„… artistul nu e un mestesugar, ci un creator care se serveste de ratiune, cultura si imaginatie pentru a realiza o opera al carei merit este atat ideea, cat si executia.”
„Cea mai importanta in opera pictorului e crearea unei povesti.” Andre Rouveyre
Din seria de biografii romantate de la Polirom o citisem doar pe a Mariei Tanase, pentru ca… Simona Antonescu.
Biografia romantata a lui Pallady am achizitionat-o din libraria mea preferata din Sibiu, libraria Humanitas (ramasa din pacate fara concurenta acum, pentru ca libaria Habitus din Piata Mica nu a suprevietuit pandemiei) cu intentia de a participa la un club de carte pe tema cartii respective. La club nu am mai ajuns, am citit insa cartea pe care, multumita traficului „intens” de pe Valea Oltului, o incepusem deja din masina – si ma socase mai intai de toate ghinionul pe care il poate avea un om, „teapa” pe care si-a luat-o Pallady din partea istoriei: locuind de ani in Paris, unde isi avea rostul, Pallady s-a intors in aprilie 1940 la Bucuresti, pentru, credea el, o scurta perioada – nu avea sa mai revada niciodata Parisul, cucerit de nemti la mai putin de doua luni dupa; iar ce s-a intamplat in Romania la final de razboi este, iarasi, istorie.
Te-ai intreba ce il mana pe un barbat de 69 de ani, in vremurile acelea, sa plece la Bucuresti; doar citind cartea am aflat ca, desi creand aproape exclusiv in Franta, Pallady nu a avut la Paris succesul necesar – vindea aproape numai in Bucuresti; de aici nevoia de a organiza la anumite intervale expozitii in Romania.
Povestea te poarta domol, pornind cu istorii ale marilor familii boieresti din Moldova sfarsitului de secol XIX – Ghica, Cantacuzino; recunosc ca nu ma asteptam la niste destine atat de pasionale ca acelea care apar in carte; ai fi tentat sa gandesti ca o societate in asemenea masura traditionalista, tinand la aparente, reduce incidenta „accidentelor” si impune trasee mult mai putin zbuciumate; dar nu.
In carte apar, cu frecventa surprinzatoare pentru destinul omului de rand, nume sonore ale culturii romanesti si europene: Arghezi, Blaga, Tonitza, Cella Delavrancea, Profira Sadoveanu, Zambaccian, Matisse.
Eu nu am fost niciodata fan Pallady si nici cartea aceasta nu m-a transformat intr-unul, dar mi-a deschis apetitul pentru celelalte carti din serie (biografia lui Luchian este in capul listei scurte) si mai ales pentru scrierile Ancai Vieru. M-a vrajit atmosfera domoala a cartii, m-a impresionat efortul de documentare al scriitoarei. Si, da, si personalitatea clar aparte a pictorului, pe care am descoperit-o aici: „Vita de boier, aristocrat, cu replici taioase.”