In urma cu doi ani dadeam intamplator peste o imagine foarte frumoasa pe net (cladiri vechi cu fatade colorate traversate de barne de lemn plus o sumedenie de flori), atat de frumoasa incat la o prima privire nu mi-a fost clar daca e  fotografia unui loc real sau vreun desen iscat din fantezia cuiva, o utopie; la o privire mai atenta m-am lamurit ca e chiar o fotografie,  ca e deci “pe bune”, insa nu-mi era deloc cunoscut locul. Numele fotografiei – Colmar. Ce-o fi Colmar? Un search m-a lamurit: oras din Alsacia, la circa 60 km sud de Strassbourg, considerat capitala vinurilor alsaciene. Fotografiile pe care le-am mai gasit despre Colmar erau si ele incredibile – am facut pe loc o obsesie.

Si cum se spune ca atunci cand iti doresti cu adevarat ceva chiar ti se intampla, ei bine, s-a intamplat. Avand de cativa ani in plan sa vizitez targul de Craciun din Nuremberg si descoperind ca de la Nuremberg la Colmar nu sunt “decat” niste sute de kilometri cu masina, am ajuns sa vizitez Colmarul in preajma Craciunului 2013.

Impresia dominanta a fost aceea ca patrunseseram intr-o felicitare de Craciun: desi nu era fir de zapada, atmosfera de sarbatoare era absolut incredibila: nicio sansa sa scapi de asaltul decoratiunilor de Craciun; nicaieri nu am mai intalnit asa ceva – nici macar pe aproape (si daca stau sa recapitulez orasele pe care le-am vazut la ceas de sarbatoare hibernala, sunt destule, iar numele sunt dintre cele mai faimoase: Viena, Paris, Londra, Praga, Bruxelles, Salzburg, Ljubljana). Cladirile in special erau decorate de o maniera care te facea sa ramai uimit de inventivitatea decoratorilor: globuletelor si crengutelor clasice de brad (natur sau sprayate cu alb) li se alaturau tot soiul de alte crengute de foioase, ursuleti (din plus, paie etc.), cutii si saci de cadouri, bufnite, berze (sufocati de omniprezenta berzelor, aveam sa ne lamurim ca barza – nelipsita pe cladiri, vase, servete de bucatarie si in general pe majoritatea suvenirurilor – este simbolul Alsaciei)… 

Unele cladiri,  in orice alt context, ar fi ridicat dubii serioase asupra sanatatii mentale a proprietarului – am observat o cladire a carei fatada era decorata cu – printre altele – scaune vechi (in fundul spart al unuia se gasea inclusiv un cuib de – evident – barza) si tingiri vechi – de culoare rosie, in spiritul Craciunului; un hotel care nu numai ca avea tot acoperisul plin de zapada artificiala pe care “zburdau” ursi polari de plus, dar care, ca si cum n-ar fi fost suficient, avea cate un astfel de urs polar, cu peticul lui de “zapada”, la fiecare fereastra. In acest oras gen casuta din dulciuri din basmul “Hansel si Gretel” insa, nimic nu parea prea mult – sau nu cu mult prea mult.

Dand deoparte (daca puteai) avalansa de decoratiuni, orasul este de vis – o arhitectura care pe mine m-a purtat cu gandul spre vilele din preajma Pelesului – aceleasi fatade cu barne de lemn la vedere, cu diferenta ca aici era vorba de cladiri vechi de 500-600 de ani si nu doar de cateva cladiri ci de un orasel intreg ce parea desprins dintr-un basm, cartier dupa cartier. O buna parte a Colmarului e strabatuta de mici canale (multe cam la dimensiunea unor santuri mai mari) pe care am intalnit lebede si (pentru prima oara in viata mea) chiar si un castor “navigand” netulburat prin mijlocul orasului. Evident ca si balustradele acestor canale fusesera decorate cu manunchiuri de nuiele, pastai uscate, globulete…  Am vazut inclusiv brazi de Craciun infipti in apa canalelor.

Oraselul fiind pe de o parte mic iar pe de alta parte foarte vizitat, e greu sa gasesti un hotel in centru si chiar un loc intr-un restaurant. In mod neasteptat (pentru mine cel putin) dupa pranz restaurantele lor se inchid si raman asa, cu mesele aranjate si luminile aprinse, dar cu usile incuiate, pana spre orele serii, cand se deschid pentru cina. In acest interval e mai bine sa nu-ti fie foame cu adevarat, caci vei gasi deschise doar localuri in care poti servi o placinta, o prajitura, o bautura calda… (Noi am patit-o, ajungand infometati in oras pe la orele 17:00 si zgaltaind in zadar clantele de la usile mai multor restaurante fara sa intelegem ce se petrece; iar Mac si KFC pe-acolo n-am vazut…)

Cuvintele nu-mi sunt nici suficiente nici indeajuns de pricepute pentru a descrie farmecul acestui oras; recomand din tot sufletul vizitarea lui, in special plecand cu masina, pentru ca intreaga zona a vaii Rinului e impanzita de astfel de orasele si sate extrem de pitoresti. Noi a trebuit sa ne limitam prima descindere exclusiv la Colmar, timpul fiind scurt, dar am plecat sfasiati de parerea de rau de a nu fi vazut si alte localitati din zona; si mai ales cu dorinta de a reveni si pe timp de vara cand, asa cum vazuseram in fotografii si ne-am convins ulterior, locul globuletelor si crengutelor de brad e luat de o revarsare la fel de nebuneasca de flori.