Atunci cand te pornesti la drum cu un copil e musai sa-ti faci programul (si) dupa gusturile lui. Ce puteti deci trece pe lista atunci cand va aflati in Barcelona insotiti de copii nici foarte mici nici foarte mari?

Evident veti vizita Acvariul – cel mai mare din Europa, cu pesti exotici, inclusiv faimosii piranha, pinguini si in special cu un tunel impresionant din sticla in care o data intrati veti vedea rechinii si pisicile de mare plutind maiestuos de jur-imprejurul vostru, inclusiv pe deasupra capetelor.

Si plecand de la Acvariu, lasand plaja in spate si tinand-o tot la dreapta, veti ajunge la singurul Muzeu al Ciocolatei despre care am eu stiinta ca ar exista. Barcelona a fost in perioada sa de glorie poarta intarii in Europa a comorilor Americilor, inclusiv a ciocolatei. Muzeul face o prezentare a istoricului ciocolatei, dar ceea ce ne-a ramas noua in amintire au fost in primul rand figurinele, unele de dimensiuni respectabile, facute din ciocolata – inclusiv o reproducere in ciocolata alba a celebrei salamandre a lui Gaudi din Parc Guell – simbolul omniprezent al Barcelonei.

Ei, si daca tot am fost la Acvariu, nu putem rata nici Gradina Zoologica. Unde am vazut pentru prima – si singura – oara cum isi fac cuibul (ca niste mici cratere de lut, direct pe pamant) pasarile flamingo.  Gradina Zoologica din Barcelona ramane si singurul loc in care am vazut anunturi cu „nu hraniti paunii” – ce-i drept densitatea acestora era incredibila, paunii – in varietatea clasica, albastru cu verde, fiind peste tot – din ingradirile destinate ierbivorelor pana pe alei – aceleasi anunturi preveneau vizitatorii mai temerari cu privire la riscul de a fi ciupiti de pauni.  Imaginea care imi vine insa prima oara in fata ochilor vorbind despre Gradina Zoologica din Barcelona este cea a unei vidre jucause, care se distra teribil plutind cu burta in sus pe apa si impingandu-se cu picioarele din spate in zidul ce-i marginea micul iaz, propulsandu-se astfel pe suprafata apei – mereu si mereu; la un moment dat noi am renuntat sa o mai urmarim – ea insa nu parea sa se plictiseasca deloc. Daca in cazul animalelor se intampla adesea sa te intrebi „ce-o fi in capsorul lor?”, in cazul acelei vidre treaba era clara – pur-si-simplu se juca, distrandu-se de minune.

O vizita in Parcul Guell ar trebui sa fie si ea pe placul copiilor, cu risipa de fantezie si culoare specifica lui Gaudi. Micutii vor fi incantati sa se fotografieze cu „dragonul” acestuia. Am fost foarte placut impresionata de gradul de civilizatie al vizitatorilor – la ce coada era pentru a te fotografia cu celebra salamandra, ma asteptam ca in final sa fur un cadru chinuit, imbrancita de restul doritorilor; ei bine, nu – odata ce-ti venea randul, te puteai fotografia in tihna, de cate ori voiai, si calare (pe salamandra) si pe jos.  Tot in zona Parcului Guell am vazut pentru prima oara papagali in libertate: zburau, ca orice pasare care-si vede de treaba ei, cu diverse „materiale de constructie” in cioc. Penajul lor verde profilat pe cerul Barcelonei, cu marea in fundal, ramane o imagine la care revin cu placere.

Barcelona are si un mare parc de distractii in varful colinei Tibidabo, si un funicular cu care poti cobori pe deasupra marii de pe Mont Juic – recunosc ca pentru noi aceste atractii au ramas pentru o ocazie – sper – viitoare.

La urma dar nicidecum printre codase, Las Ramblas cu al sau magazin de animalute, care pentru fetita mea care nu mai vazuse boboci de rata decat in poze, a reprezentat momentul de varf al vizitei in Barcelona – ne-am oprit zilnic in fata acelui chiosc si, bucurie mare, in ultima zi, devenite deja „de-ale casei”, am resuit sa-l convingem pe vanzator, intr-o spaniola mioritica, sa o lase pe fetita mea sa si atinga un bobocel. Iar in ziua respectiva „bagasera” si pui de gaina aurii. Ce mai!…

Revenind pentru un moment la domeniul lingvisticii: grija mare ce vorbiti in romaneste – incercand sa-mi conving odrasla ca un carnat vandut la o toneta de pe plaja „arata naspa”, am fost bagata in pamant de replica in romaneste a vanzatorului: „Sa stiti ca sunt foarte buni, doamna!”…