Dupa „Viata este mai dreapta decat moartea” a lui Narine Abgarian, „Maniunea”, colectia de povestiri autobiografice cu care s-a lansat autoarea, vine sa descreteasca frunti si sa dea o oarecare usurinta sufletului cititorului.

Maniunea/ Manea/ Manka (in fapt Maria) este prietena din preadolescenta a autoarei si, impreuna cu monumentala sa bunica Ba/ Roza Iosifova, te va amuza si soca pe parcursul celor 27 de povestiri ce reinvie fragmente din viata unui orasel obscur din Armenia sovietica a inceputului anilor ’80. De ce spun „soca”? Pentru ca pe langa Ba (in privinta careia autoarea sper ca a folosit procedeul care la orele de limba romana ne-a fost predat sub numele de hiperbola), originalitatea nazbatiilor personajelor copii din carte (veti face cunostinta si cu cele trei surori mai mici ale autoarei, plus alte colege si vecine) nu este egalata decat de onestitatea cu care Narine Abgarian abordeaza subiecte mai mult sau mai putin jenante ca paduchii, de unde vin copiii etc; insasi maniera in care debuteaza prietenia Narkai cu Manka este una… sa zicem surprinzatoare.

O carte care va va face sa zambiti, sa radeti, care, deci, va va binedispune. Eu una, dupa cantitatea si mai ales calitatea nazbatiilor copiilor din familia autoarei, sunt profund surprinsa ca parintii acesteia s-au incumetat si la al cincilea copil…

„Orice s-ar spune, copilaria noastra s-a desfasurat in vremuri minunate; de aceea, in singurul magazin universal din oraselul nostru, la raionul de palarii, intr-o zi torida de iunie, nu se gaseau decat caciuli de mohair de dimensiuni uriase si una bucata palarie de fetru barbateasca„.

Cartea mi-a rascolit amintiri din vremurile propriei adolescente: cu cozile in spate la Alimentara, plimbarile cu sacosa goala pe la magazine la fel de goale pentru a afla „ce se da” (intr-o anumita ocazie am aflat ca singurul lucru care „se dadea” in mijlocul unei aglomerari din piata erau niste perechi de pumni), aprecierea de care se bucurau rarele marfuri de import – tot din blocul socialist, dar de import – si, mai ales, cele „refuzate la export”. Si fascinatia cu care rasfoiam la croitorie, atunci cand o insoteam pe mama la probe, sectiunea cu jucarii si lucruri pentru copii din cataloagele Quelle si Neckermann – aduse „pe sub mana” si folosite pe post de cataloage de moda de intreaga populatie feminina din cartier.

„… Marinka a venit la noi plangand in hohote si s-a oferit sa ne dea batul si ambalajul bomboanei cehe in schimbul altei ciocolate. Apoi am desprins eticheta aurita de pe ambalaj si aproape ca era sa ne schilodim una pe alta, pentru ca fiecare dorea sa o aiba. Karinka a avut castig de cauza, bineinteles, si timp de sase luni a purtat eticheta „Made in Czechoslovakia” lipita pe ghiozdanul ei.”

Orasul natal al autoarei, Berd, este prezent si in aceasta carte. „In principiu, dupa mirosul care plutea deasupra orasului, se putea spune cu usurinta ce anotimp este in Berd. Primavara mirosea a masa pascala – verdeturi tinere, peste fiert si oua vopsite, vara mirosea a capsuni, caise si dulceata de nuci, iar toamna… mmm… toamna mirosea ca un vis fericit al lui Gargantua.” (Eu stiam ca a venit toamna in Bucuresti atunci cand de la ferestrele apartamentelor incepea sa se reverse in strada mirosul de gogosari in otet si cel al vinetelor coapte pentru zacusca.)

Nu pot sa nu mentionez ca, mai ales in contextul politic actual, am fost surprinsa de diferentele pe care istoria le-a inscris in mentalul colectiv al poporului armean fata de cel al poporului nostru: „Nu intelegeam nimic din limba rusa, dar imi amintesc ca mama imi spunea: „Rusii sunt buni, ne vor salva cu siguranta.” ” Amintirile bunicilor si parintilor mei, trebuie sa o spun, sunt de alta factura.

Si nici nu pot sa omit urmatorul fragment, care ma face si acum sa zambesc, despre „postura pariziana” sau, cum spune Maniunea, „Sic si stralucire!”: „Mergeam una langa alta cu capul ridicat mandru si cu fundul tras inapoi. Gaturile ne erau intinse bine in sus, claviculele ne ieseau militareste in fata si picioarele se miscau undeva departe, in jos si cred chiar ca ramasesera putin in urma. De incordare si de emotie, paseam cracanate si respiram cu mare greutate.”

Am descoperit „Maniunea” intamplator, intr-o librarie in care eu intrasem de fapt dupa „Bunicul de ciocolata”, carte care, in urma promovarii intense care i s-a facut, era in acel moment epuizata. De „Maniunea” nici nu auzisem ca s-ar fi publicat la noi. In final am cumparat si citit si „Bunicul…”, dar trebuie sa spun ca intre cele doua, preferata mea ramane, de la distanta, „Maniunea”. „Bunicul…” este si ea originala si amuzanta, dar mi se pare dedicata unui public mai fraged decat „Maniunea” si are in primul rand dezavantajul ca te lasa balta la final – cartea, scrisa in 2014, nu are propriu-zis un final, iar dupa 10 ani inca isi asteapta continuarea.

Unde mai pui ca parcurgerea acestei carti in postul Craciunului nu a fost deloc o idee buna. O sa atasez doar un fragment din carte, pentru a deveni evident de ce: „Oamenilor li se scurgeau ochii dupa atatea fursecuri, alune si fructe glasate, foietaje, rulade cu frisca, tarte si cosulete fragede cu fructe de padure, budinci, ecleruri, torturi de bezea, biscuiti, cornuri, vafe, dulceturi si gemuri.” Si asa o tinem toata cartea, plus ilustratiile aferente, care nu lipsesc de pe nicio pagina.

Ilustratii cu dulciuri care m-au dus cu gandul la cartea cea mai draga mie, pe care imi permit sa o mentionez aici, facandu-ma vinovata de „nepotism”. Pentru ca autoarea este nimeni alta decat fiica mea, absolventa de UNARTE si masterand acum la Cambridge School of Art exact in domeniul ilustratiei de carte pentru copii. Cartea, rezervata momentan unui public restrans :-), a fost partial inspirata de unul din personajele cartii „Baiatul, cartita, vulpoiul si calul” a lui Charlie Mackesy – mai exact de cartita dolofana, cu al sau perpetuu „Hai sa mancam tort!”; cartita care apare aici impreuna cu un alt personaj, elefantelul inspirat de jucaria de plus preferata de Antonia in copilarie. Pumnii stransi pentru a vedea cat de curand in rafturile librariilor „Cartita si elefantul”.