Ar fi trebuit sa citesc aceasta carte in copilarie. Cumva, am ajuns sa o citesc de-abia acum. Traducerea lui Mircea Santimbreanu, unul din autorii preferati ai copilariei mele, este savuroasa. Ma intreb cum ar fi aratat o editie cu ilustratiile lui Iurie Darie, cel care ilustrase genial editia din „Recreatia mare” a lui Mircea Santimbreanu, pe care o am si acum in fata ochilor, citita si rascitita in copilarie.

„Aventurile lui Cepelica” nu ar trebui, dupa mine, sa lipseasa din programa scolara. Prin intermediul aventurilor unui intreg cortegiu de fructe si legume, animale (de la elefant la paianjen), copiii sunt pe nesimtite introdusi in lumea interactiunilor sociale, a claselor sociale, li se dezvolta simtul dreptatii, asista la lupta impotriva nedreptatilor si abuzurilor.

Cartea este, cred, una dintre cele mai ironice pe care le-am citit, eu, om mare, intr-o viata. Scenele amuzante, cateodata absurde, vor face deliciul copiilor. Care insa nu doar se vor amuza copios, dar pe nesimtite vor intra in lumea politica, vor invata despre natura umana, despre taria de caracter sau lipsa de caracter, despre curajul luarii de pozitie, despre devotament si prietenie.

Ca om mare si date fiind vremurile pe care le traim, nu am putut sa nu ridic o spranceana in fata unor fragmente precum cele de mai jos:

„Cepelica pricepu ca n-are niciun rost sa discute cu o cartita despre intuneric si lumina. Obisnuinta cu bezna o facea desigur sa aiba in aceasta privinta… vederile ei.”

„Fireste, se gaseste aici si cel mai frumos joc: o scoala. Ciresel si Cepelica stau cot la cot, in aceeasi banca, si invata aritmetica, limbi straine, istoria si toate celelalte materii ce trebuie bine stiute pentru a te putea apara de ticalosi si pentru a-i tine la distanta.”

Cum sa nu-i dai dreptate lui Gianni Rodari? Vorbele sale din cartea publicata in 1951 nu sunt cu nimic mai putin actuale astazi. Din pacate, din fericire?…