„Numai desenele animate, basmele si felicitarile au sclipici la final.”

„Poate ca asa se intampla cand ai trecut prin multe. Ti se tocesc toate muchiile, ca la cioburile de sticla din mare. Ori asa, ori te faci tandari.”

„Viata, imi dau seama acum, e doar o lunga marsaluire pe un camp minat si nu stii niciodata la ce pas o sa sari in aer. „

„Toata realitatea, concluzionez, este un malaxor in care sperantele si visurile sunt amestecate cu teama si disperare.”

Si cu toate cele de mai sus, cartea reuseste sa-ti dea o stare de bine care se instaleaza din ce in ce mai hotarat pe masura ce dai paginile, pentru ca la final sa stoarca si niste lacrimi.

O carte de copii (si) pentru oameni mari, cu o scriere care, fara a face apel la multe descrieri, cu fraze scurte si chiar seci, cu un anumit umor, reuseste sa transmita emotii puternice. Si speranta. Multa lume o asociaza cu stilul de a scrie a lui Fredrick Bakman. Subscriu.

O carte despre cum reusim sa ne vindecam – pe noi insine si pe ceilalti.