„- Nu exista nimic mai rau decat o femeie care stie ca are dreptate.”

Fraza aceasta sumarizeaza cu multa exactitate cele peste 500 de pagini ale scrierii autoarei suedezo-britanice, parte a unei serii dedicate „comorilor Stockholmului” – prima dintre ele, iata, celebrul Grand Hotel, in care se organizeaza de peste 100 de ani ceremoniile de acordare a premiilor Nobel. (Cartea mi-a facut pofta sa ma apuc in sfarsit si de „Doamna Nobel”, care, ca o doamna, asteapta de niste ani sa ii vina si ei randul; si alte carti se tot baga in fata. Ceea ce sigur se va intampla si urmare a vizitei de astazi la Gaudeamus, de unde m-am intors tarand prin ploaie trei traiste burdusite cu carti.)

„- Are reputatia unui soi de balaur. (…)

– La fel ca oricare alta femeie care nu accepta prostii si insubordonarea.”

Intr-o lume si un timp apartinand barbatilor, Wilhelmina Skogh, personaj cat se poate de real, a jucat un rol care cu greu era vazut ca apartinand unei femei. Nu doresc sa dau spolier.

Cartea va va introduce intr-o lume ca din basme, cu regi si regine, petreceri fastuoase, sclipiri de cristal si luciu de matasuri, dar si cu oameni de rand care, desi ducand un trai considerat civilizat si chiar de invidiat in epoca, nu-si permiteau decat o rochie la doua persoane – si aceea cu defect, luata la reducere.

Romanul te captiveaza, ii dai cu placere paginile si nici nu stii cand ajungi la final, lungind gatul in asteptarea celui de al doilea volum al seriei, „Nordiska Kompaniet” – un alt stabiliment de prestigiu al vremii, prezent si astazi in societatea suedeza.

Mie cartea mi-a amintit o veche lectura si serialul aferent, populare acum multa vreme – „Pretul succesului”, al Barbarei Taylor Bradford, dar si de „La Paradisul Femeilor” a lui Emile Zola – aceeasi prezentare captivanta a povestii din spatele unui succes. Cu diferenta ca in cazul cartii de fata vorbim de o poveste si un personaj central reale. Cu un un destin cu atat mai incredibil cu cat era mai de neconceput.