalgia cu care noi privim acum inapoi, purtati de atmosfera de poveste… ca sa-l citez pe ghidul atat de spiritual: „there were no good old times…” – vremurile bune de altadata nu au existat niciodata.

Caci de fapt toate aceste turnuri pe care le privim acum ca fiind nostalgice, misterioase, frumoase… ce anume sunt decat expresii ale fricii? Frica de atacatori, de pradatori, frica de incendii…

Si totusi… hai sa alegem din imaginea secolelor trecute doar ceea ce mintii noastre ii place sa brodeze pe fundalul acestui oras medieval adus ca prin miracol sub ochii nostri. Pentru ca da, acest oras a supravietuit printr-un miracol. Dar despre asta…