Ei bine, da, acum ca i-am mai auzit si pe altii, nu-mi mai e rusine sa recunosc ca, om mare fiind, la prima vizita intr-un Disneyland, nimerind in plina parada a personajelor si picandu-mi ochii direct pe Mickey, Minnie, Donald, Chip si Dale in carele lor alegorice, mi-au dat lacrimile de emotie. Locul ramane, fara a-i neglija caracterul puternic comercial si rolul de masina de facut bani (sau de stors bani, depinde de care parte a bancnotei te afli), magic. Si daca astfel simte un adult, nici nu pot sa incep sa-mi imaginez care poate fi impactul asupra unui copil.

Parcul nu este insa doar pentru copii; recunosc ca eu una nu numai ca nu „m-am dat” intr-unele din atractiile mai scary, dar nici macar nu-mi propun – ma refer aici la variatele montagne russe-uri, in frunte cu Indiana Jones, respectiv Rock ‘n’ Roller din cel de-al doilea parc (pentru ca da, la Paris exista doua parcuri tematice Disney, aflate „poarta-n poarta”) si incheind cu Hotelul Terorii – tot din cel de-al doilea parc – Studiourile Disney. Recunosc ca nici in Space Mountain nu m-am dat in Paris ci doar intr-un parc mai vechi, unde respectivul montagne russe nu includea lansarea pana in varf dupa modelul romanului „Calatorie de la Pamant la Luna” – ci te urcai acolo pe picioarele proprii – si nici nu aveai ocazia de a te trezi cu capul in jos – si chiar si asa, la coborare mi-am pipait discret turul pantalonilor, pentru a vedea daca nu facusem cumva pe mine. Si ultima urcare in Big Thunder Mountain a avut peripetiile ei, fetita mea – in varsta de 7 ani atunci – afirmand foarte hotarat la 2 secunde de la pornire: „Nu-mi place! Vreau jos!” – asa ca mi-am petrecut cursa respectiva – care-mi placuse la nebunie in tineretile mele – intr-o panica maxima, stand cu o mana inclestata pe copil ca nu cumva sa puna in practica povestea cu datul jos, cu cealalta mana tinandu-ma cat-de-cat de bara de siguranta, cu rucsacul pus in fata si simtind in tot acest timp cum la fiecare curba luata in viteza imi zbura dintre genunchi punga cu rochia de Tinkerbell pentru care imi rupsesem din suflet in ziua respectiva niste zeci de euro; stiu persoane care au ramas fara telefonul mobil in respectivul montagne russe.

Ei, dar m-am lasat luata de valul amintirilor si cred ca e cazul sa incepem totusi mai sistematic. Deci: de la aeroport exista un autocar care va poate duce direct la Disneyland; din Paris se poate ajunge cu trenul – atat cat imi mai amintesc parcursul numara 11 statii de tren (la care se adauga statiile de metrou necesare pentru a ajunge la tren). Cazarea: stand si adunand costul biletelor de tren din Paris la Disneyland si invers, intrarea in parcuri care este inclusa in costul cazarii la hotelurile din parc, cele cateva ore suplimentare de acces in parc oferite oaspetilor respectivelor hoteluri, faptul ca fiind chiar acolo poti sta pana la ora inchiderii si beneficia astfel, in sezonul in care se intuneca mai repede, de vizionarea paradei electrice (care este senzationala si pe care putine persoane cu care am discutat au vazut-o), timpul pe care-l scutesti fiind chiar „la locul faptei”, ocazia oferita copiilor din hotelurile Disneyland de a primi la fiecare mic dejun vizita a doua personaje Disney, special venite pentru a se fotografia cu doritorii, ei bine, all-in-all, la ultima descindere in zona noi am concluzionat ca in materie de costuri iesim cam tot pe-acolo cazandu-ne la unul din hotelurile mai accesibile din parc – in speta Sequoia Lodge – si nu ne-a parut rau. Dand de-o parte hotelul de cinci stele care se afla chiar la intrarea in parc, Sequoia Lodge este printre cele mai apropiate de parc, trebuind sa strabati doar „Satul Disney” pentru a ajunge la intrarea in cele doua parcuri – practic cale de circa 10 minute pe jos.

Parcul „clasic” cuprinde mai multe zone tematice: Frontierland, Adventureland, Fantasyland, Discoveryland si zona comerciala reprezentata de aleea principala ce uneste intrarea in parc cu castelul Frumoasei din Padurea Adormita – Main Street USA, o artera ce reinvie atmosfera oraselelor americane de secol XIX. Desi, evident, nimic nu este autentic in Disneyland, atentia acordata detaliilor, de la dotarile minei din Big Thunder Mountain pana la decoratiunile africane ale restaurantului Hakuna Matata sau cele cu specific arab din bazarul ce te ia in lumea celor 1001 de nopti, este impresionananta; totul, absolut totul, de la uniformele personalului din diferitele zone si pana la aspectul cosurilor de gunoi a fost atent avut in vedere pentru a crea atmosfera dorita.

Parcul cel nou, Walt Disney Studios, este construit in jurul personajelor filmelor mai recente ale Companiei: „In cautarea lui Nemo”, „Povestea Jucariilor”, „Masinute”… Unele dintre atractii sunt oglinda celor existente in vechiul parc: in loc de cescute te poti da in masinute (e drept ca la cu totul alta viteza, ceea ce a constituit o surpriza nu tocmai placuta), in loc de Dumbo poti zbura cu covorul lui Aladin…

Preferatul meu ramane insa parcul clasic, si mai aerisit si mai placut ochiului decat Studiourile; unde fiecare zona contine o serie de atractii – eu una, dupa varii vizite, inca nici nu le stiu pe toate, dara-mi-te sa le fi si experimentat, gradini, labirinturi, parcursuri acvatice, locuri de luat masa si, groaza tuturor parintilor aflati acolo, magazine, multe magazine cu „produsele locului”: jucarii, costume, dulciuri, suveniruri, tot ce-ti poti imagina cu sigla Disney, cu imagini ale personajelor etc. In zona Discoveryland, dedicata science-fictionului, pe langa personajele Disney te copleseste si lumea Star Wars; si tot in aceasta zona parcul aduce un omagiu lui Jules Verne.

Partea cea mai solicitata este cea care te poarta in lumea povestilor – Fantasyland, unde troneaza castelul Frumoasei din Padurea Adormita, inconjurat de casutele de poveste ale lui Pinocchio, Peter Pan, Albei ca Zapada etc., fiecare luandu-te cu sine intr-o calatorie: cu trenuletul piticilor sau cu corabia zburatoare. Tot aici va recomand, chiar daca nu mai sunteti demult copii, plimbarea cu barca pe traseele atractiei „It’s a Small World”, cu papusile sale imbracate in costumele tuturor natiunilor si cu melodia care va va rasuna in cap multe saptamani dupa ce veti fi parasit locurile; in perioada sarbatorilor de iarna (Craciunul dureaza doua luni la Disneyland, de la 7 noiembrie pana la 7 ianuarie, ca sa se ajunga pentru toata lumea) papusile se imbraca si ele in haine festive.

Dar evident nu scapi de cozi in niciuna din zone – o recomandare, pe langa utilizarea fast passurilor care exista la unele atractii, ar fi ca sa va orientati rapid catre atractia care va intereseaza imediat dupa terminarea paradelor, cand lumea inca mai e ingramadita pe respectivele trasee – asa am reusit sa bifam chiar de mai multe ori pe zi Casa Groazei, preferata „noastra”; altfel, mi s-a intamplat sa astept si doua ore la o atractie – dat fiind insa ca respectiva coada se-ntampla sa fie in interior si nu afara, unde crapau pietrele, chiar nu m-am plans.

Locul se poate dovedi extrem de solicitant pentru parinti – nu numai prin prisma presiunilor asupra finantelor (nu mergeti cu gandul de a face economii – Disneyland e probabil ultimul loc in care sa reusesti sa faci economii, tentatiile sunt imense pentru pusti iar preturile nu constituie nicidecum vreuna din atractiile locului) ci si a gradului de epuizare fizica la care ajungi la sfarsitul unei zile in parc, cu talpile zvacnind si nedorindu-ti altceva decat sa te prabusesti si sa ramai lat acolo unde ai cazut; frecusurile isi spun adesea cuvantul, astfel ca Disneyland ramane si  locul cu cea mai mare densitate de copii apostrofati printre dinti – unele momente se pot dovedi ceva mai putin magice decat altele.

Dar sa nu fim carcotasi – locul este cu adevarat din basme si indiferent cu ce ganduri veti intra in parc veti pleca de acolo fermecati si, in marea majoritate a cazurilor, cu dorinta de a reveni, eventual si intr-un alt moment din an, pentru ca parcul isi schimba infatisarea de vara pana la Craciun sau – aud – de Halloween. In orice caz, chiar daca parintii nu vor tine mortis sa revina, copiii, odata intrati in lumea magica Disney, sigur vor tine.