Tot mai multe carti ne introduc in ultima vreme in lumea unor personaje modeste: portarese, menajere… Dupa „Eleganta ariciului”, „Apa proaspata pentru flori” si „Tot albastrul cerului”, cu ale lor portarese si celebra serie „Menajera, „Colectionara de povesti” ne face cunostinta cu trairile unei menajere din Cambridge. Si cu povestile celor din jurul sau.

„Poate ca viata nu este despre a avea o poveste? Poate ca este mai degraba despre a face ceva la care sa te poti uita inapoi cu mandrie? Ceva ce simti ca te defineste.”

„Stiu ca-ti plac povestile care arata cum, in lucrurile mici, ordinare, se pot regasi maretie, talent, bunatate si curaj.”

„Cate povesti crezi ca exista in lume? Sapte? Opt? Nu-mi aduc aminte cat de multe. Am citit candva intr-o revista ca exista un anumit numar de povesti spuse vreodata. (…) Este o poveste predictibila. S-a desfasurat in cocioabe si-n palate de-a lungul si de-a latul pamantului, de la inceputul lumii. Nu exista povesti noi…”

O carte despre ceea ce, mai ales atunci cand protagonistii nu mai sunt la varsta primilor fiori, promite un – oricat de improbabil – happy-end: un nou inceput. (De altfel Sally Page a scris, dupa „Colectionara…”si un volum numit „The Book of Beginnings”.)

„…daca ar fi cunoscut-o cand era mai tanara! Sau poate ca atunci nu ar fi functionat? Poate unele relatii infloresc pentru ca se formeaza intr-un moment si intr-un spatiu anume din viata?”

Si, din nou, despre lumea lecturilor si a legaturilor pe care acestea le pot crea intre oameni – pentru ca lecturile comune vor crea mereu conexiuni, afinitati.

„Isi da seama ca discutia despre carti le-a oferit un subiect comun – o insula pe care sa se plimbe – simtindu-se bine unul in compania celuilalt.”