O carte care reuseste sa te tina permanent in priza, mai bine decat o carte politista. Si intr-o stare de continua iritare, in timp ce ii vezi personajele trudind sa-si distruga vietile, aruncandu-se cu capul inainte in situatii riscante, reusind sa evite urmarile pe muchie de cutit; dar, cum se zice, „te fereste pana te nimereste”…

Cred ca tocmai aceasta este tema principala a cartii – deciziile proaste care ne pot distruge; asa cum o arata si metafora calatorului intrat in lumea elfilor doar pentru a descoperi dupa o noapte de petrecere ca tot ceea ce reprezentase viata sa de pana atunci – familie, casa, cunoscuti – este definitiv pierdut.

O carte in care multe nu sunt deloc ceea ce pareau a fi, plina de surprize pana la ultimele pagini – mai ales la ultimele pagini.

Urmarile crizei din 2008 m-au dus cu gandul la „Broken Harbour” a Tanei French – si ea tot o scriitoare irlandeza. Cu aceasta ocazie am mai adaugat un scriitor irlandez pe lista preferatilor mei, pe langa Tana French si Colum McCann.

Iar personajul Rose nu avea cum sa nu mi-o aminteasca pe Dearbhla din „Paznicul de noapte” – acelasi tip de femeie parca atotputernica, cu puteri (aproape) mistice, in preajma careia nimic nu te poate atinge.

Cu multa ironie, autorul abordeaza si alte teme: schimbarile climatice, rolul divertismentului in viata noastra etc:

„… schimbarile climatice, inca o chestie care ii enerveaza pe oameni. Si ne enerveaza pentru ca ne face sa ne simtim vinovati. Din cauza lor ni se pare ca tot ce facem e rau, ca noi insine suntem rai. Iar asta e o problema autentica. Daca am descoperit ceva de cand sustin diverse cauze sociale e ca a invinui e de departe cel mai prost mod de a motiva pe cineva. Fa-l pe om sa se simta rusinat pana in adancul sufletului, spune-i ca prin insasi existenta lui dauneaza vietii in general si ca lucrul cel mai bun pe care l-ar putea face pentru planeta e sa moara si pe urma intreaba-l daca vrea sa faca o donatie.”

„Astazi, in tarile dezvoltate, cea mai mare amenintare la adresa ordinii politice e faptul ca oamenii sunt atenti la conditiile in care traiesc. Pana si scalvii au acces la divertisment. Se poate spune chiar ca sutem platiti in divertisment. Romanul a fost prima ipostaza a ceea ce in secolul XXI a devenit industria vasta si in permanenta expansiune a divertismentului, un mecanism aproape infinit menit sa ne distreze si sa ne stoarca de puteri. Ni se furnizeaza o lume virtuala hranita literalmente prin incinerarea realitatii.”

O carte genial scrisa, care si-a meritat efortul parcurgerii celor 557 de pagini format mare 🙂