O carte care vine insotita de multe elogii, pe care am crezut-o initial pentru adolescenti, dar sincer nu stiu cati adolescenti ar face fata suvoiului de trimiteri la zeci de scrieri SF si fantasy publicate pana in 1979 – anul in care se desfasoara actiunea cartii. „Stapanul inelelelor”, „Narnia”, „Dune” si „Fundatia” am mai citit si noi, dar eroina de 15 ani a cartii pare ca nu poate respira fara a da gata cateva astfel de carti pe saptamana.

Cumva m-am regasit in adolescenta traind mai mult in lumea cartilor, pentru care restul oamenilor sunt „ceilalti”. M-a facut sa cred ca autoarea (care scrie la randul sau carti SF si fantasy) a vrut sa-i ofere adolescentei care fusese sansa unei vieti pline la propriu de magie, asa cum probabil si-o visa in 1979 – anul in care insasi Jo Walton avea 15 ani.

Pentru mine cartea este nu atat despre magie cat despre magia lecturii si dorinta de a-ti gasi prieteni la fel de pasionati de lumea cartilor. „Este asa de placut sa stai alaturi de oameni care au citit aceleasi lucruri ca tine si care gandesc la fel.”

„Aveam carti, carti noi, si pot suporta orice atata timp cat am carti.”

„Ca iertare a soarelui lumina si voios al pasarilor cant, esti mai aproape de inima Domnului intr-o gradina decat in orice alt loc de pe Pamant.”

„Daca iubesti suficient de mult cartile, te vor iubi si ele, la randul lor.”