Ramasesem datoare de pe la Craciun (intre timp a trecut si Pastele) sa vorbesc despre salvarea miraculoasa a orasului, in aprilie 1945. Pe langa magia orasului in sine, faptul ca el inca mai exista a reprezentat, in sine, un miracol.
Povestea am auzit-o pentru prima oara de la ghidul nostru „paznic de noapte”: data de 17 aprilie 1945 ar fi putut foarte bine fi ultima in care orasul se mai ridica pe fata pamantului – pe de o parte armata americana primise ordin sa-l cucereasca, pe de alta parte Hitler ordonase tuturor oraselor germane sa reziste pana la capat si sa nu capituleze. Orasul fusese deja bombardat pe calea aerului in data de 31 martie, peste 300 de case fiind distruse – circa o treime din cladirile din oras.
Ceea ce a salvat orasul de a fi in acea zi tinta artileriei americane a fost chiar faima sa – faima istoriei si frumusetii sale, ajunsa pana in America, unde subsecretarul de stat al armatei John J. Mc Cloy (devenit ulterior cetatean de onoare al orasului), desi nu fusese niciodata in Rothenburg, auzise despre el – conform ghidului nostru, de la mama sa.
McCloy a dat ordinul ca orasul sa nu fie bombardat. Rothenburg a primit o sansa – aceea de a fi salvat, cu pretul capitularii; in caz contrar ar fi fost ras de pe fata pamantului; trei ore a avut la dispozitie comandantul german responsabil – trei ore care au schimbat istoria. Spre norocul Rothenburgului si al nostru, care putem astfel sa il admiram astazi, comandantul respectiv, el insusi probabil sub farmecul orasului, a ales sa ignore ordinul lui Hitler si a predat Rothenburg trupelor americane, salvandu-l de la distrugere.
Ghidul a omis insa sa mentioneze un aspect important, pe care l-am descoperit facand ulterior sapaturi pe net: orasul reprezentase anterior „perla coroanei” regimului nazist, „cireasa de pe tort” sau cum vreti sa ii zicem – numit „cel mai german dintre orasele germane”, farmecul sau nu scapase nici conducerii din anii ’30 a Germaniei, care facuse din imaginea orasului un instrument de propaganda national socialista. Cetateni din intreaga Germanie erau adusi sa viziteze Rothenburg, vazut ca un exemplu de comunitate nazista ideala – mai ales dupa ce in 1938 intreaga populatie evreiasca fusese expulzata din oras. Nu e greu de inteles de ce ghidul a ales sa „treaca cu vederea” aceste aspecte, ca, na… numai bine nu dadeau.
Deci – orasul care a reusit sa farmece ambele tabere, izbutind sa-si castige astfel, in final, salvarea. Pentru ca tuturor ne plac imaginile de poveste, istoriile vechi, misterul pe care-l respira tot ceea ce are radacini adanci in trecut.
Imaginile din aceasta postare le-am ales pentru ca, asa cum mai scriam candva despre Rothenburg, ceea ce da culoare orasului si contribuie la atmosfera de poveste este si prezenta a numeroase firme metalice „pe stil vechi”. Vechi ca atare nu sunt – in peregrinarile mele prin oras, luand strada cu strada zona centrala a orasului, am dat si peste atelierul care produce asa ceva – daca nu or fi cumva mai multe.
Genul acesta de firme il intalnisem si in Alsacia. O mica diferenta ar fi: impresia mea este ca in timp ce alsacienii nu prea lasa la iveala metalul propriu-zis, preferand sa-l acopere aproape integral cu vopseluri colorate, locuitorilor din Rothenburg le plac si accentele aurii ale firmelor.
Altfel, despre firme ce sa spun? Ca exista si sunt, nu? frumoase. Care mai stralucitoare, care mai vechi, devenind astfel chiar mai credibile purtand patina vremii – ca mai totul in acest oras miraculos.
