„UN BASM” – STEPHEN KING

Nu am citit multe carti ale autorului; cartile de groaza au darul de a-ti face o vizita in amintire exact cand nu ti-ai dori asta. Cand esti singur, e noapte, etc… Dar da, am citit cateva.

„Un basm” este insa exact ceea ce scrie ca ar fi – un basm, fara prea multe elemente horror, de fapt mai deloc. Autorul croseteaza cu „fire” imprumutate din „Jack si vrejul de fasole”, „Vrajitorul din Oz”… Iar in timp ce face asta pomeneste de tot felul de alte povestiri, ceea ce mi-a amintit de „Printre ceilalti” a lui Jo Walton – care aduce si ea in discutie zeci de tiluri – din domeniul fantasy insa.

Ambii autori par ca au dorit sa isi ofere ocazia de a-si recrea adolescenta – in pielea unor eroi inspirati din lecturile acelei varste. Ceea ce unii actori ajunsi prouducatori (Tom Cruise, Millie Bobby Brown) isi ofera prin intermediul filmelor pe care le produc, in care ei sunt eroii principali (avand si libertatea de a-si alege nu doar aventurile prin care trec ci si niste parteneri de aventura dupa gustul lor), fac Jo Walton si Stephen King in aceste doua carti.

Un mare „thumbs up” pentru catelusa Radar din „Un basm” – soarta ei a fost cea care m-a tinut mai mult cu sufletul la gura.

Altfel, cartea lui Stephen King iti da si prilejul de a reflecta asupra urmarilor dezastruoase ale bullying-ului, asupra impactului relelor tratamente asupra sufletelor victimelor lor – care devin, la randul lor, justificat in proprii ochi, agresori.

„Cred ca in toti oamenii exista un put intunecat, un put care nu seaca niciodata. Dar bei din el pe riscul tau. Pentru ca apa lui te otraveste.”

„… ma gandeam doar la ale mele – la fel cum facusera toti aceia care trecusera pe langa Elsa si nu-i auzisera cantecele, pentru ca erau prea ocupati sa se gandeasca la ale lor. Chiar si in lumea mea, acesta este un adevar valabil despre cantece (si despre multe povesti). Iti transmit gandurile lor si tu le percepti doar daca asculti cu atentie.”

„Lumea noastra si toate celelalte. Pentru ca sunt sigur ca sunt si alte lumi, poate la fel de multe cate stele sunt pe cer. Le simtim. Vin la noi prin toate basmele de demult.”