O carte cu un asemenea titlu nu avea cum sa nu-mi atraga atentia; si i-am tot dat o vreme tarcoale.

Pe numele sau originar „Der Buchspazierer” – „Cel care plimba carti”, aceasta este inca o carte despre… carti, librarii, anticariate. (Si pe langa meseria de plimbator de carti o veti intalni in carte si pe aceea de cititor de carti – ca meserie, nu asa, pro bono…)

„Cartile sunt mult, mult mai periculoase decat inghetata! Pentru ca ele te strica la cap. Sau si mai rau, la inima.”

Autoarea acestei replici este o fetita nazdravana care mi-a amintit cumva de Pippi Sosetica, personaj cu care am facut tarziu cunostinta, cand nu mai eram de mult copil. Dar o vedeam in copilarie pe produsele pentru copii din cataloagele Neckermann si Quelle de care am mai pomenit si ma intrebam ce o fi cu ea; ca si cu strumpfii. Daca s-or fi publicat si la noi carti cu ei inainte de 1990, la mine nu au ajuns. Cartea prezenta mi-a amintit insa, pentru ca o mentioneaza printre multele carti pomenite in ea, de una dintre cartile mele preferate din copilarie, pe care o pastrez si acum: „Secretul celor doua Lotte”, de Erich Kaestner. Am dat acum o cautare – se pare ca din pacate nu s-a mai reeditat. Chiar pacat.

„Negustorul de carti” se citeste usor si este pana la un punct o lectura relaxanta si amuzanta; dincolo de acel punct… mai putin. O zi – doua va vor fi de ajuns pentru a-i da de cap.

Pentru mine cartea este si despre relatiile tati-fiice (eroina copil poarta, inteleg, numele fiicei autorului) si despre multe tipuri de singuratati. Singuratati carora reuseste sa le puna capat, si nu doar la figurat, lumea cartilor.

La doi ani de la aparitia in 2020 a acestei carti autorul a scris si o carte despre „cel care coace povesti” – aceleia nu ii voi mai da tarcoale cand va aparea si la noi, ci ma voi duce direct la tinta.